Contabilitatea leasingului poate fi o afacere complicată, mai ales atunci când vine vorba de contabilizarea datoriilor de leasing în situația fluxurilor de numerar. Cu toate acestea, înțelegerea principiilor de bază ale contabilității contractelor de leasing poate ajuta mult întreprinderile să își gestioneze eficient contractele de leasing.
Pasul 1: Determinarea termenului de leasing
Primul pas în contabilizarea unei datorii de leasing este determinarea termenului de leasing. Termenul contractului de leasing este perioada în care locatarul are dreptul de a utiliza activul închiriat. Aceasta include durata inițială a contractului de leasing și orice perioadă de reînnoire care este sigur că va fi exercitată.
Odată ce termenul de leasing este determinat, următorul pas este calcularea pasivului de leasing. Datoria de leasing reprezintă valoarea actualizată a plăților de leasing pe care locatarul este obligat să le efectueze pe durata contractului de leasing. Acest calcul necesită utilizarea ratei incrementale de împrumut a locatarului, care este rata dobânzii pe care locatarul ar trebui să o plătească pentru a împrumuta fonduri similare plăților de leasing.
Pasivul de leasing trebuie înregistrat în bilanț ca un pasiv. Această datorie trebuie evaluată la valoarea actualizată a plăților de leasing pe care locatarul este obligat să le efectueze pe durata contractului de leasing.
Plățile de leasing trebuie înregistrate în situația fluxurilor de trezorerie fie ca fluxuri de trezorerie din exploatare, fie ca fluxuri de trezorerie din finanțare. Clasificarea plăților de leasing ca fluxuri de numerar din exploatare sau finanțare depinde de natura contractului de leasing. În cazul în care contractul de leasing transferă practic toate riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate către locatar, plățile de leasing trebuie clasificate ca fluxuri de numerar de finanțare. În caz contrar, plățile de leasing trebuie clasificate ca fluxuri de trezorerie din exploatare.
În concluzie, contabilizarea unei datorii de leasing în situația fluxurilor de trezorerie necesită o analiză atentă a duratei contractului de leasing, a datoriei de leasing și a plăților de leasing. Întreprinderile ar trebui să se asigure că înțeleg principiile de bază ale contabilității contractelor de leasing pentru a-și gestiona eficient contractele de leasing și pentru a se conforma standardelor contabile.
Obligația de leasing este contabilizată în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) și cu standardele internaționale de raportare financiară (IFRS). Există două metode principale de contabilizare a datoriilor de leasing: metoda leasingului financiar și metoda leasingului operațional.
În cadrul metodei leasingului financiar, datoria de leasing este înregistrată în bilanț ca o datorie pe termen lung. Plățile de leasing sunt apoi repartizate între cheltuielile cu dobânzile și reducerea capitalului. Cheltuielile cu dobânzile sunt recunoscute pe durata contractului de leasing folosind metoda dobânzii efective, în timp ce reducerea de capital este recunoscută ca o reducere a datoriei de leasing.
Conform metodei leasingului operațional, plățile de leasing sunt recunoscute ca o cheltuială în contul de profit și pierdere pe măsură ce sunt plătite. Datoria de leasing nu este înregistrată în bilanț, ci este prezentată în notele de subsol la situațiile financiare.
Pentru a determina ce metodă să folosească, companiile trebuie să evalueze termenii contractului de leasing și să stabilească dacă leasingul îndeplinește criteriile pentru un leasing financiar. În cazul în care contractul de leasing îndeplinește criteriile, atunci trebuie utilizată metoda leasingului financiar. În caz contrar, trebuie utilizată metoda leasingului operațional.
Este important de reținut că tratamentul contabil al datoriilor de leasing s-a schimbat recent, odată cu implementarea noului standard de contabilizare a contractelor de leasing, ASC 842. Conform acestui standard, toate contractele de leasing, inclusiv cele de leasing operațional, trebuie să fie înregistrate în bilanț ca un activ de drept de utilizare și o datorie de leasing. Această modificare a fost făcută pentru a oferi mai multă transparență și comparabilitate în raportarea financiară.
Da, plățile de leasing sunt de obicei incluse în fluxul de numerar, deoarece reprezintă o ieșire de numerar pentru întreprindere. Atunci când o companie închiriază un activ, cum ar fi un echipament, aceasta este de acord să facă plăți regulate către locator pentru utilizarea activului respectiv. Aceste plăți de leasing sunt considerate cheltuieli de exploatare și au un impact asupra situației fluxurilor de numerar ale societății.
Plățile de leasing sunt de obicei clasificate ca fluxuri de numerar din exploatare, ceea ce înseamnă că sunt incluse în secțiunea fluxuri de numerar din activitățile de exploatare din situația fluxurilor de numerar. Această secțiune include toate fluxurile de numerar legate de operațiunile comerciale principale ale unei companii, inclusiv veniturile, cheltuielile și investițiile în capitalul circulant.
Este important de reținut că plățile de leasing nu sunt incluse în fluxurile de numerar provenite din activitățile de investiții sau din activitățile de finanțare din situația fluxurilor de numerar. Activitățile de investiții includ achiziționarea sau vânzarea de active pe termen lung, cum ar fi imobilizările corporale, în timp ce activitățile de finanțare includ fluxurile de numerar legate de obținerea sau rambursarea datoriilor sau de emiterea de capitaluri proprii.
Pe scurt, plățile de leasing sunt considerate cheltuieli de exploatare și sunt incluse în secțiunea fluxuri de numerar din activitățile de exploatare din situația fluxurilor de numerar.
Datoria de leasing nu este considerată o cheltuială de exploatare în contabilitate și în evidența contabilă. În schimb, datoria de leasing se încadrează în categoria activităților de finanțare din situația fluxurilor de numerar. Acest lucru se datorează faptului că datoria de leasing este asociată cu finanțarea activelor pe termen lung, cum ar fi bunuri imobiliare, echipamente sau vehicule.
Cheltuielile de exploatare se referă la costurile care sunt suportate în cadrul operațiunilor zilnice ale unei întreprinderi, cum ar fi chiria, facturile la utilități, salariile și plățile. Aceste cheltuieli sunt de obicei incluse în contul de profit și pierdere și sunt deduse din venituri pentru a calcula venitul net al unei companii.
În schimb, datoria de leasing este recunoscută ca o datorie pe termen lung în bilanț și este amortizată pe durata de viață a contractului de leasing. Amortizarea datoriei de leasing este înregistrată ca o cheltuială în contul de profit și pierdere, dar nu este considerată o cheltuială de exploatare.
Prin urmare, în timp ce pasivul de leasing are un impact asupra fluxului de numerar și a rezultatului final al unei companii, acesta nu este clasificat ca o cheltuială de exploatare.