La înființarea unei afaceri, proprietarul-manager este, de obicei, agentul principal. Acest lucru înseamnă că proprietarul-manager este cel care ia decizii și întreprinde acțiuni în numele afacerii. Cu toate acestea, pe măsură ce afacerea crește și se extinde, proprietarul-manager poate fi nevoit să angajeze angajați sau să delege sarcini altora. În acest caz apare conflictul principal-agent.
Conflictul principal-agent este o situație în care este posibil ca interesele proprietarului-manager (principalul) și ale angajaților (agenții) să nu se alinieze. De exemplu, proprietarul-manager poate dori să maximizeze profiturile, în timp ce angajații pot dori să își maximizeze salariile și beneficiile. Acest conflict poate duce la tensiuni și neîncredere între proprietarul-manager și angajați, ceea ce, în cele din urmă, poate dăuna afacerii.
Pentru a atenua conflictul principal-agent, este important ca proprietarul-manager să stabilească așteptări și stimulente clare. Acest lucru poate implica stabilirea unor obiective specifice pentru angajați și legarea remunerației acestora de atingerea acestor obiective. De exemplu, dacă proprietarul-manager dorește să crească vânzările, ar putea oferi un comision vânzătorilor pentru fiecare vânzare pe care o realizează.
O altă modalitate de a reduce conflictul principal-agent este de a stabili o cultură a încrederii și a transparenței. Aceasta presupune comunicarea deschisă cu angajații cu privire la scopurile și obiectivele afacerii, precum și implicarea acestora în procesele decizionale ori de câte ori este posibil. Atunci când angajații simt că fac parte din procesul de luare a deciziilor și că opiniile lor sunt apreciate, este mai probabil ca ei să fie investiți în succesul afacerii.
În cele din urmă, este important ca proprietarul-manager să conducă prin exemplu. Acest lucru înseamnă să modeleze comportamentul pe care dorește să îl vadă la angajații săi, cum ar fi să muncească din greu, să fie cinstit și transparent și să își trateze angajații cu respect. Atunci când angajații văd că proprietarul-manager se angajează să respecte aceste valori, este mai probabil ca ei să le urmeze exemplul.
În concluzie, conflictul principal-agent este un obstacol comun cu care se confruntă multe întreprinderi pe măsură ce se dezvoltă și se extind. Cu toate acestea, prin stabilirea unor așteptări și stimulente clare, prin crearea unei culturi de încredere și transparență și prin exemplul pe care îl dă, proprietarul-manager poate reduce potențialul de conflict și poate crea o afacere mai de succes.
În contextul resurselor umane, conflictul dintre agent și mandant este adesea observat în relația angajator-angajat. Un agent este o persoană care lucrează în numele altcuiva, în timp ce un mandant este persoana care îi atribuie sarcini agentului. Acest conflict apare din cauza unei diferențe de interese și obiective.
Scopul agentului este de a-și maximiza propriile beneficii, cum ar fi salarii mai mari, condiții de muncă mai bune și siguranța locului de muncă. Pe de altă parte, obiectivul mandantului este de a maximiza profiturile și productivitatea organizației. Aceste interese diferite pot duce la un conflict între cele două părți.
De exemplu, un angajat poate solicita salarii mai mari și beneficii mai bune, în timp ce angajatorul poate dori să mențină costurile forței de muncă la un nivel scăzut pentru a maximiza profiturile. De asemenea, angajatul poate dori mai multă flexibilitate în programul de lucru, în timp ce angajatorul poate dori să se asigure că munca este finalizată într-un anumit interval de timp. Acest conflict poate duce la tensiuni și dezacorduri între cele două părți.
Pentru a atenua acest conflict, este important ca atât angajatorul, cât și angajatul să aibă o comunicare deschisă și sinceră, să stabilească așteptări și obiective clare și să lucreze pentru a găsi soluții reciproc avantajoase. Acest lucru poate contribui la crearea unui mediu de lucru pozitiv și productiv, în care ambele părți se simt valorizate și respectate.
Conflictul de agenție proprietar-manager este o situație în care interesele proprietarului (proprietarilor) și ale managerului (managerilor) unei companii nu sunt aliniate. Acest conflict apare deoarece proprietarul (proprietarii) companiei îi încredințează managerului (managerilor) responsabilitatea de a conduce compania, dar managerul (managerii) pot acționa în propriul interes personal, mai degrabă decât în interesul proprietarilor companiei.
De exemplu, un manager poate acorda prioritate propriului salariu sau propriilor beneficii în detrimentul investițiilor în cercetare și dezvoltare sau în extinderea liniei de produse a companiei, ceea ce ar putea fi în cele din urmă în beneficiul proprietarilor. În plus, un manager poate lua decizii care aduc beneficii propriei cariere sau reputații, mai degrabă decât cele care sunt în cel mai bun interes al companiei.
Pentru a aborda acest conflict, se pot lua măsuri pentru a alinia interesele proprietarului (proprietarilor) și ale managerului (managerilor), cum ar fi remunerarea în funcție de performanță sau raportarea și comunicarea regulată între cele două părți. În plus, practicile solide de guvernanță corporativă pot contribui la reducerea la minimum a riscului de conflicte de interese și la garantarea faptului că societatea este condusă în interesul tuturor părților interesate.
Atunci când o companie este deținută de acționari, aceștia se așteaptă ca managerii companiei să acționeze în interesul lor și să maximizeze valoarea investiției lor. Cu toate acestea, pot exista situații în care interesele acționarilor și ale managerilor nu sunt aliniate, ceea ce duce la un conflict de interese. Acest lucru este cunoscut sub numele de problemă de agenție.
De exemplu, managerii unei companii pot acorda prioritate siguranței propriului loc de muncă și remunerării lor față de succesul pe termen lung al companiei. Acest lucru îi poate determina să ia decizii care îi avantajează pe ei înșiși pe termen scurt, dar care dăunează acționarilor pe termen lung.
Un alt exemplu este atunci când acționarii acordă prioritate maximizării profiturilor și dividendelor, în timp ce managerii acordă prioritate investițiilor în cercetare și dezvoltare sau în inițiative de creștere pe termen lung. Acest lucru poate duce la conflicte între acționari și manageri cu privire la modul de alocare a resurselor.
Problema agenților poate fi atenuată prin implementarea unor practici de guvernanță corporativă care să alinieze interesele acționarilor și ale managerilor. De exemplu, consiliul de administrație poate fi alcătuit din membri independenți care pot supraveghea acțiunile managerilor și se pot asigura că aceștia acționează în interesul acționarilor. În plus, planurile de remunerare bazate pe performanță pot stimula managerii să acționeze într-un mod care să se alinieze cu interesele pe termen lung ale companiei și ale acționarilor săi.