Una dintre cele mai importante decizii pe care trebuie să le ia un proprietar de afacere sau un contabil este modul de raportare a stocurilor. Există două metode: la cost sau cu amănuntul. Alegerea poate avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare, a obligațiilor fiscale și a rezultatului final al unei companii.
Metoda costului presupune evaluarea stocurilor la prețul plătit pentru ele, plus orice costuri suplimentare, cum ar fi transportul sau manipularea. Această metodă este simplă și utilizată pe scară largă, deoarece oferă o imagine clară a investiției reale a unei companii în stocuri. Cu toate acestea, ea nu ia în considerare modificările valorii de piață a stocurilor în timp.
Pe de altă parte, metoda de vânzare cu amănuntul evaluează stocurile la prețul de vânzare, mai puțin reducerile sau discounturile. Această metodă este utilizată în mod obișnuit în industria comerțului cu amănuntul, unde rotația stocurilor este mare și prețurile pot fluctua rapid. Aceasta oferă o reprezentare mai precisă a valorii curente a inventarului unei companii și poate ajuta la identificarea articolelor cu circulație lentă sau nevândute care ar putea necesita o reducere.
Deci, ce metodă ar trebui să alegeți? Răspunsul depinde de industria dvs., de tipul de inventar pe care îl aveți și de obiectivele dvs. de afaceri. Dacă vă aflați pe o piață stabilă, cu prețuri constante, metoda costului poate fi suficientă. Cu toate acestea, dacă activați pe o piață volatilă, cu schimbări frecvente de preț, metoda de vânzare cu amănuntul poate fi mai potrivită.
Merită menționat faptul că metoda pe care o alegeți poate avea un impact și asupra obligațiilor dumneavoastră fiscale. Metoda costului are ca rezultat, în general, un venit impozabil mai mic, deoarece evaluează stocurile la un cost mai mic. Cu toate acestea, metoda de vânzare cu amănuntul poate fi necesară în scopuri fiscale în anumite industrii sau situații.
În cele din urmă, decizia de a raporta inventarul la cost sau cu amănuntul necesită o analiză atentă a circumstanțelor unice ale afacerii dumneavoastră. Este important să vă consultați cu un contabil sau un consilier financiar calificat pentru a determina cea mai bună abordare pentru compania dumneavoastră.
În concluzie, raportarea stocurilor la cost sau cu amănuntul poate avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare și a obligațiilor fiscale ale afacerii dumneavoastră. Alegerea metodei corecte necesită o analiză atentă a industriei dumneavoastră, a tipului de inventar și a obiectivelor afacerii. Făcându-vă timp pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză, puteți asigura o raportare financiară exactă și vă puteți maximiza profitul.
Inventarul poate fi evaluat fie prin cost, fie prin preț, în funcție de metoda contabilă utilizată de întreprindere. Cele mai comune două metode de evaluare a stocurilor sunt metoda "primul intrat-primul ieșit" (FIFO) și metoda "ultimul intrat-primul ieșit" (LIFO).
În cadrul metodei FIFO, costul articolelor cumpărate primele este utilizat pentru a evalua stocurile vândute primele. Acest lucru înseamnă că costul stocurilor reflectă primele achiziții, iar orice creștere a costului în timp nu se reflectă în valoarea stocurilor.
În cadrul metodei LIFO, costul articolelor achiziționate cel mai recent este utilizat pentru a evalua stocul vândut primul. Aceasta înseamnă că costul stocurilor reflectă cele mai recente achiziții, iar orice creștere a costului în timp se reflectă în valoarea stocurilor.
Ambele metode au avantajele și dezavantajele lor, iar alegerea între ele depinde de nevoile și obiectivele specifice ale unei întreprinderi. De exemplu, întreprinderile care doresc să își reducă la minimum obligațiile fiscale pot prefera metoda LIFO, deoarece aceasta poate duce la un venit impozabil mai mic prin utilizarea unor costuri recente mai mari pentru evaluarea stocurilor. Pe de altă parte, întreprinderile care doresc să prezinte o reflectare mai exactă a valorii curente a stocurilor lor pot prefera metoda FIFO.
În cele din urmă, alegerea metodei de evaluare a stocurilor ar trebui să se facă pe baza nevoilor și obiectivelor specifice ale afacerii, precum și pe baza conformității cu orice standarde și reglementări contabile relevante.
Ca regulă generală, inventarul este înregistrat, de obicei, la cost. Aceasta înseamnă că costul de achiziție sau de producție a stocurilor este cel care este înregistrat în bilanțul companiei. Acest lucru se datorează faptului că costul este o măsură mai obiectivă decât valoarea realizabilă netă, care este determinată pe baza estimărilor cu privire la prețul la care se va vinde în cele din urmă stocul.
Cu toate acestea, există unele situații în care poate fi oportună înregistrarea stocurilor la valoarea realizabilă netă. De exemplu, în cazul în care stocul a devenit învechit sau deteriorat și nu se preconizează că se va vinde la costul său inițial, poate fi mai adecvat să fie înregistrat la valoarea realizabilă netă.
În cele din urmă, decizia de a înregistra inventarul la cost sau la valoarea netă de realizare va depinde de circumstanțele specifice ale întreprinderii și de inventarul în cauză. Este important să vă consultați cu un contabil sau cu un consilier financiar pentru a vă asigura că inventarul este înregistrat corect și în conformitate cu principiile contabile general acceptate.
Raportarea stocurilor la valoarea de piață depinde de metoda contabilă utilizată de întreprindere. Există două metode acceptate pe scară largă de contabilizare a stocurilor: metoda costului și metoda costului sau a valorii de piață (LCM), cea mai mică.
În cadrul metodei costului, inventarul este înregistrat la costul inițial de achiziție sau de producție. Aceasta înseamnă că inventarul este raportat la costul istoric și nu ia în considerare nicio modificare a valorii de piață.
Pe de altă parte, metoda LCM presupune compararea costului stocurilor cu valoarea de piață curentă a acestora. Dacă valoarea de piață este mai mică decât costul, stocul este depreciat la valoarea de piață cea mai mică. Acest lucru se face pentru a se asigura că stocul nu este supraevaluat în bilanț.
În general, întreprinderile care utilizează metoda costului raportează stocurile la costul istoric, în timp ce cele care utilizează metoda LCM pot raporta stocurile la valoarea de piață dacă aceasta este mai mică decât costul. Cu toate acestea, este important de reținut că metoda LCM ar trebui să fie utilizată numai în cazul în care aceasta duce la o evaluare mai conservatoare a stocurilor.