Activele fixe și amortizarea cumulată sunt două concepte contabile esențiale pe care fiecare proprietar de afacere ar trebui să le înțeleagă. Un activ fix este un activ tangibil pe termen lung pe care o companie îl folosește pentru a genera venituri, cum ar fi clădirile, terenurile și echipamentele. Pe de altă parte, amortizarea cumulată este un cont de contra-activ care compensează costul unui activ fix care a fost amortizat în timp. În acest articol, vom explora diferențele dintre activele fixe și conturile de amortizare acumulată.
Activele fixe sunt proprietăți pe care o companie le deține și le folosește pentru operațiunile sale pentru mai mult de un an. Aceste active pot fi fizice, cum ar fi mașinile, echipamentele sau bunurile imobiliare, sau necorporale, cum ar fi brevetele, drepturile de autor și mărcile comerciale. Activele fixe pot fi amortizate în timp, ceea ce înseamnă că valoarea lor scade pe măsură ce îmbătrânesc și se uzează. Cu toate acestea, contul de active fixe din bilanț reflectă costul inițial al activului, nu valoarea sa curentă.
Amortizarea cumulată este o intrare contabilă care înregistrează cheltuiala totală de amortizare a unui activ fix de-a lungul duratei sale de viață utilă. Este un cont de contrapartidă, ceea ce înseamnă că compensează soldul contului de imobilizări. Contul de amortizare cumulată este utilizat pentru a arăta valoarea totală a amortizării care a fost imputată activului de la achiziția acestuia. Soldul contului de amortizare acumulată crește în timp, pe măsură ce amortizarea este imputată în contul de imobilizări.
Principala diferență între conturile de imobilizări și conturile de amortizare acumulată este că imobilizările reflectă costul inițial al activului, în timp ce conturile de amortizare acumulată reflectă cheltuiala totală cu amortizarea imputată activului de-a lungul duratei sale de viață utilă. Contul de imobilizări prezintă valoarea activului în bilanț, în timp ce contul de amortizare acumulată prezintă valoarea totală a amortizării imputate activului.
O altă diferență constă în faptul că valoarea activelor imobilizate se poate aprecia sau deprecia, în funcție de condițiile de piață, în timp ce contul de amortizare cumulată poate doar să crească în valoare pe măsură ce amortizarea este imputată în contul de active imobilizate. În plus, contul de imobilizări reprezintă active corporale, în timp ce contul de amortizare acumulată este un activ necorporal.
În concluzie, înțelegerea distincției dintre conturile de imobilizări și conturile de amortizare acumulată este esențială pentru o raportare financiară corectă. Imobilizările sunt active corporale pe termen lung care generează venituri pentru companie, în timp ce conturile de amortizare acumulată înregistrează cheltuielile totale de amortizare imputate activului pe parcursul duratei sale de viață utilă. Înțelegând aceste două concepte, proprietarii de afaceri pot lua decizii în cunoștință de cauză în ceea ce privește activele și situațiile lor financiare.
Cele trei obiective principale ale managementului financiar sunt: maximizarea bogăției acționarilor, menținerea unei lichidități adecvate și minimizarea riscurilor financiare.
1. Maximizarea bogăției acționarilor: Acest lucru se realizează prin creșterea valorii acțiunilor companiei sau prin furnizarea unui flux constant de dividende către acționari. Managerii financiari trebuie să ia decizii strategice care vor crește profitabilitatea și eficiența, cum ar fi investițiile în proiecte noi sau reducerea cheltuielilor.
2. Menținerea unei lichidități adecvate: Lichiditatea se referă la capacitatea unei companii de a-și îndeplini obligațiile financiare atunci când acestea ajung la scadență. Managerii financiari trebuie să se asigure că societatea dispune de suficient numerar sau de active lichide pentru a plăti facturile, pentru a plăti salariile și pentru a acoperi cheltuielile neprevăzute. Acest lucru implică gestionarea fluxului de numerar, monitorizarea conturilor de încasat și de plătit și menținerea unor niveluri adecvate de stocuri.
3. Minimizarea riscurilor financiare: Managerii financiari trebuie să identifice și să gestioneze diferite tipuri de riscuri financiare, cum ar fi riscul de piață, riscul de credit și riscul operațional. Aceștia trebuie să dezvolte strategii pentru a reduce aceste riscuri, cum ar fi diversificarea investițiilor, acoperirea împotriva fluctuațiilor pieței și stabilirea de politici și proceduri de creditare. Prin minimizarea riscurilor financiare, compania își poate proteja activele și își poate menține stabilitatea financiară.
Cele patru obiective ale managementului financiar sunt:
1. Maximizarea profitului: Acest obiectiv se referă la scopul de a crește profiturile pentru afacere. Acesta implică creșterea veniturilor și reducerea costurilor pentru a optimiza performanța financiară a companiei.
2. Crearea de bogăție: Acest obiectiv se referă la scopul de a crea valoare pentru acționari. Acesta implică maximizarea valorii întreprinderii prin creșterea prețului acțiunilor sale, ceea ce, în cele din urmă, sporește bogăția acționarilor.
3. Menținerea lichidității: Acest obiectiv se referă la scopul de a se asigura că societatea dispune de suficient numerar sau de active lichide pentru a-și îndeplini obligațiile pe termen scurt, cum ar fi plata facturilor și a salariilor. Menținerea unei lichidități suficiente este esențială pentru buna funcționare a operațiunilor societății.
4. Gestionarea riscurilor: Acest obiectiv se referă la scopul de a identifica și de a gestiona riscurile financiare care pot avea un impact negativ asupra performanței financiare a societății. Astfel de riscuri pot include volatilitatea pieței, riscul de credit și riscul operațional. Strategiile eficiente de gestionare a riscurilor pot ajuta compania să atenueze impactul acestor riscuri și să mențină stabilitatea financiară.