Cheltuielile de capital sau, pe scurt, capex, reprezintă investițiile făcute de o companie în achiziționarea sau modernizarea activelor fizice, cum ar fi proprietăți, echipamente sau utilaje. Spre deosebire de cheltuielile operaționale, care sunt efectuate în mod regulat, cheltuielile de capital sunt în mod normal o cheltuială unică, dar pot avea un impact semnificativ pe termen lung asupra sănătății financiare a unei companii. În acest articol, vom examina mai îndeaproape modul în care sunt tratate investițiile de capital într-un bilanț.
Într-un bilanț, cheltuielile de capital sunt de obicei clasificate ca "imobilizări corporale" sau "PP&E". Acestea includ elemente precum clădiri, terenuri, utilaje și vehicule care se așteaptă să dureze mai mult de un an. Aceste active sunt înregistrate inițial la costul lor, care include prețul de achiziție, costurile de instalare și orice alte costuri suportate pentru a pregăti activul pentru utilizare.
În timp, valoarea acestor active va scădea din cauza uzurii, obsolescenței și a altor factori. Această scădere a valorii este cunoscută sub numele de depreciere și este înregistrată în contul de profit și pierdere ca o cheltuială. Valoarea amortizării înregistrată în fiecare an se bazează pe durata de viață utilă a activului, care este determinată de echipa de management și de contabilitate a companiei.
Un lucru de reținut este că cheltuielile de capital nu au un impact imediat asupra contului de profit și pierdere al unei companii. În schimb, ele sunt reflectate în bilanț ca o creștere a activelor. Acest lucru înseamnă că venitul net al unei companii nu va fi afectat de cheltuielile de capital până când activul începe să genereze venituri sau să suporte cheltuieli (cum ar fi amortizarea).
Echipa de conducere a unei companii trebuie să ia în considerare mai mulți factori atunci când decide dacă să investească într-o cheltuială de capital. De exemplu, ei trebuie să pună în balanță costul inițial și beneficiile preconizate pe termen lung. În plus, trebuie să calculeze rentabilitatea preconizată a investiției (ROI), luând în considerare factori precum deprecierea, costurile de întreținere și orice creștere preconizată a veniturilor sau a eficienței.
În concluzie, cheltuielile de capital sunt o parte esențială a sănătății financiare a unei companii și joacă un rol semnificativ în determinarea succesului său pe termen lung. Investind în active fizice, cum ar fi proprietăți, echipamente sau utilaje, companiile își pot crește eficiența, pot reduce costurile și pot genera mai multe venituri. Înțelegerea modului în care aceste investiții sunt înregistrate în bilanț este crucială pentru investitori, analiști și manageri pentru a evalua sănătatea financiară și perspectivele viitoare ale unei companii.
Înregistrarea investițiilor de capital implică urmărirea banilor care sunt investiți într-o companie ca parte a finanțării sale pe termen lung. Aceasta ar putea include investițiile făcute de proprietarii companiei sau de investitori externi, cum ar fi capitaliștii de risc, firmele de capital privat sau investitorii providențiali.
Primul pas în înregistrarea investițiilor de capital constă în crearea unui nou cont în registrele financiare ale societății, special pentru acest tip de investiții. Acest cont se numește, de obicei, "Contul de investiții de capital" sau "Contul de capital adus" și este utilizat pentru a urmări valoarea totală a capitalului care a fost investit în companie.
Odată ce contul a fost creat, orice investiție de capital făcută în companie trebuie înregistrată în acest cont. Investiția poate fi sub formă de numerar, active sau chiar servicii. De exemplu, dacă un investitor investește 100 000 de dolari în numerar în companie, această sumă va fi înregistrată ca un credit în contul de investiții de capital.
Este important de reținut că investiția de capital este privită de obicei ca o sursă de finanțare pe termen lung. Ca atare, ea este înregistrată în bilanțul societății ca un pasiv, mai degrabă decât ca venit sau venit. Aceasta înseamnă că investiția nu este privită ca un venit obținut de societate, ci mai degrabă ca o datorie care trebuie rambursată investitorului la o dată ulterioară.
Pe scurt, înregistrarea investiției de capital implică crearea unui nou cont în registrele financiare ale societății, special pentru acest tip de investiție, și urmărirea în acest cont a oricărei investiții făcute în societate. În acest fel, societatea poate urmări valoarea totală a capitalului investit în societate și se poate asigura că acesta este utilizat în cel mai eficient mod posibil.
Investiția de capital poate fi clasificată fie ca activ, fie ca capital propriu, în funcție de contextul specific în care este utilizată.
În contextul contabilității, investițiile de capital sunt, în general, clasificate ca active pe termen lung în bilanț. Acest lucru se datorează faptului că investițiile de capital sunt făcute cu speranța de a genera beneficii economice viitoare pentru întreprindere, cum ar fi creșterea productivității sau a veniturilor. Se așteaptă ca aceste beneficii să dureze mai mult de un an și, prin urmare, investiția este clasificată ca activ pe termen lung.
Cu toate acestea, în ceea ce privește finanțele corporative, investițiile de capital pot fi considerate, de asemenea, capitaluri proprii. Acest lucru se datorează faptului că, atunci când o companie face o investiție de capital, aceasta investește, în esență, în propria sa creștere și profitabilitate viitoare. Această investiție poate fi văzută ca o contribuție de capital din partea proprietarilor sau acționarilor societății și, prin urmare, este considerată o formă de capital propriu.
În general, clasificarea investiției de capital drept activ sau capital propriu depinde de contextul specific în care este utilizată, cum ar fi tratamentul contabil sau perspectiva finanțelor corporative.