Gestionarea finanțelor este esențială pentru întreprinderi, iar factorii de decizie se confruntă adesea cu provocarea de a aloca în mod optim resursele disponibile. Aici intră în joc bugetul de capital, care presupune un set de procese pe care organizațiile le folosesc pentru a evalua proiectele și a determina în care să investească. Două dintre cele mai comune metode utilizate în bugetarea capitalului sunt screening-ul bugetului de capital și bugetul de preferințe. Deși ambele metode sunt utilizate pentru a evalua proiectele, ele diferă semnificativ în ceea ce privește abordarea, scopul și criteriile utilizate.
Screeningul bugetului de capital este un proces de clasificare și selectare a proiectelor pe baza rentabilității potențiale și a contribuției lor la obiectivele companiei. Această metodă implică colectarea și analiza datelor financiare pentru a identifica proiectele care au potențialul de a genera cele mai mari randamente. Selecția bugetului de capital implică adesea utilizarea unor măsuri cantitative, cum ar fi valoarea actuală netă, rata internă de rentabilitate și perioada de recuperare a investiției. Aceste măsuri ajută la determinarea rentabilității, riscului și fezabilității unui proiect.
Pe de altă parte, bugetul de preferințe este o metodă de evaluare a proiectelor pe baza valorii lor strategice pentru organizație. Această metodă implică identificarea și prioritizarea proiectelor care se aliniază cu scopurile și obiectivele pe termen lung ale companiei. Bugetul de preferințe ia în considerare factori subiectivi, cum ar fi viziunea, misiunea și valorile companiei. Spre deosebire de selecția bugetului de capital, bugetul de preferințe nu se bazează exclusiv pe măsurători financiare. În schimb, acesta se concentrează pe factori nefinanciari, cum ar fi alinierea proiectului la strategia organizației, impactul său potențial asupra reputației companiei și capacitatea sa de a spori avantajul competitiv al organizației.
Diferența dintre aceste două metode nu constă doar în abordarea lor, ci și în scopul lor. Screeningul bugetului de capital este utilizat în primul rând pentru a identifica proiectele profitabile care pot genera randamente pentru companie. Pe de altă parte, bugetul de preferințe este utilizat pentru a evalua proiectele care se aliniază cu obiectivele strategice ale companiei și ajută organizația să își atingă obiectivele pe termen lung. Deși ambele metode sunt importante, bugetul de preferințe este mai critic pentru companiile care doresc să rămână în fața concurenței și să obțină o creștere durabilă.
În concluzie, screeningul bugetului de capital și bugetul de preferințe sunt două metode critice utilizate în bugetarea capitalului. Prima este utilizată pentru a identifica proiectele profitabile, în timp ce cea de-a doua este utilizată pentru a evalua proiectele care se aliniază cu obiectivele strategice ale companiei. Ambele metode au puncte forte și puncte slabe unice, iar factorii de decizie trebuie să ia în considerare atât factorii financiari, cât și cei nefinanciari atunci când iau decizii de investiții. În cele din urmă, alegerea metodei care trebuie utilizată va depinde de obiectivele organizației, de apetitul pentru risc și de obiectivele pe termen lung ale acesteia.
Cele două tipuri de decizii de bugetare a capitalului sunt:
1. Decizii de selectare: Aceste decizii implică procesul de evaluare și selectare a celor mai profitabile proiecte de investiții dintr-un grup de opțiuni disponibile. Scopul principal al deciziilor de selecție este de a determina ce proiecte merită să fie continuate și care ar trebui să fie respinse. Pentru a lua aceste decizii, companiile utilizează de obicei diverse instrumente și tehnici financiare, cum ar fi valoarea actuală netă (VAN), rata internă de rentabilitate (TIR) și perioada de recuperare a investiției.
2. Decizii de preferință: Aceste decizii implică procesul de selecție între proiecte de investiții care se exclud reciproc și care au trecut deja de procesul de selecție. Cu alte cuvinte, deciziile de preferință se concentrează pe alegerea celui mai bun proiect dintr-un set de alternative viabile. Pentru a lua aceste decizii, companiile utilizează adesea tehnici de clasificare, cum ar fi indicele de rentabilitate (IP) și costul anual echivalent (CAE), pentru a compara viabilitatea financiară a fiecărui proiect și pentru a-l selecta pe cel cu cel mai mare randament potențial.
Deciziile de preferință în materie de bugetare a capitalului se referă la procesul de evaluare și selecție a proiectelor de investiții care se așteaptă să genereze randamente pe termen lung. Aceste decizii implică determinarea proiectelor de investiții care ar trebui continuate, care ar trebui amânate și care ar trebui respinse cu totul.
Procesul de luare a deciziilor privind preferințele în materie de buget de capital implică mai multe etape, inclusiv identificarea oportunităților potențiale de investiții, estimarea fluxurilor de numerar asociate fiecărui proiect, evaluarea riscurilor implicate, determinarea ratei de actualizare corespunzătoare care trebuie utilizată și calcularea valorii actualizate nete (VAN) și a ratei interne de rentabilitate (RIR) pentru fiecare proiect.
VAN și IRR sunt două dintre cele mai frecvent utilizate metode de evaluare a proiectelor de investiții și ambele implică estimarea fluxurilor de numerar preconizate ale proiectului și actualizarea acestora la valoarea lor actuală. Metoda VAN calculează valoarea actualizată a fluxurilor de numerar preconizate minus investiția inițială, în timp ce metoda IRR calculează rata de actualizare care echivalează valoarea actualizată a fluxurilor de numerar preconizate cu investiția inițială.
În cele din urmă, scopul deciziilor privind preferințele de bugetare a capitalului este de a selecta proiectele de investiții care se așteaptă să genereze cele mai mari randamente pentru companie, minimizând în același timp riscurile implicate. Prin evaluarea atentă a fiecărei potențiale oportunități de investiții și prin selectarea celor mai bune proiecte, o companie își poate îmbunătăți performanța financiară pe termen lung și poate maximiza valoarea acționarilor.