Atunci când o afacere se confruntă cu dificultăți, una dintre cele mai dificile decizii cu care se poate confrunta proprietarul acesteia este aceea de a închide definitiv ușile. În ciuda încărcăturii emoționale a unei astfel de decizii, există și considerente practice. Două opțiuni pentru a pune capăt unei afaceri sunt lichidarea totală și ieșirea din afaceri. Deși pot părea similare, ele sunt de fapt destul de diferite, fiecare cu propriile implicații.
Lichidarea totală este un proces prin care o întreprindere își vinde toate activele pentru a achita orice datorii sau obligații restante. Aceasta include totul, de la mobilierul de birou la inventar și până la proprietatea intelectuală. Scopul este de a genera venituri suficiente pentru a plăti creditorii și orice alte obligații, cum ar fi indemnizațiile de concediere a angajaților. Veniturile obținute în urma lichidării sunt împărțite între aceste diverse părți în funcție de prioritatea creanțelor lor. Odată ce toate datoriile sunt achitate, fondurile rămase sunt distribuite proprietarului (proprietarilor) afacerii.
Pe de altă parte, ieșirea din afaceri este un termen mai larg care se referă la procesul de închidere totală a unei afaceri. Acest lucru poate implica lichidarea, dar poate implica și alte metode de încheiere a operațiunilor. De exemplu, o întreprindere poate vinde unele active, dar poate păstra altele pentru o potențială utilizare viitoare sau poate negocia o fuziune sau o achiziție cu o altă întreprindere. Încetarea activității poate implica, de asemenea, proceduri legale, cum ar fi falimentul, în cazul în care întreprinderea nu își poate plăti datoriile.
Deci, de ce contează ce opțiune alege o întreprindere? O diferență esențială este reprezentată de impactul asupra reputației întreprinderii. Lichidarea totală poate fi văzută ca un ultim efort pentru a evita falimentul, în timp ce ieșirea din afaceri poate fi privită ca o decizie mai strategică. Acest lucru poate avea implicații pentru viitoarele oportunități de afaceri, cum ar fi obținerea de împrumuturi sau atragerea de investitori. În plus, lichidarea totală poate dura mai mult timp, deoarece toate activele trebuie vândute, în timp ce ieșirea din afaceri poate implica o soluționare mai rapidă.
Un alt aspect de luat în considerare este reprezentat de implicațiile fiscale ale fiecărei opțiuni. Lichidarea totală poate duce la o factură fiscală mai mare, deoarece întreprinderea va vinde activele cu profit. Pe de altă parte, ieșirea din afaceri poate permite proprietarului (proprietarilor) afacerii să profite de anumite deduceri și credite fiscale care sunt disponibile doar pentru întreprinderile care își închid definitiv porțile.
În cele din urmă, decizia de a pune capăt unei afaceri este una care nu trebuie luată cu ușurință. Înțelegând diferențele dintre lichidarea totală și ieșirea din afaceri, proprietarii de afaceri pot face o alegere în cunoștință de cauză, care să se potrivească cel mai bine circumstanțelor lor. Deși procesul poate fi dificil, acesta poate fi, de asemenea, o oportunitate de a învăța și de a se dezvolta, precum și de a trece la noi aventuri.
Lichidarea totală se referă la procesul de vânzare a tuturor activelor unei companii pentru a achita datoriile și pasivele acesteia. Acest lucru înseamnă că tot ceea ce deține compania, inclusiv echipamentele, inventarul, proprietățile și investițiile, este vândut pentru a genera numerar care poate fi folosit pentru a plăti creditorii săi. Lichidarea totală este, de obicei, o ultimă soluție pentru o întreprindere care se confruntă cu dificultăți financiare și nu își poate îndeplini obligațiile financiare. În unele cazuri, o societate poate alege să se supună unei lichidări voluntare pentru a-și lichida afacerile și pentru a distribui orice active rămase acționarilor săi. Cu toate acestea, în multe cazuri, lichidarea totală este impusă unei societăți de către creditorii săi sau printr-o hotărâre judecătorească. Procesul de lichidare totală poate fi complex și poate necesita mult timp și este important ca proprietarii și managerii de întreprinderi să solicite sfatul unor profesioniști din domeniul juridic și financiar înainte de a se angaja în acest proces.
Lichidarea și dizolvarea unei societăți sunt două procese distincte care sunt utilizate pentru a pune capăt unei afaceri. Deși ambele implică închiderea unei companii, există diferențe semnificative între cele două.
Lichidarea este procesul de vânzare a activelor unei societăți, de achitare a datoriilor acesteia și de distribuire a fondurilor sau activelor rămase acționarilor săi. Acest lucru se întâmplă atunci când o companie este declarată falimentară sau insolvabilă și nu își poate plăti datoriile. Procesul de lichidare este, de obicei, supravegheat de un lichidator care este numit de instanță sau de acționarii societății. Sarcina lichidatorului este de a vinde activele societății și de a distribui veniturile obținute creditorilor și acționarilor în conformitate cu o ordine de prioritate prestabilită.
Pe de altă parte, lichidarea este procesul de închidere a unei întreprinderi care este încă solvabilă. Acest lucru se poate întâmpla din diverse motive, inclusiv pensionarea proprietarului, o schimbare de orientare a afacerii, o fuziune sau o achiziție. În cadrul unui proces de lichidare, activele companiei sunt vândute, datoriile sunt plătite, iar eventualele fonduri sau active rămase sunt distribuite acționarilor. Cu toate acestea, procesul de lichidare nu este supravegheat de un lichidator, ci mai degrabă de directorii societății.
Pe scurt, principala diferență între lichidare și dizolvare este că lichidarea este utilizată pentru a închide o societate care este insolvabilă și incapabilă să își plătească datoriile, în timp ce dizolvarea este utilizată pentru a închide o întreprindere care este încă solvabilă. Ambele procese implică vânzarea activelor societății, plata datoriilor acesteia și distribuirea fondurilor sau a activelor rămase acționarilor săi, însă diferența esențială constă în motivul închiderii și în cine supraveghează procesul.