Când vine vorba de structuri de afaceri, o corporație C și o corporație S sunt două dintre cele mai populare alegeri pentru antreprenori. O corporație C este o entitate juridică separată, în timp ce o corporație S este o entitate de tip pass-through care permite ca profiturile și pierderile să treacă direct la acționari. Cu toate acestea, ce se întâmplă atunci când o corporație C dorește să aibă ca acționar o corporație S? Se poate face acest lucru?
Răspunsul scurt este da, o corporație C poate într-adevăr să aibă o corporație S ca acționar. Cu toate acestea, există câteva lucruri care trebuie luate în considerare înainte de a lua această decizie. În primul rând, este important să înțelegeți diferențele dintre cele două entități și modul în care acestea funcționează.
Una dintre principalele diferențe dintre o corporație C și o corporație S este modul în care acestea sunt impozitate. O corporație C este supusă unei duble impozitări, ceea ce înseamnă că corporația însăși este impozitată pentru profiturile sale, iar apoi acționarii sunt impozitați din nou atunci când primesc dividende. Pe de altă parte, o corporație S este o entitate de tip "pass-through", ceea ce înseamnă că profiturile și pierderile trec la acționari, care le raportează apoi în declarațiile de impozit personale.
Atunci când o corporație C are ca acționar o corporație S, este important să ne asigurăm că corporația S nu este clasificată ca fiind o societate de investiții străine pasive (PFIC). Dacă este, ar putea exista consecințe fiscale care ar face mai puțin avantajoasă prezența corporației S în calitate de acționar.
Un alt lucru care trebuie luat în considerare este impactul pe care ar putea să-l aibă o corporație S ca acționar asupra capacității corporației C de a face anumite alegeri fiscale. De exemplu, în cazul în care societatea C dorește să facă o alegere în conformitate cu secțiunea 338(h)(10) pentru a trata o achiziție de acțiuni ca o achiziție de active în scopuri fiscale, faptul că o societate S este acționar ar putea împiedica efectuarea acestei alegeri.
În concluzie, deși este posibil ca o corporație C să aibă ca acționar o corporație S, este important să se analizeze cu atenție potențialele implicații fiscale și să se asigure că acest lucru are sens pentru afacere. Se recomandă consultarea cu un profesionist în domeniul fiscal sau cu un consilier juridic pentru a se asigura că toate aspectele deciziei sunt pe deplin înțelese.
Da, o persoană care nu este rezidentă a Statelor Unite poate deveni acționar într-o corporație S, dar există anumite restricții și cerințe care trebuie îndeplinite.
În primul rând, corporația S trebuie să fie eligibilă pentru a avea acționari străini nerezidenți. Pentru a fi eligibilă, societatea S trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
1. Trebuie să aibă o singură clasă de acțiuni.
2. Nu trebuie să aibă mai mult de 100 de acționari.
3. Toți acționarii trebuie să fie persoane fizice, succesiuni, anumite trusturi sau organizații scutite de impozit.
4. Toți acționarii trebuie să fie cetățeni sau rezidenți americani, sau anumite trusturi eligibile.
Presupunând că societatea S îndeplinește aceste criterii, un străin nerezident poate deveni acționar prin cumpărarea de acțiuni de la un acționar existent sau prin subscrierea de acțiuni nou emise.
Cu toate acestea, acționarul străin nerezident va fi supus anumitor cerințe de reținere la sursă a impozitelor. Corporația S va trebui să rețină și să remită o parte din partea acționarului din venitul corporației S care este efectiv legată de o activitate comercială sau de afaceri din SUA. Rata de reținere la sursă este, în general, de 30% din valoarea brută a venitului, dar aceasta poate fi redusă în temeiul anumitor tratate fiscale.
În plus, acționarul străin nerezident poate fi supus impozitului pe venit din SUA pentru partea sa din venitul corporației S, în funcție de valoarea venitului și de existența sau nu a unui tratat fiscal între SUA și țara de origine a acționarului.
Se recomandă ca acționarii străini nerezidenți să solicite sfatul unui profesionist în domeniul fiscal pentru a se asigura că respectă toate legile și reglementările fiscale aplicabile.
O corporație S poate emite diferite clase de acțiuni, inclusiv acțiuni de clasă A și B. Cu toate acestea, este important de reținut că societățile S au anumite restricții în ceea ce privește tipul și numărul de acționari pe care îi pot avea. Corporațiile S sunt limitate la 100 de acționari, iar toți acționarii trebuie să fie persoane fizice, succesiuni, anumite trusturi sau anumite organizații scutite de impozite. În plus, toți acționarii trebuie să aibă aceleași drepturi și privilegii în ceea ce privește distribuțiile și veniturile din lichidare ale societății.
Prin urmare, dacă o societate S decide să emită acțiuni de clasă A și B, ambele clase de acțiuni trebuie să aibă aceleași drepturi și privilegii în ceea ce privește distribuirile și veniturile din lichidare ale societății. Acest lucru înseamnă că singura diferență între clasele de acțiuni poate fi reprezentată de drepturile de vot sau de alte drepturi neeconomice. Este important să vă consultați cu un specialist în fiscalitate sau cu un avocat pentru a vă asigura că emiterea diferitelor clase de acțiuni este conformă cu toate legile și reglementările aplicabile.
Da, o corporație poate fi proprietarul unei alte corporații. Aceasta este cunoscută sub numele de societate subsidiară, iar societatea care o deține se numește societate-mamă. De obicei, societatea-mamă deține o participație de control în filială, ceea ce înseamnă că deține mai mult de 50% din acțiuni.
Există mai multe motive pentru care o corporație poate alege să dețină o altă corporație. Un motiv este acela de a-și diversifica interesele de afaceri. Prin deținerea mai multor companii din sectoare diferite, corporația își poate repartiza riscurile și își poate reduce dependența de o singură afacere.
Un alt motiv este acela de a obține acces la noi piețe sau resurse. De exemplu, dacă o corporație dorește să se extindă într-o țară nouă, dar nu dispune de expertiza sau infrastructura necesară, poate alege să achiziționeze o companie locală care este deja prezentă acolo.
În cele din urmă, deținerea unei filiale poate oferi, de asemenea, beneficii fiscale. De exemplu, societatea-mamă poate fi în măsură să compenseze profiturile de la o filială cu pierderile de la o altă filială, reducându-și astfel obligațiile fiscale globale.
Este demn de remarcat faptul că deținerea unei filiale vine, de asemenea, cu responsabilități legale și de reglementare. Societatea-mamă poate fi răspunzătoare pentru acțiunile filialei sale și poate fi nevoită să se conformeze unor reglementări și cerințe de raportare suplimentare.