Cheltuielile de capital se referă la investițiile financiare făcute de companii în active pe termen lung, cum ar fi clădiri, echipamente și utilaje, care se așteaptă să genereze beneficii pentru organizație dincolo de anul fiscal curent. Aceste cheltuieli joacă un rol crucial în creșterea și dezvoltarea întreprinderilor și, ca atare, este esențial pentru companii să respecte principiile contabile general acceptate (GAAP) atunci când contabilizează cheltuielile de capital.
În conformitate cu GAAP, cheltuielile de capital sunt înregistrate ca active și sunt recunoscute în bilanț. Costul activului este apoi trecut în contul cheltuielilor pe parcursul duratei sale de viață utilă prin depreciere sau amortizare. Conform GAAP, societățile trebuie să determine durata de viață utilă a unui activ pe baza unor factori precum longevitatea estimată a acestuia, rata de avansare tehnologică și modelele de utilizare preconizate.
GAAP prevede, de asemenea, ca societățile să prezinte în situațiile lor financiare politicile lor contabile privind cheltuielile de capital. Aceasta include informații privind tipurile de active capitalizate, metoda de depreciere sau de amortizare utilizată și orice pierderi din depreciere suferite. Aceste prezentări de informații oferă părților interesate o înțelegere clară a modului în care societatea își contabilizează cheltuielile de capital și a impactului pe care acestea îl au asupra poziției financiare a societății.
În plus, normele GAAP prevăd că societățile trebuie să își revizuiască în mod regulat activele de capital pentru depreciere. În cazul în care valoarea contabilă a unui activ depășește valoarea sa recuperabilă, o pierdere din depreciere trebuie să fie recunoscută în contul de profit și pierdere. Acest lucru garantează că activele societății sunt înregistrate la valoarea lor reală și că orice pierderi sunt contabilizate în timp util și cu exactitate.
În concluzie, respectarea normelor GAAP pentru cheltuielile de capital este esențială pentru ca societățile să ia decizii de investiții solide și să își contabilizeze cu exactitate activele. Contabilizarea corectă a cheltuielilor de capital nu numai că oferă transparență pentru părțile interesate, dar asigură, de asemenea, că societățile își maximizează rentabilitatea investițiilor și își mențin sănătatea financiară.
Principiile contabile general acceptate (GAAP) oferă reguli și orientări pentru capitalizarea activelor fixe într-o afacere. Pentru a capitaliza un activ fix, acesta trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
1. Durata de viață utilă: Activul trebuie să aibă o durată de viață utilă mai mare de un an. Acest lucru înseamnă că activul va fi utilizat pentru afacere pentru o perioadă de timp mai mare de un an.
2. Pragul de cost: Activul trebuie să aibă un cost care să depășească un anumit prag. Acest prag poate varia în funcție de tipul de activ și de industria în care operează întreprinderea.
3. Proprietatea: Activul trebuie să fie deținut de întreprindere. Aceasta înseamnă că întreprinderea deține titlul legal al activului și are dreptul de a-l utiliza.
4. Controlul: Întreprinderea trebuie să dețină controlul asupra activului. Aceasta înseamnă că întreprinderea are capacitatea de a direcționa utilizarea activului și are autoritatea de a lua decizii cu privire la utilizarea acestuia.
5. Beneficiile economice viitoare: Activul trebuie să ofere beneficii economice viitoare întreprinderii. Aceasta înseamnă că activul va genera venituri sau va reduce cheltuielile pentru întreprindere în viitor.
Odată ce un activ îndeplinește aceste criterii, acesta poate fi capitalizat în bilanț ca activ fix. Acest lucru înseamnă că costul activului este înregistrat ca activ în bilanț și este amortizat pe durata sa de viață utilă. Capitalizarea activelor fixe permite întreprinderilor să repartizeze costul activului pe durata sa de viață utilă și să reflecte cu exactitate valoarea activului în bilanț.
Cheltuielile de capital se referă la banii cheltuiți de o întreprindere pentru a achiziționa active care vor fi utilizate în scopuri pe termen lung, cum ar fi achiziționarea de terenuri, clădiri, echipamente sau vehicule. Tratamentul contabil al cheltuielilor de capital presupune recunoașterea costului activului ca activ pe termen lung în bilanț și apoi amortizarea activului pe durata sa de viață utilă.
Atunci când o întreprindere efectuează cheltuieli de capital, acestea sunt înregistrate ca o intrare în debitul contului de activ relevant și o intrare în creditul contului de numerar sau bancar relevant. Astfel se înregistrează costul activului și reducerea soldului de numerar sau bancar.
Odată ce activul este achiziționat, acesta este amortizat pe durata sa de viață utilă. Amortizarea este o metodă utilizată pentru a repartiza costul activului pe durata sa de viață utilă. Cheltuiala cu amortizarea este înregistrată ca o intrare în debitul contului de cheltuieli cu amortizarea și o intrare în creditul contului de amortizare acumulată.
Contul de amortizare acumulată este un cont de contra-activ, ceea ce înseamnă că reduce valoarea activului din bilanț. Valoarea contabilă netă a activului este costul activului minus amortizarea acumulată.
Cheltuielile de capital sunt diferite de cheltuielile de venituri, care reprezintă banii cheltuiți de o întreprindere pentru cheltuielile zilnice, cum ar fi salariile, chiria și utilitățile. Cheltuielile de venituri sunt înregistrate ca o cheltuială în contul de profit și pierdere și nu apar în bilanț ca un activ.
Da, GAAP (Principiile contabile general acceptate) impun capitalizarea activelor care îndeplinesc anumite criterii. Capitalizarea înseamnă înregistrarea costului unui activ ca activ pe termen lung în bilanț, în loc să îl treacă la cheltuieli curente în contul de profit și pierdere.
În conformitate cu GAAP, un activ este capitalizat dacă se preconizează că va aduce beneficii economice după un an sau după ciclul de funcționare a întreprinderii, oricare dintre acestea este mai lung. În plus, costul activului trebuie să fie semnificativ și măsurabil, iar activul trebuie să fie deținut sau controlat de întreprindere.
Printre exemplele de active care sunt de obicei capitalizate se numără clădirile, echipamentele, terenurile și activele necorporale, cum ar fi brevetele și mărcile comerciale. Cu toate acestea, există câteva excepții de la această regulă. De exemplu, GAAP permite trecerea imediată pe cheltuieli a anumitor active mici, cum ar fi consumabilele de birou sau perifericele de calculator, chiar dacă acestea îndeplinesc criteriile de capitalizare.
Capitalizarea activelor are mai multe beneficii. În primul rând, oferă o reprezentare mai exactă a poziției financiare a companiei, deoarece recunoaște valoarea activelor pe termen lung care vor aduce beneficii dincolo de perioada curentă. În plus, poate contribui la uniformizarea fluctuațiilor veniturilor prin repartizarea costului activului pe durata sa de viață utilă, în loc să îl înregistreze dintr-o dată.
Pe scurt, în timp ce GAAP impune capitalizarea anumitor active, există excepții de la această regulă și este important ca întreprinderile să înțeleagă criteriile de capitalizare pentru a se asigura că își raportează situațiile financiare cu exactitate și în conformitate cu GAAP.