Când vine vorba de realizarea de investiții în active pe termen lung, companiile folosesc un proces numit buget de capital pentru a determina ce proiecte merită urmărite. Scopul bugetării capitalului este de a maximiza valoarea acționarilor prin alegerea proiectelor care generează o valoare actuală netă (VAN) pozitivă, care reprezintă diferența dintre intrările și ieșirile de numerar preconizate ale proiectului, actualizate la valoarea lor actuală. Există mai multe metode utilizate pentru a lua decizii de bugetare a capitalului, dar se remarcă trei abordări principale: valoarea actualizată netă (VAN), rata internă de rentabilitate (RIR) și perioada de recuperare a investiției.
Valoarea actualizată netă (VAN)
Metoda VAN este cea mai răspândită abordare utilizată pentru luarea deciziilor de bugetare a capitalului. Aceasta ia în considerare valoarea temporală a banilor prin actualizarea fluxurilor de numerar viitoare la valoarea lor actuală. Dacă valoarea actualizată netă a unui proiect este pozitivă, înseamnă că se așteaptă ca proiectul să genereze mai multe intrări de numerar decât ieșiri și, prin urmare, merită să fie realizat. Pe de altă parte, dacă VAN este negativă, înseamnă că nu se așteaptă ca proiectul să genereze suficiente intrări de numerar pentru a acoperi ieșirile de numerar și, prin urmare, ar trebui să fie respins.
Rata internă de rentabilitate (IRR)
Metoda IRR este o altă abordare populară utilizată pentru a lua decizii de bugetare a capitalului. Aceasta calculează rata de rentabilitate pe care se așteaptă ca proiectul să o genereze prin stabilirea la zero a VAN a proiectului. În cazul în care IRR este mai mare decât rata de rentabilitate cerută de companie, proiectul este considerat acceptabil. În cazul în care IRR este mai mică decât rata de rentabilitate necesară, proiectul trebuie respins.
Perioada de recuperare a investiției
Metoda perioadei de recuperare a investiției este cea mai simplă abordare a deciziilor de bugetare a capitalului. Aceasta calculează perioada de timp necesară pentru ca proiectul să genereze suficiente intrări de numerar pentru a recupera investiția inițială. În cazul în care perioada de recuperare a investiției este mai mică decât perioada maximă acceptabilă de recuperare a investiției pentru companie, proiectul este considerat acceptabil. În cazul în care perioada de recuperare a investiției este mai mare decât perioada maximă acceptabilă de recuperare a investiției, proiectul trebuie respins.
În concluzie, deciziile de bugetare a capitalului sunt esențiale pentru succesul pe termen lung al unei companii. Cele trei metode principale utilizate pentru a lua aceste decizii sunt VAN, IRR și perioada de recuperare a investiției. Fiecare abordare are avantajele și dezavantajele sale, iar alegerea metodei depinde de obiectivele și preferințele companiei. Prin utilizarea uneia sau a mai multora dintre aceste abordări, companiile pot lua decizii în cunoștință de cauză care să maximizeze valoarea acționarilor și să asigure succesul investițiilor lor în active pe termen lung.
Bugetarea capitalului este procesul de evaluare și selecție a proiectelor de investiții pe termen lung care implică utilizarea unor resurse financiare semnificative. Este o componentă cheie a planificării strategice și a procesului decizional pentru întreprinderi.
Metoda de elaborare a bugetului de capital în procesul decizional implică mai multe etape. Primul pas constă în identificarea potențialelor oportunități de investiții. Aceste oportunități pot include dezvoltarea de noi produse, extinderea facilităților existente, achiziționarea de noi active sau alte inițiative de creștere.
Odată ce au fost identificate potențialele oportunități de investiții, al doilea pas constă în estimarea fluxurilor de numerar asociate cu fiecare oportunitate. Aceasta implică estimarea veniturilor și cheltuielilor preconizate asociate fiecărei investiții, precum și a oricăror modificări ale capitalului de lucru sau a altor fluxuri de numerar care pot fi asociate cu investiția.
După estimarea fluxurilor de numerar, a treia etapă constă în evaluarea riscurilor asociate fiecărei oportunități de investiție. Aceasta implică evaluarea unor factori precum condițiile de piață, concurența, mediul de reglementare și alți factori care pot avea un impact asupra succesului investiției.
A patra etapă în elaborarea bugetului de capital constă în aplicarea diferitelor tehnici de analiză financiară pentru a evalua valoarea fiecărei oportunități de investiție. Aceasta poate include tehnici precum valoarea actuală netă (VAN), rata internă de rentabilitate (IRR), perioada de recuperare a investiției sau alte măsuri de performanță financiară.
În cele din urmă, cea de-a cincea etapă constă în selectarea oportunităților de investiții care oferă cel mai mare potențial de creare de valoare pe termen lung, gestionând în același timp riscurile asociate fiecărei investiții. Acest lucru poate implica prioritizarea investițiilor pe baza randamentelor preconizate, a profilului de risc sau a altor factori care sunt relevanți pentru afacere.
În general, metoda de bugetare a capitalului în procesul decizional este un proces critic care ajută întreprinderile să evalueze și să selecteze cele mai bune oportunități de investiții pe termen lung. Prin analiza atentă a fluxurilor de numerar, a riscurilor și a performanțelor financiare, întreprinderile pot lua decizii în cunoștință de cauză care să le susțină creșterea și succesul în timp.
Bugetarea capitalului este procesul de evaluare și selectare a proiectelor de investiții pe termen lung care vor genera randamente pentru o afacere pe o perioadă de timp. Există mai multe tipuri de metode de bugetare a capitalului pe care întreprinderile le pot utiliza pentru a determina în ce proiecte să investească. Unele dintre cele mai comune tipuri de bugetare de capital sunt:
1. Valoarea actualizată netă (VAN) - Această metodă calculează valoarea actualizată a tuturor intrărilor de numerar așteptate de la un proiect, minus investiția inițială. Dacă rezultatul este un număr pozitiv, proiectul este considerat viabil din punct de vedere financiar.
2. Rata internă de rentabilitate (IRR) - Această metodă calculează rata la care valoarea actuală netă a unui proiect este zero. Dacă IRR este mai mare decât rata de rentabilitate necesară, proiectul este considerat viabil din punct de vedere financiar.
3. Perioada de recuperare a investiției - Această metodă calculează cât timp este necesar pentru ca un proiect să genereze un flux de numerar suficient pentru a recupera investiția inițială. Proiectele cu perioade de recuperare a investiției mai scurte sunt, în general, preferate.
4. Indicele de rentabilitate (IP) - Această metodă compară valoarea actuală a intrărilor de numerar preconizate cu investiția inițială. Proiectele cu valori PI mai mari sunt considerate mai viabile din punct de vedere financiar.
5. Rata internă de rentabilitate modificată (MIRR) - Această metodă este similară cu IRR, dar presupune că fluxurile de numerar sunt reinvestite la o rată diferită de cea a investiției inițiale.
Fiecare dintre aceste metode de întocmire a bugetului de capital are propriile puncte forte și puncte slabe, iar întreprinderile pot utiliza o combinație de metode pentru a determina în ce proiecte să investească. În cele din urmă, scopul este de a alege proiectele care vor genera cele mai mari randamente, minimizând în același timp riscul.