În calitate de auditor, este esențial să vă asigurați că situațiile financiare sunt corecte și fiabile. O modalitate de a realiza acest lucru este prin utilizarea procedurilor de audit care vizează afirmații specifice. Două afirmații esențiale sunt existența și drepturile. Existența afirmă că activele și pasivele din situațiile financiare există la un anumit moment în timp, în timp ce drepturile afirmă că entitatea are proprietatea legală sau drepturi asupra activelor și pasivelor. În continuare sunt prezentate unele dintre cele mai utile proceduri de audit pentru auditarea acestor afirmații.
Observarea și inspecția sunt proceduri esențiale pentru auditarea afirmației de existență. Auditorul poate observa inventarul, activele fixe sau numerarul disponibil pentru a confirma că aceste active există fizic. De exemplu, auditorul poate observa inventarul pentru a determina dacă cantitățile înscrise în registre corespund cu cantitățile reale de pe rafturi. De asemenea, auditorul poate inspecta documentele legale, cum ar fi titlurile de proprietate, contractele sau contractele de leasing, pentru a verifica dacă entitatea deține proprietatea sau creanțele legale asupra activelor.
Confirmarea este un instrument puternic pentru auditarea atât a afirmațiilor privind existența, cât și a celor privind drepturile. Ea presupune obținerea unei confirmări scrise din partea unor terțe părți, cum ar fi bănci, clienți sau furnizori, pentru a confirma existența activelor și pasivelor și drepturile entității asupra acestora. De exemplu, auditorul poate confirma soldurile bancare pentru a verifica dacă numerarul din bilanț există și aparține entității. De asemenea, auditorul poate confirma soldurile conturilor de creanțe pentru a verifica dacă entitatea are dreptul de a colecta aceste solduri de la clienții săi.
Reexecutarea presupune ca auditorul să refacă procedurile pe care entitatea le-a efectuat deja pentru a confirma că rezultatele sunt corecte. De exemplu, auditorul poate efectua din nou proceduri cum ar fi numărarea stocurilor sau reconcilierea extraselor bancare pentru a confirma că procedurile entității sunt corecte. Această procedură poate contribui la asigurarea afirmației de existență.
Ancheta este o procedură utilă pentru auditarea afirmației privind drepturile. Auditorul se poate interesa cu privire la proprietatea sau creanțele entității asupra activelor și pasivelor. Auditorul poate pune întrebări cu privire la documentele legale, contractele sau contractele de leasing ale entității pentru a confirma că entitatea are dreptul de a deține sau de a revendica activele și pasivele.
În concluzie, auditarea afirmațiilor privind existența și drepturile este crucială pentru a asigura acuratețea și fiabilitatea situațiilor financiare. Procedurile de audit de mai sus sunt unele dintre cele mai utile pentru auditarea acestor afirmații. Cu toate acestea, auditorul trebuie să utilizeze raționamentul profesional pentru a determina cele mai adecvate proceduri pentru fiecare misiune.
Tipul de experiență de audit care ar fi cel mai probabil utilizat pentru a verifica existența activelor imobilizate este un audit fizic. Acesta presupune verificarea fizică a faptului că activele imobilizate, cum ar fi clădirile, terenurile, mașinile și echipamentele, există efectiv și se află în posesia societății. În mod normal, auditorul va efectua o inspecție fizică a activelor, le va compara cu registrul de active fixe și va efectua teste pentru a confirma existența și starea acestora. De asemenea, auditorul va examina documentele justificative, cum ar fi facturile de achiziție, chitanțele și registrele de întreținere, pentru a se asigura că activele sunt contabilizate în mod corespunzător și că sunt utilizate în mod eficient. Prin efectuarea unui audit fizic, auditorul poate oferi părților interesate garanția că activele imobilizate sunt înregistrate cu exactitate în situațiile financiare și că acestea nu fac obiectul unor deturnări sau fraude.
Afirmația de existență este una dintre afirmațiile fundamentale în raportarea financiară care asigură că activele și pasivele înregistrate ale unei entități există cu adevărat la sfârșitul perioadei de raportare. Pentru a testa afirmația de existență, un auditor poate utiliza următoarele proceduri:
1. Inspecția fizică: Aceasta presupune examinarea fizică a activelor deținute de entitate, cum ar fi stocurile, proprietățile și echipamentele, pentru a confirma existența acestora.
2. Confirmare: Auditorul poate, de asemenea, să confirme existența activelor și pasivelor prin contactarea unor terțe părți, cum ar fi băncile, clienții și furnizorii, pentru a verifica soldurile și tranzacțiile înregistrate în situațiile financiare.
3. Observarea: Aceasta presupune observarea operațiunilor entității, cum ar fi procesul de producție, pentru a confirma existența stocurilor și a altor active.
4. Reconcilieri: Auditorul poate reconcilia soldurile înregistrate în situațiile financiare cu documentele justificative, cum ar fi facturile, chitanțele și ordinele de cumpărare, pentru a se asigura de existența activelor și pasivelor.
5. Proceduri analitice: Procedurile analitice pot fi, de asemenea, utilizate pentru a testa afirmația de existență prin compararea soldurilor înregistrate cu mediile din industrie, analiza tendințelor și alte repere relevante.
În concluzie, testarea afirmației de existență necesită o combinație de proceduri care să furnizeze dovezi suficiente pentru a susține acuratețea situațiilor financiare. Auditorul trebuie să obțină suficiente dovezi pentru a confirma că activele și pasivele înregistrate în situațiile financiare există cu adevărat și sunt evaluate corect.