Gestionarea inventarului este un aspect critic al oricărei afaceri care se ocupă cu produse fizice. Este procesul de urmărire și control al fluxului de bunuri de la producător la clientul final. Există două metode principale de evaluare a stocurilor - inventarul net și inventarul absolut. Înțelegerea diferenței dintre aceste două metode este esențială pentru a se asigura că întreprinderile iau decizii în cunoștință de cauză cu privire la strategiile lor de gestionare a stocurilor.
Inventarul net este valoarea stocului rămas după ce toate datoriile au fost deduse din valoarea totală a inventarului. Aceste datorii includ orice facturi neplătite, facturi ale furnizorilor sau orice alte cheltuieli restante asociate cu inventarul. Cu alte cuvinte, stocul net este valoarea stocului pe care întreprinderea îl deține efectiv. Inventarul net este o măsură crucială pentru întreprinderile care au datorii semnificative asociate cu inventarul lor.
Pe de altă parte, inventarul absolut reprezintă valoarea totală a inventarului, indiferent de orice datorii restante. Aceasta este valoarea inventarului dacă totul ar fi vândut la valoarea de piață curentă. Inventarul absolut este o măsură utilă pentru întreprinderile care au puține sau deloc datorii asociate cu inventarul lor.
Unul dintre principalele avantaje ale utilizării inventarului net este acela că oferă o imagine mai precisă a valorii reale a inventarului unei companii. Prin luarea în considerare a oricăror datorii restante, inventarul net oferă o valoare mai realistă a stocurilor pe care le deține întreprinderea. Aceste informații sunt esențiale pentru a lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la gestionarea stocurilor, cum ar fi momentul în care trebuie să se comande stocuri noi sau să se reducă nivelul stocurilor.
Inventarul absolut, pe de altă parte, este util pentru întreprinderile care activează în industrii cu piețe foarte volatile. De exemplu, întreprinderile care se ocupă cu bunuri perisabile, cum ar fi produsele proaspete, pot beneficia de utilizarea inventarului absolut, deoarece oferă o imagine mai precisă a valorii curente de piață a inventarului lor. Aceste informații pot ajuta aceste întreprinderi să ia decizii rapide cu privire la momentul în care trebuie să își vândă inventarul pentru a-și maximiza profiturile.
În concluzie, înțelegerea diferenței dintre inventarul net și inventarul absolut este esențială pentru întreprinderile care doresc să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la strategiile lor de gestionare a stocurilor. În timp ce inventarul net oferă o imagine mai precisă a valorii reale a stocurilor unei companii, inventarul absolut este util pentru întreprinderile care operează pe piețe foarte volatile. Prin alegerea metodei corecte de evaluare a stocurilor, întreprinderile își pot gestiona eficient nivelul stocurilor și își pot maximiza profiturile.
Inventarul de variație absolută se referă la diferența dintre cantitatea de stocuri pe care o întreprindere se așteaptă să o aibă la un anumit moment dat și cantitatea reală de stocuri pe care o are la dispoziție în același moment. Variația absolută a stocurilor poate fi pozitivă sau negativă, în funcție de faptul că întreprinderea are mai multe sau mai puține stocuri decât a anticipat.
Monitorizarea inventarului de variație absolută este importantă pentru întreprinderi, deoarece le ajută să identifice și să abordeze orice discrepanțe între nivelurile de inventar prevăzute și cele reale. Nivelurile ridicate ale variației absolute pot indica probleme cum ar fi stocarea excesivă, stocarea insuficientă sau practici ineficiente de gestionare a stocurilor, ceea ce poate duce la creșterea costurilor, la scăderea profiturilor și la nemulțumirea clienților.
Pentru a calcula variația absolută a inventarului, o întreprindere trebuie mai întâi să determine nivelurile de inventar preconizate sau planificate. Acest lucru se poate baza pe datele istorice privind vânzările, pe tendințele actuale ale cererii sau pe alți factori. Odată stabilit nivelul preconizat al inventarului, întreprinderea îl poate compara cu nivelul real al inventarului disponibil, care poate fi determinat prin intermediul inventarierii fizice sau al sistemelor de gestionare a inventarului.
În general, urmărirea și gestionarea inventarului de variație absolută reprezintă o parte importantă a gestionării eficiente a stocurilor pentru întreprinderi, permițându-le acestora să își optimizeze nivelul stocurilor și să reducă costurile, asigurându-se în același timp că răspund cererii clienților.
Acuratețea absolută a inventarului se referă la nivelul de precizie cu care o întreprindere își urmărește inventarul. Este vorba de capacitatea de a înregistra cu exactitate cantitatea și locația fiecărui articol din inventarul unei întreprinderi la un moment dat. Obținerea unei precizii absolute a inventarului este crucială pentru întreprinderi, deoarece le permite să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la comenzi, producție și vânzări, ceea ce, la rândul său, poate duce la creșterea profitabilității și a satisfacției clienților.
Pentru a menține acuratețea absolută a inventarului, întreprinderile trebuie să dispună de sisteme solide de gestionare a inventarului, inclusiv scanarea codurilor de bare, urmărirea în timp real și numărarea periodică a inventarului fizic. Aceste sisteme pot ajuta la identificarea discrepanțelor și a erorilor în nivelurile de inventar, cum ar fi articolele lipsă sau numărătorile incorecte, care pot fi apoi corectate în timp util.
Pe lângă îmbunătățirea eficienței operaționale, acuratețea absolută a inventarului este, de asemenea, esențială pentru conformitatea cu reglementările privind raportarea financiară. Înregistrările exacte ale inventarului sunt necesare în scopuri fiscale, iar întreprinderile care nu reușesc să mențină înregistrări exacte se pot confrunta cu penalități și amenzi.
În general, atingerea acurateței absolute a inventarului necesită o atenție permanentă la detalii, o monitorizare regulată și un angajament de a menține înregistrări exacte. Făcând acest lucru poate ajuta întreprinderile să eficientizeze operațiunile, să îmbunătățească profitabilitatea și să asigure conformitatea cu cerințele de reglementare.