The Fair Labor Standards Act (FLSA) este principala lege federală care guvernează remunerarea angajaților din Statele Unite. În conformitate cu FLSA, angajatorii sunt obligați să plătească angajaților lor cel puțin salariul minim federal pentru toate orele lucrate, precum și plata orelor suplimentare pentru orice ore lucrate peste 40 de ore pe săptămână. În plus, FLSA stabilește liniile directoare pentru plata personalului pe oră pentru deplasările în afara orașului.
FLSA impune angajatorilor să își plătească angajații cu ora pentru toate timpii de călătorie care sunt considerați "timp de lucru" conform legii. Acest lucru include timpul petrecut pentru a călători de la un loc de muncă la altul, precum și timpul petrecut pentru a se deplasa la un loc de muncă temporar care se află în afara zonei normale de deplasare a angajatului. Angajatorii sunt, de asemenea, obligați să plătească pentru orice timp pe care un angajat îl petrece așteptând, cum ar fi așteptarea unui zbor sau a unei camere de hotel pentru a deveni disponibilă.
Angajatorii nu sunt obligați să își plătească angajații pentru timpul considerat timp de călătorie "în afara serviciului". Acest lucru include timpul petrecut pentru a se deplasa la și de la locul de muncă în fiecare zi, precum și timpul petrecut pentru a se deplasa la un loc de muncă care se află în zona normală de deplasare a angajatului. În plus, angajatorii nu sunt obligați să plătească cheltuielile de masă sau de cazare pe care le suportă un angajat în timp ce călătorește în interes de serviciu, cu excepția cazului în care aceste cheltuieli sunt solicitate de către angajator.
În cazul în care un angajat este obligat să lucreze în timpul deplasării în afara orașului, cum ar fi participarea la o conferință sau la o întâlnire, angajatorul trebuie să plătească angajatul pentru orice timp de lucru, inclusiv pentru orele suplimentare care pot fi necesare. Angajatorii trebuie, de asemenea, să își plătească angajații pentru orice timp petrecut în activități care nu au legătură cu munca, cum ar fi vizitarea obiectivelor turistice sau cumpărăturile, dacă aceste activități sunt cerute sau încurajate de către angajator.
Pentru a respecta liniile directoare ale FLSA privind plata personalului pe oră pentru deplasările în afara orașului, angajatorii ar trebui să urmărească cu atenție timpul de deplasare al angajaților lor și să se asigure că își plătesc angajații pentru tot timpul de lucru care este prevăzut de lege. De asemenea, angajatorii ar trebui să stabilească politici și proceduri clare de rambursare a angajaților pentru orice cheltuieli necesare, cum ar fi mesele și cazarea, și să se asigure că aceste politici sunt aplicate în mod consecvent tuturor angajaților. Urmând aceste orientări, angajatorii se pot asigura că respectă FLSA și că oferă angajaților lor cu plata cu ora compensația la care au dreptul în conformitate cu legea.
Da, o companie vă poate obliga să plătiți cheltuielile de deplasare, dar acest lucru depinde de politicile companiei și de legile aplicabile. Unele companii au politici care stipulează că angajații sunt responsabili pentru propriile cheltuieli de călătorie, în timp ce altele pot avea politici care permit angajaților să fie rambursați pentru anumite cheltuieli efectuate în timpul călătoriilor de afaceri.
În unele cazuri, angajații pot fi obligați să utilizeze un card de credit sau un cont de călătorie furnizat de companie pentru a plăti cheltuielile de călătorie. În aceste cazuri, angajatul nu plătește direct cheltuielile, ci mai degrabă compania asigură plata în numele său.
Este important de reținut că există legi și reglementări care reglementează modul în care companiile pot gestiona cheltuielile angajaților. De exemplu, Legea privind standardele de muncă echitabile (Fair Labor Standards Act - FLSA) prevede ca angajatorii să ramburseze angajaților orice cheltuieli considerate necesare pentru ca aceștia să își îndeplinească sarcinile de serviciu. Aceste cheltuieli pot include cheltuielile de călătorie, cum ar fi biletele de avion, cazarea și mesele.
În plus, unele state au legi care impun angajatorilor să ramburseze angajaților anumite cheltuieli, cum ar fi kilometrajul, taxele de parcare și taxele de drum. Angajatorii ar trebui să se consulte cu un consilier juridic pentru a se asigura că politicile și practicile lor sunt conforme cu legile și reglementările aplicabile.
Călătoria FLSA se referă la timpul de deplasare al angajaților care este acoperit de Fair Labor Standards Act (FLSA). FLSA este o lege federală care stabilește salariul minim, plata orelor suplimentare și alte standarde de angajare atât pentru angajații din sectorul privat, cât și pentru cei din sectorul public. În conformitate cu FLSA, angajatorii sunt obligați să își compenseze angajații pentru toate orele lucrate, inclusiv pentru timpul de călătorie care este considerat a fi legat de muncă.
Timpul de călătorie conform FLSA include orice timp pe care un angajat îl petrece călătorind de la un loc de muncă la altul, cum ar fi de la birou la sediul unui client sau de la un loc de muncă la altul. În general, dacă un angajat este obligat să călătorească ca parte a sarcinilor sale de serviciu, angajatorul trebuie să îl plătească pentru acest timp, chiar dacă acesta se încadrează în afara orelor de lucru obișnuite.
Cu toate acestea, nu toate deplasările sunt considerate deplasări FLSA. De exemplu, timpul de navetă între domiciliul unui angajat și locul de muncă obișnuit nu este, în general, considerat deplasare în interes de serviciu și nu este acoperit de FLSA. În mod similar, timpul de deplasare care are loc în afara orelor de lucru obișnuite ale unui angajat, cum ar fi în weekenduri sau în timpul vacanțelor, nu este de obicei acoperit de FLSA.
Angajatorii au responsabilitatea de a determina care timp de călătorie este acoperit de FLSA și de a se asigura că angajații lor sunt compensați în mod corespunzător pentru tot timpul de călătorie legat de muncă. Nerespectarea reglementărilor FLSA privind călătoriile poate duce la acțiuni în justiție și sancțiuni financiare pentru angajatori.
Răspunsul la întrebarea dacă zilele de călătorie contează ca zile lucrătoare depinde de diverși factori, cum ar fi natura călătoriei, responsabilitățile profesionale ale angajatului și politicile angajatorului. În general, dacă un angajat călătorește în scopuri legate de muncă, cum ar fi participarea la o conferință, vizitarea unui client sau efectuarea de cercetări, atunci timpul de călătorie poate fi considerat timp de lucru și se ia în considerare în totalul orelor de lucru ale angajatului. Acest lucru înseamnă că angajatul poate avea dreptul la o compensație pentru timpul de călătorie, inclusiv plata orelor suplimentare, dacă este cazul.
Cu toate acestea, dacă deplasarea se face din motive personale, cum ar fi un concediu sau o întâlnire personală, atunci timpul petrecut în timpul călătoriei nu va fi luat în considerare, de obicei, ca timp de lucru. În mod similar, dacă angajatul se deplasează pur și simplu la și de la locul de muncă, atunci timpul de deplasare nu va fi luat în considerare pentru orele de lucru.
Merită menționat faptul că există unele excepții și nuanțe la aceste reguli generale, iar legile și reglementările specifice se pot aplica în funcție de industrie și locație. Angajatorii ar trebui să se consulte cu un consilier juridic și să analizeze reglementările aplicabile pentru a se asigura că sunt în conformitate cu toate cerințele legate de timpul de călătorie și de compensare.