Societățile cotate la bursă sunt obligate să întocmească situații financiare în scopul raportării externe. Aceste situații oferă investitorilor, creditorilor și altor părți interesate informații importante despre performanța și poziția financiară a unei companii. Situațiile financiare se întocmesc anual, dar societățile pot raporta și trimestrial.
Situațiile financiare anuale sunt cele mai cuprinzătoare și oferă un rezumat al performanțelor financiare ale unei societăți pe parcursul unui întreg an fiscal. Ele constau din trei situații principale: contul de profit și pierdere, bilanțul și situația fluxurilor de numerar. Contul de profit și pierdere prezintă veniturile și cheltuielile unei societăți, rezultând un venit net sau o pierdere netă. Bilanțul prezintă activele, datoriile și capitalurile proprii ale unei societăți la un anumit moment dat. Situația fluxurilor de numerar prezintă intrările și ieșirile de numerar pe parcursul unui an fiscal.
Situațiile financiare trimestriale sunt mai puțin cuprinzătoare, dar oferă informații mai actualizate cu privire la performanța financiară a unei societăți. Ele constau într-o situație condensată a veniturilor și a bilanțului, precum și într-o situație a fluxurilor de numerar. Situațiile trimestriale sunt, de obicei, neauditate și este posibil să nu ofere la fel de multe detalii ca situațiile anuale.
Companiile cotate la bursă trebuie, de asemenea, să depună rapoarte periodice la Comisia pentru valori mobiliare și burse (SEC). Aceste rapoarte, cum ar fi 10-K și 10-Q, oferă informații suplimentare despre performanța și poziția financiară a unei companii. 10-K este un raport anual care include situațiile financiare auditate ale unei companii, în timp ce 10-Q este un raport trimestrial care include situații financiare neauditate.
În concluzie, societățile cotate la bursă sunt obligate să întocmească anual situații financiare în scopul raportării externe, dar pot întocmi și rapoarte trimestriale. Aceste situații oferă informații importante despre performanța și poziția financiară a unei societăți și reprezintă un instrument esențial pentru investitori, creditori și alte părți interesate. Societățile cotate la bursă trebuie, de asemenea, să depună rapoarte periodice la SEC, furnizând informații suplimentare cu privire la performanța și poziția lor financiară.
O societate publică este obligată să facă un audit extern cel puțin o dată pe an. Acest lucru este impus de Securities and Exchange Commission (SEC) pentru a se asigura că situațiile financiare ale companiei sunt corecte și fiabile. Auditul extern este efectuat, de obicei, de o firmă de audit independentă care analizează situațiile financiare ale societății și emite o opinie cu privire la corectitudinea prezentării acestora și la conformitatea lor cu principiile contabile general acceptate (GAAP). Auditul evaluează, de asemenea, controalele interne ale societății în ceea ce privește raportarea financiară, în vederea identificării oricăror puncte slabe sau deficiențe care ar putea duce la erori sau fraude. Auditul extern este o parte importantă a procesului de raportare financiară al unei societăți publice și oferă investitorilor și părților interesate garanția că situațiile financiare ale societății sunt demne de încredere și transparente.
Companiile publice sunt obligate prin lege să raporteze în mod regulat performanțele lor financiare și alte informații importante către Securities and Exchange Commission (SEC). Frecvența și tipul acestor rapoarte pot varia în funcție de mărimea companiei, de sectorul de activitate și de alți factori, dar, în general, există patru rapoarte principale pe care majoritatea companiilor publice trebuie să le depună.
Primul este raportul trimestrial, care este, de asemenea, cunoscut sub numele de 10-Q. Acest raport oferă un instantaneu al performanței financiare a companiei și alte informații importante pentru perioada de trei luni care tocmai s-a încheiat. Acesta include, de obicei, o declarație de venit, un bilanț, o declarație de flux de numerar și alte informații financiare.
Al doilea raport este raportul anual, sau 10-K. Acest raport este o versiune mai cuprinzătoare a raportului trimestrial și oferă o prezentare detaliată a performanțelor financiare și a operațiunilor companiei pe parcursul întregului an.
În plus față de aceste rapoarte periodice, este posibil ca societățile publice să trebuiască să depună și alte rapoarte la SEC, cum ar fi declarațiile de înregistrare pentru noi oferte de valori mobiliare sau rapoartele periodice legate de evenimente sau tranzacții specifice.
În general, societățile publice sunt obligate să raporteze în mod regulat performanțele lor financiare și alte informații importante pentru a asigura transparența și responsabilitatea față de acționarii lor și față de publicul investitor. Frecvența și tipul acestor rapoarte pot varia în funcție de mărimea societății, de sectorul de activitate și de alți factori, dar ele reprezintă o parte importantă a cadrului de reglementare care guvernează funcționarea societăților publice din Statele Unite.
Frecvența raportării situațiilor financiare poate depinde de o varietate de factori, inclusiv de mărimea și tipul organizației, de cerințele de reglementare și de politicile interne. În general, întreprinderile sunt obligate să raporteze situațiile financiare trimestrial și anual, în conformitate cu standardele și reglementările contabile. Companiile cotate la bursă, de exemplu, trebuie să depună rapoarte trimestriale și anuale la Securities and Exchange Commission (SEC), care includ situații financiare precum bilanțul, contul de profit și pierdere și situația fluxurilor de numerar.
În plus față de cerințele de reglementare, unele organizații pot alege să raporteze situațiile financiare pe o bază lunară sau bianuală în scopuri decizionale interne. Acest lucru poate ajuta conducerea să urmărească performanța financiară, să identifice domeniile de îmbunătățire și să ia decizii în cunoștință de cauză pe baza unor informații financiare actualizate. În cele din urmă, frecvența de raportare a situațiilor financiare poate varia în funcție de nevoile și cerințele specifice ale fiecărei organizații.