Datoria pe termen lung, cunoscută și sub numele de datorii pe termen lung, este un aspect crucial al stabilității financiare a unei companii. Ea reprezintă suma de bani datorată de o companie care va fi scadentă în mai mult de un an, cum ar fi obligațiunile, creditele ipotecare și împrumuturile pe termen lung. Gestionarea datoriilor pe termen lung este esențială pentru orice organizație care dorește să mențină un bilanț financiar sănătos și să evite dificultățile financiare.
Componentele datoriei pe termen lung includ ratele dobânzilor, perioadele de rambursare și garanțiile. Ratele dobânzii reprezintă costul de împrumut al banilor și pot avea un impact semnificativ asupra profitabilității unei companii. Cu cât rata dobânzii este mai mare, cu atât este mai costisitor să împrumuți bani, ceea ce poate duce la reducerea rentabilității și a fluxului de numerar. Perioadele de rambursare determină perioada de timp în care o societate trebuie să ramburseze împrumutul sau obligațiunea. Companiile trebuie să se asigure că perioadele de rambursare sunt realizabile și nu pun o presiune nejustificată asupra fluxului lor de numerar. Garanția colaterală este un activ pe care o societate îl dă în gaj unui creditor pentru a garanta un împrumut. Garanțiile pot fi sub formă de proprietăți, stocuri sau alte active. Aceasta oferă creditorilor un nivel de securitate, asigurându-le că își pot recupera o parte sau întreaga investiție în cazul în care societatea nu își îndeplinește obligațiile de plată a împrumutului.
Unul dintre principalele avantaje ale datoriei pe termen lung este că permite companiilor să își finanțeze operațiunile și investițiile pe o perioadă extinsă. Acest lucru poate fi deosebit de benefic pentru companiile care necesită investiții de capital semnificative, cum ar fi cele din industria prelucrătoare sau din construcții. De asemenea, datoriile pe termen lung oferă companiilor un cost previzibil al capitalului, permițându-le să își planifice mai eficient finanțele.
Cu toate acestea, există riscuri asociate cu datoriile pe termen lung. Dacă o companie își asumă o datorie prea mare, aceasta poate duce la dificultăți financiare, făcând dificilă rambursarea împrumuturilor și îndeplinirea altor obligații financiare. Un raport ridicat între datorii și capitaluri proprii poate, de asemenea, să îngreuneze sarcina companiilor de a obține capital suplimentar în viitor. În plus, ratele dobânzilor pot fluctua, ceea ce duce la creșterea costurilor de împrumut și la reducerea profitabilității.
Pentru a gestiona eficient datoriile pe termen lung, companiile trebuie să aibă o înțelegere clară a poziției lor financiare și a riscurilor asociate cu asumarea de datorii. Ele trebuie să se asigure că au un plan de rambursare sustenabil și că nu își asumă o datorie prea mare în raport cu capitalul propriu. Prin gestionarea eficientă a datoriilor pe termen lung, companiile își pot menține stabilitatea financiară și se pot poziționa pentru un succes pe termen lung.
Datoria pe termen lung se referă la obligațiile financiare care sunt scadente în mai mult de un an. Există mai multe tipuri de datorii pe termen lung, dar cele mai importante trei forme sunt:
1. Obligațiuni: Obligațiunile sunt o formă de titluri de creanță emise de corporații, municipalități și guverne pentru a-și finanța operațiunile sau proiectele. Ele au, de obicei, o rată a dobânzii fixă și o dată de scadență, care este data la care emitentul va rambursa suma principală împrumutată. Obligațiunile sunt cumpărate și vândute pe piața obligațiunilor, iar prețul și randamentul acestora sunt determinate de cerere și ofertă.
2. Împrumuturi: Împrumuturile sunt o altă formă de datorie pe termen lung care poate fi obținută de la bănci sau de la alte instituții financiare. Aceste împrumuturi pot fi garantate sau negarantate și au, de obicei, o rată a dobânzii fixă sau variabilă. Condițiile de rambursare a împrumuturilor pot varia în funcție de creditor și de solvabilitatea împrumutatului.
3. Leasing: Contractele de leasing sunt o formă de datorie pe termen lung care permite locatarului să utilizeze un activ, cum ar fi o clădire sau un echipament, pentru o perioadă determinată, în schimbul unor plăți periodice. Leasingul poate fi clasificat ca leasing operațional sau leasing financiar, în funcție de termenii contractului. Contractele de leasing operațional sunt, de obicei, pe termen mai scurt și permit locatarului să returneze bunul la sfârșitul perioadei de leasing, în timp ce contractele de leasing financiar sunt pe termen mai lung și oferă locatarului opțiunea de a cumpăra bunul la sfârșitul perioadei de leasing.
Pe scurt, obligațiunile, împrumuturile și leasingul sunt cele mai importante trei forme de datorii pe termen lung. Înțelegerea acestor forme de datorii poate ajuta persoanele fizice și întreprinderile să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la obligațiile lor financiare și să își gestioneze eficient datoriile.
Formula datoriei pe termen lung este o ecuație matematică utilizată pentru a calcula valoarea datoriei pe termen lung pe care o companie o are în bilanțul său. Formula este după cum urmează:
Datorie pe termen lung = Datorie totală - Datorie pe termen scurt
Unde datoria pe termen lung reprezintă suma de bani pe care o datorează o companie și care va dura mai mult de un an pentru a fi rambursată. Datoria totală include toate pasivele companiei, inclusiv datoriile pe termen lung și pe termen scurt, în timp ce datoria pe termen scurt reprezintă partea din datoria totală care va fi rambursată în termen de un an.
Prin scăderea datoriei pe termen scurt din datoria totală, putem izola valoarea datoriei pe termen lung pe care o are o companie. Aceste informații sunt importante pentru investitori și părțile interesate, deoarece îi pot ajuta să evalueze sănătatea financiară generală și profilul de risc al unei companii.
Merită menționat faptul că formula datoriei pe termen lung este doar unul dintre numeroșii indicatori și indicatori financiari utilizați pentru a analiza nivelul de îndatorare al unei companii. Printre alți parametri importanți se numără, printre altele, raportul dintre datorii și capitaluri proprii, raportul dintre datorii și active și raportul de acoperire a dobânzilor.
Cele două forme majore de datorii pe termen lung sunt obligațiunile și împrumuturile. Obligațiunile sunt emise de obicei de corporații și guverne pentru a strânge capital pentru proiecte pe termen lung, cum ar fi dezvoltarea infrastructurii sau cercetarea și dezvoltarea. Atunci când un investitor cumpără o obligațiune, el împrumută în esență bani emitentului, care promite să ramburseze principalul plus dobânda pe o perioadă de timp determinată, de obicei între 10 și 30 de ani. Rata dobânzii la obligațiuni este de obicei fixă, ceea ce înseamnă că nu se modifică pe durata de viață a obligațiunii.
Împrumuturile, pe de altă parte, pot proveni dintr-o varietate de surse, inclusiv bănci, cooperative de credit și alte instituții financiare. Acestea pot fi garantate sau negarantate, ceea ce înseamnă că pot necesita sau nu garanții pentru a fi obținute. De asemenea, împrumuturile pot avea rate ale dobânzii fixe sau variabile, în funcție de termenii contractului de împrumut. Spre deosebire de obligațiuni, împrumuturile sunt utilizate de obicei pentru nevoi de finanțare pe termen mai scurt, cum ar fi achiziționarea unei case sau a unei mașini, sau finanțarea unei afaceri mici.