Societățile în nume colectiv sunt o structură de afaceri populară în rândul întreprinderilor mici și mijlocii. O societate în nume colectiv este un tip de entitate comercială în care două sau mai multe persoane sau entități se reunesc pentru a exploata o afacere în scopul obținerii de profit. Fiecare partener contribuie la parteneriat prin investirea de capital, muncă sau alte resurse. Parteneriatele nu sunt impozitate ca o entitate separată; în schimb, profiturile și pierderile sunt transferate către partenerii individuali, care sunt apoi impozitați la nivelul impozitului pe venitul personal.
În timp ce parteneriatele generale oferă multe beneficii, inclusiv responsabilitatea și managementul comun, este important să se înțeleagă implicațiile fiscale ale acestei structuri de afaceri. Parteneriatele sunt supuse unui set unic de reguli fiscale, care pot fi confuze pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest proces.
Fiscul tratează fiecare partener al unui parteneriat general ca pe un lucrător individual independent. Ca urmare, fiecare partener este responsabil pentru plata impozitelor pentru activități independente, care includ impozitele de securitate socială și Medicare. Parteneriatele sunt, de asemenea, obligate să depună o declarație fiscală anuală, Formularul 1065, care raportează veniturile, deducerile și creditele parteneriatului. Acest formular este utilizat pentru a calcula partea fiecărui partener din profiturile și pierderile parteneriatului.
Parteneriatele sunt, de asemenea, obligate să elibereze fiecărui partener un Schedule K-1, care raportează partea partenerului din veniturile, deducerile și creditele parteneriatului. Anexa K-1 este utilizată de fiecare partener pentru a raporta partea sa din profiturile și pierderile parteneriatului în declarația de impozit pe venitul individual. Parteneriatele trebuie, de asemenea, să depună un Schedule SE, care calculează impozitul pe activități independente datorat de fiecare partener.
În plus față de impozitul pe activități independente, parteneriatele pot fi supuse și altor impozite, cum ar fi impozitele de stat și locale, impozitele pe vânzări și accizele. Parteneriatele care au angajați sunt, de asemenea, obligate să rețină și să vireze impozitele pe salarii, inclusiv impozitul federal pe venit, impozitul de asigurări sociale și impozitul Medicare.
În concluzie, înțelegerea implicațiilor fiscale ale unui parteneriat general este crucială pentru maximizarea profiturilor și evitarea penalităților. Parteneriatele ar trebui să colaboreze cu un profesionist calificat în domeniul fiscal pentru a asigura conformitatea cu toate legile și reglementările fiscale. Prin gestionarea adecvată a obligațiilor fiscale, parteneriatele se pot concentra pe creșterea afacerii și pe obținerea succesului financiar.
Un parteneriat general nu este impozitat ca o entitate. În schimb, parteneriatul în sine nu plătește impozite pe veniturile sau profiturile sale. În schimb, profiturile și pierderile parteneriatului sunt transferate către partenerii individuali, care le raportează în declarațiile lor de impozit pe venitul personal. Acest lucru este cunoscut sub numele de impozitare "pass-through".
Partea fiecărui partener din profiturile sau pierderile parteneriatului este stabilită prin contractul de parteneriat. De obicei, cota-parte a fiecărui partener se bazează pe procentul de participare la parteneriat. Parteneriatele sunt obligate să depună o declarație anuală de informații la IRS, care raportează veniturile, deducerile și alte informații financiare ale parteneriatului, dar parteneriatul însuși nu plătește impozite pe aceste venituri.
Merită menționat faptul că unele state cer ca parteneriatele să plătească impozite de stat pe venit sau alte impozite, așa că este important să verificați cu autoritatea fiscală a statului dumneavoastră pentru a înțelege cerințele specifice pentru afacerea dumneavoastră. În plus, parteneriatele pot fi supuse și altor impozite, cum ar fi impozitele pe salarii dacă au angajați sau impozitele de stat pe vânzări dacă vând produse sau servicii.
Într-un parteneriat general, profiturile sunt de obicei împărțite între parteneri pe baza termenilor descriși în contractul de parteneriat. Acest acord specifică procentul de profit la care are dreptul fiecare partener, care se bazează, de obicei, pe valoarea capitalului cu care acesta a contribuit la parteneriat. Cu toate acestea, acordul de parteneriat poate lua în considerare și alți factori, cum ar fi volumul de muncă pe care fiecare partener îl contribuie la parteneriat.
Odată ce profiturile au fost obținute, acestea sunt de obicei distribuite între parteneri în funcție de procentele convenite. Fiecare partener este apoi responsabil de raportarea părții sale din profituri în declarațiile fiscale individuale și de plata impozitului pe acest venit. Este important ca partenerii să țină o evidență precisă a părții lor din profituri și a cheltuielilor suportate pentru a-și raporta corect veniturile și deducerile în declarațiile fiscale.
În unele cazuri, partenerii pot alege, de asemenea, să reinvestească o parte din profituri în parteneriat pentru a contribui la dezvoltarea afacerii. Acest lucru se poate face prin alocarea unei părți din profituri pentru un fond de rezervă sau prin investiții în noi echipamente, stocuri sau alte active care vor ajuta afacerea să crească și să devină mai profitabilă în viitor.
Este important ca partenerii să aibă o înțelegere clară a modului în care vor fi împărțite profiturile în cadrul parteneriatului înainte de a încheia un acord. Acest lucru poate ajuta la prevenirea neînțelegerilor și a conflictelor pe parcurs și poate asigura că fiecare partener este recompensat în mod echitabil pentru contribuțiile sale la parteneriat.
Într-un parteneriat general, profiturile sunt, de obicei, distribuite între parteneri proporțional cu proprietatea sau investiția lor în afacere. Acest lucru este de obicei subliniat în acordul de parteneriat, care stabilește termenii și condițiile care guvernează parteneriatul, inclusiv modul în care profiturile vor fi împărțite între parteneri.
În unele cazuri, partenerii pot conveni să distribuie profiturile în funcție de alți factori, cum ar fi volumul de muncă pe care fiecare partener îl contribuie la afacere. Totuși, acest lucru este mai puțin frecvent decât modelul de proprietate proporțională.
Este important de reținut că, într-o societate în nume colectiv, partenerii sunt, de asemenea, responsabili pentru orice pierderi pe care le-ar putea suferi afacerea. Acest lucru înseamnă că, dacă afacerea pierde bani, partenerilor li se poate cere să contribuie cu fonduri suplimentare pentru a acoperi pierderile.
În general, distribuirea profiturilor într-o societate în nume colectiv este o chestiune de acord între parteneri și ar trebui să fie descrisă în mod clar în contractul de societate pentru a evita orice neînțelegeri sau dispute în viitor.