Când vine vorba de economie, există o varietate de școli de gândire diferite care au apărut de-a lungul anilor. Două dintre cele mai proeminente dintre acestea sunt economia clasică și economia keynesiană. Deși ambele abordări caută să înțeleagă economia și modul în care aceasta funcționează, ele diferă într-o serie de aspecte esențiale. Înțelegerea acestor diferențe vă poate ajuta să înțelegeți mai bine politicile economice care sunt urmărite de guvernele din întreaga lume.
Economia clasică este o școală de gândire care a apărut în secolul al XVIII-lea. Ea se bazează pe ideea că piețele se autoreglează și că economia va tinde în mod natural spre echilibru. În conformitate cu economia clasică, rolul guvernului în economie ar trebui să fie limitat. Guvernul ar trebui să se concentreze în primul rând pe menținerea legii și a ordinii, pe protejarea drepturilor de proprietate și pe asigurarea unui mediu stabil în care să funcționeze întreprinderile. În general, economiștii clasici consideră că piața ar trebui lăsată să se descurce singură și că orice încercare de a interveni asupra ei nu va face decât să provoace mai mult rău decât bine.
Pe de altă parte, economia keynesiană, pe de altă parte, a apărut la începutul secolului XX ca răspuns la Marea Depresiune. Economiștii keynesiști consideră că piața nu se autoreglează întotdeauna și că, uneori, intervenția guvernului este necesară pentru a stabiliza economia. Potrivit economiei keynesiene, guvernul ar trebui să joace un rol activ în gestionarea economiei. Acest lucru ar putea implica lucruri precum politica fiscală (cum ar fi cheltuielile publice și impozitarea) și politica monetară (cum ar fi ajustarea ratelor dobânzilor). Scopul acestor politici este de a stimula cererea și de a preveni încetinirile economice.
Una dintre diferențele cheie dintre economia clasică și cea keynesiană este abordarea lor cu privire la rolul guvernului. Economiștii clasici consideră că guvernul ar trebui să aibă un rol foarte limitat în economie, în timp ce economiștii keynesiști consideră că guvernul ar trebui să se implice activ în gestionarea economiei. Această diferență fundamentală de abordare a condus, de-a lungul anilor, la o varietate de prescripții politice diferite.
O altă diferență esențială între aceste două școli de gândire este abordarea lor față de șomaj. Economiștii clasici consideră că șomajul este o parte naturală a economiei și că încercările de a-l reduce prin intervenția guvernului nu vor face decât să provoace mai mult rău decât bine. Pe de altă parte, economiștii keynesiști consideră că șomajul este rezultatul unei cereri insuficiente în economie și că intervenția guvernului poate contribui la stimularea cererii și la reducerea șomajului.
În general, deși atât economia clasică, cât și cea keynesiană caută să înțeleagă economia și modul în care aceasta funcționează, ele diferă într-o serie de aspecte esențiale. Înțelegerea acestor diferențe vă poate ajuta să înțelegeți mai bine politicile economice care sunt urmărite de guvernele din întreaga lume. Fie că sunteți de părere că guvernul ar trebui să aibă un rol limitat în economie sau unul activ, este clar că aceste două școli de gândire vor continua să modeleze politica economică în anii următori.
Teoria clasică a cererii de bani afirmă că cererea de bani se bazează exclusiv pe funcția sa de mijloc de schimb. Aceasta înseamnă că indivizii dețin bani pentru a facilita tranzacțiile în economie. Economiștii clasici credeau că cererea de bani este relativ stabilă și previzibilă și că modificările ofertei de monedă nu ar avea un impact semnificativ asupra nivelului general al activității economice.
Pe de altă parte, teoria keynesiană a cererii de bani susține că cererea de bani nu se bazează doar pe funcția sa de mijloc de schimb, ci și pe funcția sa de rezervă de valoare. Aceasta înseamnă că indivizii pot deține bani nu doar pentru tranzacții, ci și ca modalitate de stocare a averii sau ca acoperire împotriva incertitudinii.
Potrivit lui Keynes, cererea de bani este mult mai volatilă și imprevizibilă decât credeau economiștii clasici. Modificările ofertei de bani pot avea un impact semnificativ asupra nivelului general al activității economice, deoarece indivizii își pot ajusta comportamentul de cheltuieli și investiții pe baza modificărilor în disponibilitatea banilor.
În general, cea mai importantă diferență între teoriile clasice și keynesiste ale cererii de bani este viziunea lor asupra stabilității și predictibilității cererii de bani și rolul pe care îl joacă modificările ofertei de bani în influențarea activității economice.
Teoria clasică a determinării venitului și a producției se bazează pe ideea că economiile se autoreglează și se vor îndrepta în mod natural spre echilibrul de ocupare deplină a forței de muncă fără a fi nevoie de intervenția guvernului. Conform teoriei clasice, prețurile și salariile sunt flexibile, iar orice abatere de la echilibrul de ocupare deplină a forței de muncă va fi corectată prin mecanisme de piață, cum ar fi modificarea prețurilor și a salariilor.
Pe de altă parte, teoria keynesiană a determinării veniturilor și a producției susține că economiile nu se autoreglează și că intervenția guvernului este necesară pentru a stabiliza economia. Teoria keynesiană sugerează că prețurile și salariile sunt lipicioase, ceea ce înseamnă că acestea nu se ajustează suficient de rapid la modificările cererii, ceea ce duce la șomaj persistent.
O altă diferență majoră între cele două teorii este viziunea lor asupra rolului cererii agregate în determinarea producției și a nivelului de ocupare a forței de muncă. Teoria clasică sugerează că modificările cererii agregate nu au niciun impact pe termen lung asupra economiei și că creșterea economică este determinată de factori din partea ofertei, cum ar fi tehnologia și acumularea de capital. În schimb, teoria keynesiană susține că modificările cererii agregate pot avea un impact semnificativ asupra producției și a nivelului de ocupare a forței de muncă și că politicile guvernamentale, cum ar fi stimulentele fiscale, pot fi utilizate pentru a stimula cererea și a stabiliza economia.
În general, teoria clasică a determinării venitului și a producției se concentrează pe creșterea și stabilitatea pe termen lung a economiei, în timp ce teoria keynesiană este mai mult preocupată de stabilizarea pe termen scurt și de prevenirea recesiunilor economice prin intervenția guvernului.