Când vine vorba de alocarea valorii acțiunilor, multe companii se luptă cu modul în care distribuie corect valoarea între diferitele clase de acțiuni ordinare. Acest lucru poate fi deosebit de dificil pentru companiile cu mai multe clase de acțiuni ordinare, fiecare cu drepturi de vot și preferințe de dividend diferite. Cu toate acestea, alocarea corectă a valorii capitalului propriu este crucială pentru a se asigura că toți acționarii primesc o compensație echitabilă pentru investițiile lor.
O metodă de alocare a valorii capitalului propriu constă în utilizarea unei abordări bazate pe formule. Aceasta presupune calcularea valorii fiecărei clase de acțiuni pe baza drepturilor și preferințelor sale specifice, cum ar fi puterea de vot, plata dividendelor și preferințele de lichidare. Odată ce aceste valori au fost determinate, valoarea capitalului propriu poate fi alocată fiecărei clase de acțiuni în mod proporțional, în funcție de procentajul de participare în cadrul societății.
O altă abordare constă în utilizarea unei abordări bazate pe piață, care presupune analizarea valorii de piață a fiecărei clase de acțiuni și alocarea valorii capitalului propriu pe baza acestei valori de piață. Această metodă poate fi utilă atunci când sunt disponibile informații limitate cu privire la datele financiare ale unei societăți sau când datele financiare ale societății sunt dificil de analizat.
Indiferent de metoda utilizată, este important să se ia în considerare impactul potențial al alocării valorii capitalului social asupra relațiilor dintre acționari. Alocarea valorii capitalului propriu în mod disproporționat între diferite clase de acțiuni poate crea tensiuni și neîncredere între acționari, ceea ce poate afecta în cele din urmă succesul pe termen lung al companiei.
Pentru a preveni aceste probleme, este important să se comunice cu acționarii în mod deschis și transparent cu privire la modul în care va fi alocată valoarea acțiunilor. Aceasta include explicarea raționamentului care stă la baza metodei de alocare utilizate și prezentarea drepturilor și preferințelor specifice ale fiecărei clase de acțiuni. Procedând astfel, societățile pot crea încredere și pot menține relații pozitive cu toți acționarii.
În concluzie, alocarea valorii capitalului propriu între diferitele clase de acțiuni ordinare poate fi un proces complex și dificil. Cu toate acestea, prin utilizarea unei abordări bazate pe o formulă sau pe piață și prin comunicarea clară cu acționarii, societățile se pot asigura că toți acționarii primesc o compensație echitabilă pentru investițiile lor și pot menține relații pozitive cu toate părțile interesate.
O alocare de capitaluri proprii este partea dintr-un portofoliu de investiții care este alocată capitalurilor proprii, care reprezintă proprietatea asupra unei companii. Investițiile în acțiuni sunt acțiuni sau părți de proprietate într-o companie și oferă potențial de apreciere a capitalului și venituri din dividende. O alocare de acțiuni poate reprezenta un procent dintr-un portofoliu global de investiții și poate fi ajustată în funcție de toleranța la risc a unui investitor, de obiectivele de investiții și de condițiile de piață. Alocările de acțiuni pot fi diversificate în diferite sectoare, regiuni și capitalizări de piață pentru a reduce riscul și a maximiza randamentele. Este important ca investitorii să analizeze cu atenție alocarea lor în acțiuni și să își revizuiască și reechilibreze periodic portofoliul pentru a se asigura că acesta se aliniază cu obiectivele lor de investiții și cu profilul lor de risc.
Există mai multe metode care pot fi utilizate pentru evaluarea acțiunilor de capitaluri proprii, inclusiv:
1. Raportul preț/venituri (P/E): Această metodă presupune împărțirea prețului de piață pe acțiune la profitul pe acțiune (EPS) al companiei. Raportul rezultat oferă o indicație cu privire la cât sunt dispuși să plătească investitorii pentru fiecare dolar de câștiguri.
