Mulți oameni confundă adesea termenii "marfă" și "inventar" ca fiind unul și același lucru, dar adevărul este că sunt două concepte diferite. În timp ce marfa se referă la produsele pe care o afacere le vinde, inventarul se referă la stocul de bunuri pe care o companie îl are în posesia sa.
Stocul de mărfuri reprezintă stocul de bunuri pe care un comerciant cu amănuntul îl deține cu scopul de a le vinde clienților. Acest tip de stoc este unic, deoarece este alcătuit, de obicei, din produse finite care sunt gata de vânzare. În cele mai multe cazuri, marfa este achiziționată de la un producător sau un angrosist și apoi vândută clienților cu o marjă de profit.
Menținerea unui inventar precis și actualizat este crucială pentru comercianții cu amănuntul, deoarece îi ajută să își gestioneze nivelul stocurilor, să urmărească vânzările și să ia decizii de cumpărare în cunoștință de cauză. Fără o gestionare adecvată a inventarului, comercianții cu amănuntul se pot trezi cu ușurință cu prea multe stocuri nevândute sau cu un stoc insuficient pentru a satisface cererea clienților.
Urmărirea inventarului de comercializare implică o serie de sarcini diferite, inclusiv monitorizarea nivelului stocurilor, monitorizarea vânzărilor și prognozarea cererii. Este important pentru comercianții cu amănuntul să urmărească îndeaproape nivelurile de inventar și să facă ajustări, după cum este necesar, pentru a se asigura că au întotdeauna suficient stoc la îndemână pentru a satisface cererea clienților.
În concluzie, comercializarea stocurilor este o componentă esențială a oricărei operațiuni de vânzare cu amănuntul. Prin menținerea unui inventar precis și actualizat, comercianții cu amănuntul se pot asigura că au întotdeauna suficiente stocuri la îndemână pentru a satisface cererea clienților și pentru a lua decizii de cumpărare în cunoștință de cauză. Cu o gestionare adecvată a inventarului, comercianții cu amănuntul își pot optimiza operațiunile și pot obține un succes mai mare în afacerea lor.
Scopul unui cont de inventar de mărfuri este de a ține evidența costurilor asociate cu produsele pe care le vinde o afacere. Acest cont este utilizat de întreprinderile care vând produse fizice, cum ar fi comercianții cu amănuntul și angrosiștii, pentru a înregistra costul bunurilor achiziționate de la furnizori sau producători. Contul de stocuri de mărfuri ține evidența valorii produselor disponibile, inclusiv a costului materiilor prime, a cheltuielilor de producție și a costurilor de expediere și manipulare.
Prin menținerea unui cont de stocuri de marfă precis, o întreprindere poate calcula costul bunurilor vândute (COGS), care este o cifră esențială pentru determinarea rentabilității întreprinderii. COGS se calculează prin scăderea costului mărfurilor vândute într-o anumită perioadă din veniturile totale ale întreprinderii în aceeași perioadă. Aceste informații sunt esențiale pentru ca întreprinderile să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la stabilirea prețurilor, dezvoltarea produselor și gestionarea stocurilor.
În plus, un cont de inventariere a mărfurilor ajută întreprinderile să își monitorizeze nivelul stocurilor pentru a se asigura că au suficiente produse pentru a satisface cererea clienților. De asemenea, ajută la prevenirea lipsei de stocuri sau a suprastocurilor, care pot duce la vânzări pierdute sau, respectiv, la creșterea costurilor de depozitare. În concluzie, contul de inventar al mărfurilor este un instrument crucial pentru ca întreprinderile să își gestioneze eficient stocurile și să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la operațiunile lor.
Inventarul se referă la cantitatea totală de bunuri sau materiale pe care o întreprindere le are la dispoziție pentru vânzare, utilizare în producție sau în alte scopuri. Acesta poate include diverse tipuri de active, cum ar fi materiile prime, produsele în curs de execuție, produsele finite și proviziile.
Pe de altă parte, stocul de mărfuri se referă în mod specific la bunurile pe care o întreprindere le achiziționează sau le produce în scopul revânzării către clienți. De exemplu, stocul de mărfuri al unui magazin de îmbrăcăminte include articolele de îmbrăcăminte pe care le-a cumpărat de la furnizori sau le-a fabricat intern pentru a le vinde clienților.
Cu alte cuvinte, în timp ce inventarul poate include toate tipurile de bunuri, inventarul de mărfuri include numai bunurile pe care o întreprindere intenționează să le vândă clienților. Această distincție este importantă în scopuri contabile și de raportare financiară, deoarece stocul de mărfuri este, de obicei, înregistrat separat de alte tipuri de stocuri și este o componentă cheie a calculului costului bunurilor vândute (COGS) al unei întreprinderi.
Nu, stocul de mărfuri nu este un cont de creanță. Stocul de mărfuri se referă la bunurile pe care o întreprindere le-a cumpărat sau le-a produs în scopul de a le vinde clienților. Acesta este un activ în bilanțul unei companii, deoarece reprezintă valoarea bunurilor care sunt disponibile pentru vânzare. Pe de altă parte, creanțele se referă la banii pe care o întreprindere îi datorează clienților săi pentru bunurile sau serviciile care au fost deja vândute. Acesta este, de asemenea, un activ, dar reprezintă suma de bani care nu a fost încă încasată de către întreprindere. Prin urmare, stocurile de mărfuri și creanțele sunt două elemente distincte în situațiile financiare ale unei întreprinderi și au scopuri diferite în funcționarea întreprinderii.
Cele 4 tipuri de stocuri sunt:
1. Stoc de materii prime: Acesta se referă la stocul de materiale pe care o întreprindere le folosește pentru a-și produce produsele. De exemplu, un producător de mobilă poate ține un inventar de lemn, șuruburi, cuie și alte materiale care sunt folosite pentru fabricarea mobilei.
2. Inventarul lucrărilor în curs de execuție: Acesta se referă la inventarul care este în curs de transformare într-un produs finit. De exemplu, un producător de automobile ar putea avea un stoc de automobile parțial asamblate care așteaptă piese sau componente suplimentare.
3. Stocuri de produse finite: Se referă la stocul care este gata să fie vândut sau expediat clienților. De exemplu, un comerciant cu amănuntul de îmbrăcăminte poate avea un stoc de cămăși, pantaloni și alte articole de îmbrăcăminte care sunt gata să fie vândute clienților.
4. Stocuri de întreținere, reparații și exploatare (MRO): Acesta se referă la inventarul pe care o întreprindere îl utilizează pentru a-și întreține operațiunile. De exemplu, o uzină de producție poate păstra un inventar de piese de schimb și echipamente care sunt utilizate pentru a menține buna funcționare a uzinei.