În calitate de proprietar de afacere, sunteți responsabil pentru gestionarea eficientă a inventarului. Una dintre deciziile cheie pe care trebuie să le luați este ce metodă de contabilizare a inventarului să folosiți. Există două metode principale: LIFO (ultimul intrat, primul ieșit) și costul mediu. Fiecare metodă are avantajele și dezavantajele sale, așa că este important să înțelegeți diferențele și să o alegeți pe cea care este potrivită pentru afacerea dvs.
LIFO este o metodă prin care se presupune că inventarul cel mai recent achiziționat va fi vândut primul. Acest lucru înseamnă că costul bunurilor vândute (COGS) se bazează pe costul celui mai recent inventar, care este de obicei mai mare din cauza inflației. LIFO poate fi o metodă utilă în perioadele de inflație, deoarece reduce venitul impozabil prin creșterea costurilor de producție, ceea ce, la rândul său, reduce profitul impozabil. Cu toate acestea, LIFO poate duce, de asemenea, la o contabilitate inexactă în cazul în care prețul inventarului scade, deoarece presupune că cel mai recent inventar achiziționat este vândut primul, chiar dacă nu este cazul.
Pe de altă parte, costul mediu este o metodă prin care costul bunurilor vândute este calculat pe baza costului mediu ponderat al tuturor stocurilor achiziționate în cursul unei perioade. Această metodă este utilă atunci când prețurile rămân relativ stabile, deoarece oferă o imagine mai exactă a costului bunurilor vândute. Cu toate acestea, este posibil să nu fie cea mai bună metodă pentru întreprinderile care se confruntă cu fluctuații semnificative ale prețurilor stocurilor.
Atunci când alegeți o metodă de contabilizare a stocurilor, este important să luați în considerare factori precum dimensiunea afacerii dumneavoastră, rata de rotație a stocurilor și sectorul de activitate. De exemplu, o întreprindere cu o rată de rotație ridicată poate beneficia de utilizarea LIFO în perioadele de inflație, în timp ce o întreprindere cu o rată de rotație scăzută poate prefera să utilizeze costul mediu pentru o contabilitate mai precisă.
În concluzie, alegerea metodei corecte de contabilizare a stocurilor este o decizie importantă pentru orice proprietar de afacere. Fie că alegeți să utilizați LIFO, costul mediu sau o altă metodă, este important să înțelegeți avantajele și dezavantajele fiecăreia și să o selectați pe cea care se potrivește cel mai bine nevoilor afacerii dumneavoastră. Procedând astfel, puteți asigura o contabilitate exactă și puteți lua decizii în cunoștință de cauză care vă vor ajuta afacerea să crească și să aibă succes.
Metoda LIFO (Last-In, First-Out) este o metodă de evaluare a stocurilor care presupune că cele mai recente bunuri achiziționate sunt primele vândute. Aceasta înseamnă că costul bunurilor vândute se bazează pe costul celui mai recent inventar achiziționat, în timp ce inventarul final este evaluat pe baza costului celui mai vechi inventar.
Metoda LIFO este cel mai frecvent utilizată în situațiile în care există inflație, deoarece are ca rezultat un venit raportat mai mic și impozite plătite mai mici. Acest lucru se datorează faptului că costul bunurilor vândute se bazează pe prețurile mai mari, mai recente, iar stocul final este evaluat la prețurile mai mici, mai vechi. Această metodă poate ajuta o întreprindere să economisească bani din impozite prin reducerea venitului impozabil.
Cu toate acestea, metoda LIFO poate duce, de asemenea, la obsolescența stocurilor și la costuri contabile mai mari, deoarece stocurile mai vechi nu pot fi vândute la fel de repede și pot deveni învechite sau deteriorate. De asemenea, poate fi mai dificil să se urmărească și să se gestioneze inventarul folosind metoda LIFO, deoarece necesită înregistrări detaliate ale ordinii în care inventarul este cumpărat și vândut.
În general, decizia de a utiliza metoda LIFO ar trebui să se bazeze pe o analiză atentă a stocurilor și a situației financiare a unei companii, precum și pe o înțelegere a potențialelor beneficii și dezavantaje ale acestei metode.