2. Modelul de actualizare a dividendelor (DDM): Această metodă presupune estimarea valorii actuale a dividendelor viitoare pe care se așteaptă ca societatea să le plătească. Valoarea actuală este apoi împărțită la numărul de acțiuni în circulație pentru a determina valoarea pe acțiune.
3. Analiza fluxului de numerar actualizat (DCF): Această metodă presupune estimarea valorii actualizate a fluxurilor de numerar viitoare ale societății, utilizând o rată de actualizare care reflectă riscul asociat investiției. Valoarea actuală este apoi împărțită la numărul de acțiuni în circulație pentru a determina valoarea pe acțiune.
4. Valoarea contabilă: Această metodă presupune calcularea activelor nete ale societății prin scăderea pasivelor sale din activele sale. Valoarea rezultată este apoi împărțită la numărul de acțiuni în circulație pentru a determina valoarea contabilă pe acțiune.
5. Analiza companiilor comparabile (CCA): Această metodă presupune compararea ratelor financiare și a altor indicatori ai companiei cu companii similare din aceeași industrie. Evaluarea rezultată se bazează pe multiplii acestor parametri.
Fiecare dintre aceste metode are propriile puncte forte și puncte slabe, iar metoda adecvată de utilizat va depinde de circumstanțele specifice ale societății care face obiectul evaluării. Este important să se ia în considerare mai multe metode și să se utilizeze împreună pentru a se ajunge la o evaluare mai precisă.
Capitalul propriu se referă la participația acționarilor la o societate. Există mai multe clase de capitaluri proprii pe care le poate emite o societate, fiecare cu drepturi și privilegii diferite. Iată câteva dintre cele mai comune clase de capitaluri proprii:
1. Acțiuni ordinare: Aceasta este cea mai elementară formă de capitaluri proprii și reprezintă dreptul de proprietate asupra unei companii. Acționarii de acțiuni ordinare au dreptul de a vota cu privire la problemele companiei și pot primi dividende în cazul în care compania le plătește.
2. Acțiuni preferențiale: Acest tip de capital propriu are, în general, o prioritate mai mare în ceea ce privește dividendele și preferințele de lichidare decât acțiunile ordinare. Acționarii de acțiuni preferențiale nu au, de obicei, drepturi de vot, dar pot avea alte privilegii, cum ar fi posibilitatea de a-și converti acțiunile în acțiuni ordinare.
3. Acțiuni restricționate: Se referă la acțiunile care sunt oferite angajaților sau altor părți interesate, dar care sunt supuse anumitor restricții, cum ar fi o perioadă de dobândire înainte de a putea fi vândute.
4. Opțiuni pe acțiuni: Acestea sunt contracte care le oferă angajaților dreptul de a cumpăra un anumit număr de acțiuni ale companiei la un preț prestabilit la o dată viitoare. Opțiunile pe acțiuni pot fi o modalitate atractivă de a stimula angajații și de a le alinia interesele cu cele ale companiei.
5. 5. Warante: Acestea sunt similare cu opțiunile pe acțiuni, dar sunt emise de obicei către investitori sau creditori ca o modalitate de a îndulci afacerea. Warantele oferă deținătorului dreptul de a cumpăra acțiuni la un preț prestabilit pentru o anumită perioadă de timp.
6. Titluri de valoare convertibile: Acestea sunt titluri de valoare, cum ar fi obligațiunile sau acțiunile preferențiale, care pot fi convertite în acțiuni ordinare la un anumit preț. Titlurile de valoare convertibile pot fi o modalitate atractivă pentru companii de a strânge capital, oferind în același timp investitorilor opțiunea de a participa la câștigurile viitoare în cazul în care compania înregistrează rezultate bune.
În general, diferitele clase de capitaluri proprii oferă companiilor și investitorilor o varietate de modalități de structurare a proprietății și de stimulare a performanței. Este important ca investitorii să înțeleagă diferitele clase de capitaluri proprii, precum și drepturile și privilegiile lor respective atunci când iau decizii de investiții.