Metodele de calculație a costului stocurilor se referă la diferitele moduri în care o întreprindere își poate evalua stocurile în scopuri contabile. În cadrul unui sistem de inventariere permanentă, în care o companie își actualizează în permanență registrele de inventariere, alegerea metodei corecte de calculație a costurilor este crucială pentru o raportare financiară precisă. Cele mai comune trei metode de calcul al costurilor de inventariere sunt primul intrat-primul ieșit (FIFO), ultimul intrat-primul ieșit (LIFO) și costul mediu.
Prima intrare-primă ieșire (FIFO) este o metodă în care primele bunuri achiziționate sunt primele bunuri vândute. Aceasta înseamnă că costul celui mai vechi stoc este utilizat pentru a determina costul bunurilor vândute (COGS), în timp ce costul celui mai recent stoc este utilizat pentru a evalua stocul final. FIFO este o opțiune bună atunci când o companie dorește să facă să corespundă costul bunurilor vândute cu prețul real de achiziție al bunurilor.
Pe de altă parte, LIFO (Last-In-First-Out) este o metodă în care cel mai recent inventar achiziționat este vândut primul. Aceasta înseamnă că costul celui mai recent stoc este utilizat pentru a determina costurile de producție, în timp ce costul celui mai vechi stoc este utilizat pentru a evalua stocul final. LIFO este o opțiune bună pentru companiile care doresc să își reducă la minimum obligațiile fiscale, deoarece tinde să ducă la scăderea impozitului pe profit datorită evaluării mai mici a inventarului final.
Costul mediu este o metodă prin care costul bunurilor vândute și stocul final sunt determinate prin luarea costului mediu al tuturor bunurilor disponibile pentru vânzare în cursul perioadei. Această metodă este simplă și ușor de calculat, ceea ce o face o opțiune bună pentru întreprinderile mici cu resurse limitate. Cu toate acestea, este posibil ca ea să nu reflecte cu exactitate costul real al bunurilor vândute sau valoarea stocului final.
Alegerea metodei corecte de calculație a costurilor de inventariere este importantă, deoarece afectează situațiile financiare ale companiei, inclusiv contul de profit și pierdere și bilanțul. De asemenea, afectează valoarea impozitelor pe care le plătește o companie și poate avea un impact asupra fluxului de numerar. Companiile trebuie să ia în considerare natura afacerii lor, obiectivele lor financiare și implicațiile fiscale atunci când selectează o metodă de calcul al costului stocurilor.
În concluzie, metodele de calculație a costurilor stocurilor joacă un rol important în raportarea financiară și în planificarea fiscală. Companiile trebuie să fie conștiente de diferitele opțiuni disponibile și să aleagă metoda care se potrivește cel mai bine nevoilor lor. Prin selectarea metodei corecte de calculație a costurilor stocurilor, companiile pot asigura o raportare financiară corectă și își pot reduce la minimum obligațiile fiscale.
Sistemul de inventariere perpetuă este o metodă de urmărire a nivelurilor și mișcărilor de inventar în mod continuu. Aceasta presupune actualizarea în timp real a registrelor de inventar pe măsură ce bunurile sunt primite sau vândute. Sistemul oferă informații exacte și actualizate despre nivelurile de inventariere, ceea ce este esențial pentru gestionarea eficientă a unei afaceri.
În ceea ce privește sistemul de inventariere permanentă, alegerea metodei de calcul al costurilor de inventariere depinde de preferințele și cerințele afacerii. Sistemul poate utiliza fie metoda LIFO (Last-In, First-Out), fie metoda FIFO (First-In, First-Out).
În cadrul metodei LIFO, ultimele articole achiziționate sunt considerate primele articole vândute. Acest lucru înseamnă că costul bunurilor vândute (COGS) se bazează pe cele mai recente costuri de inventar. Această metodă poate fi utilă într-un mediu de afaceri în care costul bunurilor crește în timp. Ea poate contribui la reducerea obligațiilor fiscale ale întreprinderii prin reducerea profiturilor raportate.
Pe de altă parte, metoda FIFO presupune că primele articole cumpărate sunt primele articole vândute. Aceasta înseamnă că costurile de producție se bazează pe cele mai vechi costuri de inventar. Această metodă poate fi utilă într-un mediu de afaceri în care costul bunurilor scade în timp. Ea poate contribui la îmbunătățirea acurateței situațiilor financiare și poate oferi o mai bună înțelegere a rentabilității întreprinderii.
În concluzie, sistemul de inventariere permanentă poate utiliza fie metoda LIFO, fie metoda FIFO, în funcție de nevoile și preferințele întreprinderii. Este esențial să se aleagă metoda corectă pentru a asigura o raportare financiară exactă și o gestionare eficientă a stocurilor.
Într-un sistem de inventariere permanentă, sunt utilizate diverse conturi pentru a urmări mișcarea articolelor de inventar. Aceste conturi includ:
1. Contul de inventar: Acest cont este utilizat pentru a urmări costul bunurilor achiziționate sau fabricate și este actualizat de fiecare dată când un nou articol de inventar este adăugat în sistem.
2. Cont de cost al bunurilor vândute: Acest cont este utilizat pentru a urmări costul bunurilor vândute pe parcursul unei anumite perioade și este actualizat de fiecare dată când se realizează o vânzare.
3. Contul de vânzări: Acest cont este utilizat pentru a urmări veniturile generate din vânzări și este actualizat de fiecare dată când se realizează o vânzare.
4. Contul de achiziții: Acest cont este utilizat pentru a urmări costul bunurilor achiziționate de la furnizori și este actualizat de fiecare dată când se face o nouă achiziție.
5. Cont de intrare a mărfurilor: Acest cont este utilizat pentru a urmări costul cheltuielilor de transport și de manipulare asociate cu achiziționarea de articole de inventar.
6. Contul de retururi și indemnizații pentru achiziții: Acest cont este utilizat pentru a urmări costul articolelor de inventar returnate sau al reducerilor acordate clienților.
7. Contul de retururi și indemnizații din vânzări: Acest cont este utilizat pentru a urmări costul articolelor de inventar returnate sau al reducerilor acordate clienților.
Prin utilizarea acestor conturi într-un sistem de inventariere permanentă, întreprinderile pot ține o evidență exactă a mișcărilor de inventar, a costului bunurilor vândute și a veniturilor generate de vânzări. Acest lucru le permite proprietarilor de afaceri să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la gestionarea stocurilor, strategiile de stabilire a prețurilor și planificarea financiară.