Când vine vorba de analiza sănătății financiare a unei companii, investitorii și analiștii se uită adesea la diferite rate care oferă informații despre capacitatea de rambursare a datoriilor companiei. Doi indici importanți în acest sens sunt rata de acoperire a dobânzilor și rata activelor fixe/pasivelor pe termen lung. Deși ambele rate sunt legate de rambursarea datoriilor, ele măsoară aspecte diferite ale structurii și performanței financiare a companiei.
Rata de acoperire a dobânzilor este o măsură a ușurinței cu care o companie își poate plăti cheltuielile cu dobânzile din veniturile sale din exploatare. Se calculează prin împărțirea profitului înainte de dobânzi și impozite (EBIT) al companiei la cheltuielile cu dobânzile. Un coeficient ridicat indică faptul că societatea generează venituri din exploatare suficiente pentru a-și acoperi cheltuielile cu dobânzile, în timp ce un coeficient scăzut sugerează că societatea ar putea avea dificultăți în a-și îndeplini obligațiile legate de datorii.
Pe de altă parte, raportul dintre activele fixe și pasivele pe termen lung reprezintă o măsură a efectului de levier al societății și a capacității acesteia de a-și îndeplini obligațiile legate de datoriile pe termen lung. Se calculează prin împărțirea activelor fixe ale societății la datoriile pe termen lung. Un raport ridicat indică faptul că societatea dispune de suficiente active fixe pentru a-și acoperi obligațiile de îndatorare pe termen lung, în timp ce un raport scăzut sugerează că societatea ar putea avea dificultăți în a-și îndeplini obligațiile de îndatorare.
În timp ce ambele rate oferă informații despre capacitatea de rambursare a datoriilor societății, ele măsoară aspecte diferite ale structurii și performanței financiare a societății. Rata de acoperire a dobânzilor se concentrează pe veniturile din exploatare ale societății și pe capacitatea acesteia de a-și acoperi cheltuielile cu dobânzile, în timp ce rata activelor fixe/pasivelor pe termen lung se concentrează pe gradul de îndatorare al societății și pe capacitatea acesteia de a-și îndeplini obligațiile privind datoriile pe termen lung.
Este important de reținut că aceste rate nu trebuie analizate în mod izolat, ci împreună cu alte rate și parametri financiari. De exemplu, o companie cu o rată de acoperire a dobânzii ridicată poate avea totuși un nivel ridicat de îndatorare, iar o companie cu o rată ridicată a activelor imobilizate/pasivelor pe termen lung poate avea totuși un nivel scăzut de rentabilitate. Prin urmare, investitorii și analiștii ar trebui să utilizeze aceste rate ca parte a unei analize cuprinzătoare a sănătății financiare a companiei.
În concluzie, rata de acoperire a dobânzilor și rata activelor imobilizate/pasivelor pe termen lung sunt două rate importante care oferă informații despre capacitatea de rambursare a datoriilor unei companii. Deși ambele rate măsoară diferite aspecte ale structurii și performanței financiare a companiei, ele trebuie analizate împreună cu alte rate și măsurători financiare pentru a oferi o analiză cuprinzătoare a sănătății financiare a companiei.
Rata de acoperire a activelor fixe este un raport financiar care măsoară capacitatea unei companii de a-și acoperi cheltuielile fixe cu ajutorul activelor sale fixe. Acest raport este o măsură a sănătății financiare a unei companii și este folosit de investitori și analiști pentru a evalua capacitatea companiei de a-și plăti datoriile și de a-și îndeplini obligațiile financiare.
Rata de acoperire a activelor fixe se calculează prin împărțirea profitului înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare (EBITDA) al societății la totalul activelor fixe. Rata rezultată indică de câte ori compania își poate acoperi cheltuielile fixe cu activele sale fixe. În general, un raport mai ridicat indică faptul că societatea se află într-o poziție financiară mai bună pentru a-și îndeplini obligațiile.
Investitorii și analiștii utilizează rata de acoperire a activelor fixe pentru a evalua sănătatea financiară a companiei și capacitatea acesteia de a-și plăti datoriile. De asemenea, este utilizat pentru a compara sănătatea financiară a diferitelor companii din aceeași industrie. O rată de acoperire a activelor fixe mai mică este un semn de slăbiciune financiară, ceea ce ar putea duce la dificultăți în plata datoriilor și în îndeplinirea obligațiilor financiare. În schimb, un raport mai ridicat este un semn de soliditate financiară, ceea ce ar putea duce la oportunități de investiții mai bune.
Nu, rata de acoperire a serviciului datoriei (DSCR) și rata de acoperire a dobânzii (ICR) nu sunt identice. Ambele sunt ratele financiare utilizate pentru a măsura capacitatea unei companii de a-și îndeplini obligațiile legate de datorii, dar se concentrează pe aspecte diferite ale rambursării datoriilor.
DSCR măsoară capacitatea unei companii de a efectua plățile necesare pentru datoriile sale restante, inclusiv principalul și dobânda. Acesta se calculează prin împărțirea venitului operațional al companiei la plățile pentru serviciul datoriei. Un DSCR de 1 sau mai mare indică faptul că societatea generează venituri suficiente pentru a acoperi plățile datoriei.
ICR, pe de altă parte, măsoară capacitatea unei companii de a-și plăti cheltuielile cu dobânzile aferente datoriei sale restante. Acesta se calculează prin împărțirea venitului operațional al companiei la cheltuielile cu dobânzile. Un ICR mai ridicat indică faptul că societatea generează suficiente venituri pentru a-și acoperi plățile dobânzilor.
În timp ce ambele rate măsoară capacitatea unei companii de a-și îndeplini obligațiile legate de datorii, DSCR este o măsură mai cuprinzătoare, deoarece acoperă atât plățile de capital, cât și cele de dobânzi. ICR, pe de altă parte, ia în considerare doar plățile de dobânzi.
Rata de acoperire a dobânzilor (ICR) este un indicator financiar care măsoară capacitatea unei companii de a-și plăti cheltuielile cu dobânzile aferente datoriilor restante. Se calculează prin împărțirea câștigurilor înainte de dobânzi și impozite (EBIT) ale unei companii la cheltuielile cu dobânzile pentru o anumită perioadă.
ICR este important deoarece ajută investitorii și analiștii să evalueze sănătatea și solvabilitatea financiară a unei companii. Un ICR ridicat indică faptul că o companie generează suficiente venituri din exploatare pentru a-și acoperi cheltuielile cu dobânzile, ceea ce este, în general, un semn pozitiv. Pe de altă parte, un ICR scăzut sugerează că o societate ar putea fi expusă riscului de a nu-și onora datoriile.
ICR este deosebit de important pentru companiile care au o cantitate semnificativă de datorii în bilanț, cum ar fi cele din industrii precum utilitățile, telecomunicațiile și sectorul imobiliar. Aceste companii se bazează în mare măsură pe finanțarea datoriilor pentru a-și finanța operațiunile și cheltuielile de capital, ceea ce înseamnă că cheltuielile cu dobânzile pot reprezenta o parte semnificativă din costurile lor globale.
Investitorii și analiștii folosesc de obicei ICR împreună cu alți indicatori financiari, cum ar fi raportul dintre datorii și capitaluri proprii și fluxul de numerar liber, pentru a obține o înțelegere mai cuprinzătoare a situației financiare a unei companii. Analizând acești parametri împreună, ei pot evalua capacitatea unei companii de a genera profituri, de a-și gestiona datoriile și de a-și menține stabilitatea financiară pe termen lung.