Contabilitatea pe bază de angajamente este o metodă populară de contabilitate care oferă o imagine mai precisă a sănătății financiare a unei afaceri. Spre deosebire de contabilitatea de casă, care recunoaște veniturile și cheltuielile doar atunci când se încasează sau se plătește în numerar, contabilitatea de angajamente recunoaște tranzacțiile imediat ce au loc, indiferent dacă banii au fost sau nu schimbați de mână. Acest lucru înseamnă că întreprinderile care utilizează contabilitatea de angajamente trebuie să înțeleagă clar cum să raporteze corect depozitele, deoarece acest lucru poate avea un impact semnificativ asupra situațiilor lor financiare.
1. Identificați tipul de depozit: Înainte de a raporta un depozit, este esențial să înțelegeți natura acestuia. Depozitele pot fi făcute din diverse motive, cum ar fi depozitele de securitate, avansurile sau plățile anticipate. Fiecare tip de depozit poate avea un tratament contabil diferit, așa că este esențial să clasificați corect depozitul.
2. Înregistrați depozitele ca pasive: În contabilitatea de angajamente, depozitele sunt, în general, înregistrate ca pasive în bilanț. Acest lucru înseamnă că depozitul nu este considerat venit până când produsul sau serviciul nu este livrat. De exemplu, dacă un client face un depozit pentru a rezerva un produs, depozitul trebuie înregistrat ca pasiv până când produsul este livrat, moment în care poate fi recunoscut ca venit.
3. Recunoașteți depozitele ca venit: În unele cazuri, un depozit poate fi recunoscut ca venit imediat. De exemplu, dacă un client face un depozit pentru un serviciu care va fi prestat într-o perioadă scurtă de timp, depozitul poate fi recunoscut ca venit atunci când este primit.
4. Monitorizarea și reconcilierea depozitelor: Este esențial să țineți evidența tuturor depozitelor și să le reconciliați în mod regulat. Acest lucru asigură că toate depozitele sunt înregistrate cu exactitate și că orice discrepanțe sunt abordate cu promptitudine. În plus, reconcilierea regulată a depozitelor poate ajuta la identificarea oricărei fraude sau erori potențiale.
În concluzie, raportarea depozitelor în contabilitatea de angajamente necesită o atenție deosebită la detalii și o bună înțelegere a principiilor contabile. Urmând sfaturile de mai sus, întreprinderile se pot asigura că depozitele lor sunt raportate cu acuratețe, oferind o imagine mai exactă a sănătății lor financiare.
Nu, depozitele nu sunt angajamente. În contabilitate, angajamentele se referă la venituri sau cheltuieli care au fost câștigate sau suportate, dar care nu au fost încă înregistrate în situațiile financiare. Pe de altă parte, depozitele sunt numerar sau alte active care au fost primite de o companie și sunt înregistrate ca pasive până când sunt câștigate sau utilizate.
De exemplu, dacă o societate primește un depozit de la un client pentru un serviciu viitor, depozitul este înregistrat ca pasiv până când serviciul este prestat, iar venitul este recunoscut. Recunoașterea veniturilor se va baza pe principiul concordanței, care impune recunoașterea veniturilor în perioada în care acestea sunt obținute, indiferent de momentul în care a fost primită plata.
Prin urmare, depozitele nu sunt angajamente, ci sunt în schimb un tip de pasiv care trebuie înregistrat și urmărit de către companii până când serviciul este furnizat, iar venitul poate fi recunoscut.
Nu, depozitele nu sunt considerate cheltuieli plătite în avans. Cheltuielile plătite în avans sunt cheltuieli care au fost plătite în avans, dar care nu au fost încă consumate. Depozitele, pe de altă parte, sunt plăți efectuate pentru a garanta o tranzacție sau un serviciu viitor. Ele sunt considerate un pasiv în bilanțul unei companii până când tranzacția este finalizată sau serviciul este furnizat, moment în care depozitul este fie aplicat la plata tranzacției, fie rambursat clientului. Deși depozitele pot fi legate de cheltuieli sau obligații viitoare, ele nu sunt considerate cheltuieli plătite în avans, deoarece nu reprezintă consumul de bunuri sau servicii care au fost deja plătite.
Înregistrarea în jurnal pentru un depozit depinde de tipul de depozit.
Dacă este vorba de un depozit în numerar, înregistrarea în jurnal ar fi:
Debit: Cont de numerar
Credit: Cont bancar
Dacă este vorba de un depozit cu cecuri, înregistrarea în jurnal ar fi:
Debit: Cont bancar
Credit: Conturi de încasat sau un alt cont corespunzător
Dacă este vorba de un depozit de garanție, înregistrarea în jurnal ar fi:
Dacă este un depozit de garanție, înregistrarea în jurnal ar fi
Debit: Cont de activ al depozitului de garanție
Credit: Cont de pasiv al depozitului de garanție
Conturile exacte utilizate pot varia în funcție de circumstanțele specifice ale depozitului, dar principiul de bază este de a debita contul care primește depozitul și de a credita contul corespunzător. Este important să se înregistreze depozitele cu exactitate și cu promptitudine pentru a asigura o evidență financiară exactă și pentru a preveni erorile sau discrepanțele.
Un depozit este considerat de obicei un activ în contabilitate și în evidența contabilă. Acest lucru se datorează faptului că un depozit reprezintă o sumă de bani care a fost plătită sau primită înainte ca o tranzacție să fie finalizată.
De exemplu, dacă un client plătește un depozit pentru a asigura un produs sau un serviciu, depozitul este înregistrat ca activ în bilanțul companiei până când produsul sau serviciul este livrat. În acel moment, depozitul este, de obicei, convertit în venituri sau într-un alt tip de activ.
În mod similar, în cazul în care o societate plătește un avans pentru a garanta o achiziție sau un contract de leasing, avansul este înregistrat ca activ în bilanțul societății până când achiziția sau contractul de leasing este finalizat. În acel moment, depozitul este, de obicei, convertit într-o cheltuială sau într-un alt tip de activ.
Pe scurt, un depozit este, în general, considerat un activ deoarece reprezintă un beneficiu economic viitor pentru societatea care l-a primit.