Finanțarea prin leasing este un instrument important pentru întreprinderile care doresc să achiziționeze active fără a fi nevoite să le plătească în avans. Există două tipuri principale de finanțare prin leasing: leasingul cu finanțare directă și leasingul de tip vânzare. Deși ambele tipuri de leasing permit locatarului să utilizeze activul pentru o anumită perioadă, există câteva diferențe esențiale pe care locatorii trebuie să le cunoască.
Principala diferență între leasingul cu finanțare directă și leasingul de tip vânzare este nivelul de profit pe care îl poate obține locatorul. În cazul unui contract de leasing financiar direct, locatorul câștigă doar dobânda la plățile de leasing. Acest lucru înseamnă că locatorul nu va putea obține niciun profit suplimentar în afară de plățile de dobândă. În schimb, într-un contract de leasing de tip vânzare, locatorul poate obține un profit nu numai din plățile de dobândă, ci și din vânzarea bunului la sfârșitul perioadei de leasing.
O altă diferență esențială între cele două tipuri de leasing este tratamentul contabil. În cazul unui contract de leasing financiar direct, locatorul contabilizează contractul de leasing ca pe un împrumut și recunoaște veniturile din dobânzi pe durata contractului de leasing. În schimb, într-un leasing de tip vânzare, locatorul contabilizează leasingul ca pe o vânzare și recunoaște veniturile la începutul perioadei de leasing. Aceasta înseamnă că locatorul poate recunoaște o sumă mai mare de venituri în avans în cazul unui leasing de tip vânzare.
A treia diferență între cele două tipuri de leasing este nivelul de risc implicat. În cazul unui contract de leasing financiar direct, locatorul își asumă un risc mai mic, deoarece doar finanțează activul și nu îl deține. În schimb, în cazul unui contract de leasing de tip vânzare, locatorul deține activul și este responsabil pentru orice costuri de întreținere și reparații. Aceasta înseamnă că locatorul își asumă un risc mai mare în cazul unui leasing de tip vânzare.
În cele din urmă, cea de-a patra diferență între cele două tipuri de leasing este nivelul de control pe care locatorul îl are asupra activului. În cazul unui contract de leasing financiar direct, locatarul are un control mai mare asupra activului, deoarece este responsabil pentru întreținerea și repararea acestuia. În schimb, în cazul unui contract de leasing de tip vânzare, locatorul are un control mai mare asupra activului, deoarece este responsabil pentru întreținerea și repararea acestuia.
În concluzie, în timp ce atât leasingul cu finanțare directă, cât și leasingul de tip vânzare pot fi utile pentru întreprinderi, există câteva diferențe esențiale de care locatorii trebuie să fie conștienți. Leasingul cu finanțare directă oferă un potențial de profit mai mic, dar implică și un risc mai mic, în timp ce leasingul de tip vânzare oferă un potențial de profit mai mare, dar implică și un risc mai mare. Înțelegerea acestor diferențe poate ajuta locatorii să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la ce tip de finanțare prin leasing este potrivit pentru nevoile afacerii lor.
Un locator de leasing de tip vânzări este o afacere care închiriază active clienților și, de asemenea, vinde aceste active acelorași clienți. Într-un contract de leasing de tip vânzări, locatorul acționează în esență ca un furnizor de finanțare pentru locatar, oferind un contract de leasing cu opțiunea pentru locatar de a cumpăra activul la sfârșitul perioadei de leasing.
Un locator prin leasing de tip vânzare diferă de un locator simplu prin faptul că acesta este implicat activ în procesul de vânzare și are un interes financiar în tranzacție. Acesta poate oferi finanțare locatarului sau poate lucra cu un furnizor de finanțare terț pentru a asigura contractul de leasing. În plus, locatorul poate fi responsabil pentru întreținerea și reparațiile curente ale bunului închiriat pe durata contractului de leasing.
Locatorii de leasing de tip vânzări sunt obișnuiți în industrii precum cea auto și leasingul de echipamente, în care clienții pot avea nevoie de finanțare pentru a achiziționa active scumpe. Prin oferirea unui leasing de tip vânzare, locatorul poate oferi clienților o soluție de finanțare flexibilă, generând în același timp venituri din vânzarea bunului.
Când vine vorba de închirierea unei proprietăți sau a unui activ, există două tipuri de leasing pe care un locator trebuie să le ia în considerare - leasing operațional și leasing financiar.
1. Leasingul operațional: Un leasing operațional este un tip de leasing în care locatorul (proprietarul bunului) îi permite locatarului (utilizatorul bunului) să utilizeze bunul pentru o anumită perioadă de timp fără a transfera proprietatea. La sfârșitul perioadei de leasing, activul este returnat locatorului. Acest tip de leasing este utilizat de obicei pentru închirierea pe termen scurt a unor active, cum ar fi spații de birouri, echipamente sau vehicule.
2. Leasing financiar: Un contract de leasing financiar este un tip de leasing în care locatorul transferă proprietatea asupra bunului către locatar la sfârșitul perioadei de leasing. Locatarul este responsabil de întreținerea activului și de plata oricăror reparații sau costuri de întreținere. Acest tip de leasing este utilizat, de obicei, pentru închirierea pe termen lung a unor active cum ar fi clădiri, mașini sau vehicule. De asemenea, locatarul poate solicita beneficii fiscale pentru plățile de leasing, deoarece acestea sunt considerate o cheltuială pentru afacere.
Atunci când un locator încheie un contract de leasing de tip vânzare, acesta poate suporta costuri directe inițiale, cum ar fi comisioanele, taxele legale și alte cheltuieli asociate cu contractul de leasing. Aceste costuri trebuie să fie contabilizate în mod corespunzător în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP).
Conform GAAP, locatorii trebuie să capitalizeze și să amortizeze costurile directe inițiale legate de un contract de leasing de tip vânzare pe durata contractului de leasing. Acest lucru înseamnă că aceste costuri sunt înregistrate ca activ în bilanț și apoi sunt treptat amortizate pe durata de viață a contractului de leasing.
Valoarea costurilor directe inițiale care pot fi capitalizate și amortizate este limitată la costurile directe care sunt incrementale pentru achiziționarea sau inițierea contractului de leasing. Aceasta înseamnă că pot fi capitalizate și amortizate numai costurile care nu ar fi fost suportate dacă nu s-ar fi încheiat contractul de leasing.
Pentru a calcula cheltuielile de amortizare, costurile capitalizate sunt împărțite la plățile totale de leasing pe durata contractului de leasing. Cheltuiala de amortizare este apoi recunoscută ca o cheltuială în contul de profit și pierdere în fiecare perioadă.
Este important ca locatorii să contabilizeze în mod corespunzător costurile directe inițiale legate de contractele de leasing de tip vânzare, deoarece nerespectarea acestui lucru poate duce la situații financiare inexacte și la potențiale probleme juridice sau de reglementare.