Metoda de inventariere LIFO (Last-In-First-Out) este o metodă de evaluare a stocurilor în care se presupune că articolele cele mai recent achiziționate sau produse vor fi vândute sau utilizate primele. Aceasta înseamnă că costul bunurilor vândute (COGS) se bazează pe costul celor mai recente achiziții sau producții de stocuri, în timp ce stocul final este evaluat la costul celor mai vechi elemente de inventar.
De exemplu, dacă un magazin are în stoc 100 de unități ale unui produs la începutul anului, la un cost de 5 dolari pe unitate, și achiziționează încă 100 de unități la un cost de 6 dolari pe unitate în cursul anului și vinde 150 de unități în cursul anului, metoda LIFO presupune că costul bunurilor vândute se bazează pe costul celor mai recente 100 de unități achiziționate la un cost de 6 dolari pe unitate, în timp ce restul de 50 de unități din stoc sunt evaluate la costul unităților mai vechi achiziționate la un cost de 5 dolari pe unitate.
Metoda LIFO este utilizată în mod obișnuit de întreprinderile care se confruntă cu inflația sau cu creșterea costurilor, deoarece are ca rezultat un venit impozabil și o obligație fiscală mai mici în comparație cu alte metode de evaluare a stocurilor, cum ar fi metoda FIFO (First-In-First-Out) sau metoda costului mediu. Cu toate acestea, ea poate duce, de asemenea, la o neconcordanță între valoarea raportată a inventarului și costul real de înlocuire a inventarului, ceea ce poate avea un impact asupra situațiilor financiare și asupra procesului decizional.
FIFO, LIFO și costul mediu ponderat sunt trei metode diferite de evaluare a stocurilor pe care întreprinderile le folosesc pentru a determina costul bunurilor vândute (COGS) și valoarea stocurilor lor.
FIFO înseamnă "First-In, First-Out" (primul intrat, primul ieșit), ceea ce înseamnă că cele mai vechi articole de inventar sunt vândute primele, iar cele mai noi articole sunt vândute ultimele. Cu alte cuvinte, costul bunurilor vândute (COGS) se bazează pe costul celor mai vechi articole de inventar, în timp ce valoarea stocurilor din bilanț se bazează pe costul celor mai recente articole de inventar.
LIFO înseamnă "Last-In, First-Out" (ultimul intrat, primul ieșit), ceea ce înseamnă că cele mai noi elemente de inventar sunt vândute primele, iar cele mai vechi sunt vândute ultimele. În LIFO, costul bunurilor vândute (COGS) se bazează pe costul celor mai recente obiecte de inventar, în timp ce valoarea stocurilor din bilanț se bazează pe costul celor mai vechi obiecte de inventar.
Costul mediu ponderat este o metodă de evaluare a stocurilor care ia costul mediu al tuturor articolelor de inventar aflate în stoc și atribuie acest cost fiecărei unități vândute. Această metodă ia în considerare costul tuturor obiectelor de inventar, indiferent când au fost achiziționate sau cât au costat, și calculează un cost mediu pe unitate.
Principala diferență între aceste metode constă în modul în care acestea atribuie costurile elementelor de inventar și determină valoarea stocurilor în bilanț. FIFO presupune că cele mai vechi obiecte de inventar sunt vândute primele, în timp ce LIFO presupune că cele mai noi obiecte de inventar sunt vândute primele. Costul mediu ponderat ia în considerare costul tuturor elementelor de inventar și atribuie un cost mediu fiecărei unități vândute.
Fiecare metodă are avantajele și dezavantajele sale, iar alegerea metodei va depinde de nevoile specifice ale afacerii. FIFO este adesea utilizat atunci când întreprinderea dorește să aibă o reprezentare mai exactă a costului bunurilor vândute, în timp ce LIFO este adesea utilizat atunci când întreprinderea dorește să minimizeze impozitele prin raportarea unor profituri mai mici. Costul mediu ponderat este adesea utilizat atunci când costul articolelor de inventar fluctuează semnificativ în timp.