Transmisia fără fir a revoluționat modul în care comunicăm, transferând date de la un dispozitiv la altul fără a fi nevoie de conexiuni fizice sau fire. Această tehnologie ne-a permis să ne conectăm la internet, să transmitem videoclipuri și să comunicăm cu alte persoane pe distanțe mari. Cu toate acestea, nu toate metodele de transmisie wireless sunt la fel. Unele sunt mai eficiente și mai fiabile decât altele. Transmisia optică fără fir, de exemplu, este limitată la comunicațiile în linie de vizibilitate.
Transmisia optică fără fir, cunoscută și sub denumirea de optică în spațiu liber (FSO), este o metodă de comunicare fără fir care utilizează lumina vizibilă, ultravioletă sau infraroșie pentru a transmite date între două puncte. Spre deosebire de undele radio sau de microunde, care sunt utilizate în alte metode de transmisie fără fir, transmisia optică fără fir necesită o linie vizuală clară între dispozitivele de emisie și de recepție. Acest lucru înseamnă că orice obstacol, cum ar fi clădirile, copacii sau munții, poate întrerupe semnalul și poate cauza pierderi de date.
Principalul avantaj al transmisiei optice fără fir este rata mare de transfer de date. Undele luminoase au o frecvență mai mare decât undele radio, ceea ce înseamnă că pot transporta mai multe date într-un timp mai scurt. Acest lucru face ca transmisia optică fără fir să fie ideală pentru aplicațiile care necesită viteze mari de transfer de date, cum ar fi conferințele video, streaming-ul și realitatea virtuală. În plus, deoarece undele luminoase nu interferează cu undele radio, transmisia optică fără fir poate fi utilizată în zone în care interferențele de frecvență radio sunt ridicate.
Cu toate acestea, limitarea liniei de vizibilitate a transmisiei optice fără fir reprezintă un dezavantaj semnificativ. Aceasta înseamnă că dispozitivele de emisie și de recepție trebuie să fie poziționate într-un mod care să permită luminii să treacă direct între ele. Acest lucru face ca transmisia optică fără fir să fie nepotrivită pentru aplicațiile care necesită comunicare în jurul obstacolelor, cum ar fi în mediul urban. În plus, condițiile atmosferice, cum ar fi ceața, ploaia sau zăpada, pot, de asemenea, să perturbe semnalul și să provoace pierderi de date.
În concluzie, deși transmisia optică fără fir are avantajele sale, cum ar fi vitezele mari de transfer de date și interferențele reduse cu undele radio, limitarea liniei de vizibilitate o face nepotrivită pentru multe aplicații. Ea este mai potrivită pentru aplicațiile care necesită o comunicare între două puncte cu o linie vizuală clară, cum ar fi în zonele rurale sau în campusurile universitare. Pentru alte aplicații, cum ar fi cele din mediul urban sau din zonele cu vreme nefavorabilă, alte metode de transmisie fără fir, cum ar fi undele radio sau microundele, pot fi mai potrivite.
Transmisia care asigură transmisia în vizibilitate directă este cunoscută sub denumirea de transmisie cu microunde. Transmisia prin microunde este un tip de tehnologie de comunicare fără fir care utilizează unde radio de înaltă frecvență pentru a transmite date sau informații dintr-un punct în altul. Semnalul se deplasează în linie dreaptă și necesită o linie de vizibilitate clară între antenele de emisie și de recepție. Transmisia prin microunde este utilizată în mod obișnuit în telecomunicații, comunicații prin satelit și radiodifuziune. Este, de asemenea, utilizată în sistemele de comunicații punct-la-punct, cum ar fi în rețelele de backhaul fără fir pentru stațiile de bază celulare sau în legăturile cu microunde între clădiri. Printre avantajele transmisiei prin microunde se numără transferul de date de mare viteză, latența redusă și fiabilitatea ridicată, dar este limitată de cerința unei linii de vizibilitate clare și de potențialul de interferență de la alte surse de microunde.
Transmisia care nu are nevoie de o linie de vizibilitate se numește transmisie "non-line-of-sight" (NLOS). Acest tip de transmisie utilizează tehnologia de comunicare fără fir care poate transmite semnale chiar dacă între emițător și receptor există obstacole, cum ar fi clădiri sau munți. Transmisia NLOS poate fi realizată prin utilizarea diferitelor tehnologii, cum ar fi comunicațiile prin satelit, identificarea prin frecvență radio (RFID), Bluetooth și Wi-Fi. Această tehnologie este utilizată în mod obișnuit în zonele urbane, unde clădirile și alte structuri pot obstrucționa transmisia în linie de vedere. Tehnologia de transmisie NLOS este, de asemenea, utilizată în operațiunile militare, în sistemele de intervenție în caz de urgență și în alte aplicații în care comunicarea fiabilă este esențială.
Tehnologia fără fir care necesită transmisie în linie de vizibilitate este cunoscută sub numele de Free Space Optics (FSO). Aceasta transmite date folosind fascicule de lumină între două puncte, fără a fi nevoie de cabluri fizice. FSO poate fi utilizată pentru a stabili o conexiune fără fir între două clădiri, de exemplu, atunci când distanța este prea mare pentru Wi-Fi tradițional și linia de vedere este liberă. Tehnologia funcționează prin utilizarea unui laser pentru a transmite un fascicul de lumină către un receptor aflat la celălalt capăt. Cu toate acestea, FSO necesită o linie de vizibilitate liberă între emițător și receptor, ceea ce înseamnă că orice obstacol în calea fasciculului de lumină, cum ar fi o clădire sau un copac, poate întrerupe transmisia. Prin urmare, FSO este cel mai bine utilizat în situații în care nu există obstacole și în care există o linie vizuală clară între emițător și receptor.
Da, WiMAX este o tehnologie de linie de vedere. Aceasta înseamnă că, pentru a funcționa corect, trebuie să existe o linie vizuală clară între antena de emisie și antena de recepție. Orice obstacol între ele, cum ar fi clădirile sau copacii, poate slăbi sau întrerupe semnalul. Cu toate acestea, WiMAX poate funcționa și în condiții în care nu există linie de vizibilitate, utilizând tehnici de reflexie și de difracție pentru a redirecționa semnalul în jurul obstacolelor. În general, capacitățile de vizibilitate directă ale WiMAX fac din acesta o opțiune fiabilă pentru comunicațiile wireless de mare viteză în zonele în care există o linie de vizibilitate clară între emițător și receptor.