Investițiile în capitaluri proprii reprezintă o componentă cheie a portofoliilor de investiții ale multor întreprinderi. Aceste investiții pot fi atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, și pot oferi companiilor randamente financiare semnificative dacă sunt gestionate corespunzător. Cu toate acestea, pentru a raporta în mod corespunzător investițiile în capitaluri proprii într-un bilanț, trebuie să se țină seama de câteva considerente esențiale.
În primul rând, este important să se înțeleagă standardele contabile care se aplică investițiilor în capitaluri proprii. În general, investițiile în capitaluri proprii sunt raportate în bilanțul unei companii fie ca titluri de valoare deținute până la scadență, fie ca titluri disponibile pentru vânzare. Titlurile de valoare deținute până la scadență sunt cele pe care o societate intenționează să le păstreze până la maturitate, în timp ce titlurile de valoare disponibile pentru vânzare sunt cele pe care o societate le poate vinde în orice moment pentru a genera un profit.
Odată ce o societate a determinat categoria adecvată pentru investițiile sale în capitaluri proprii, ea trebuie să raporteze cu exactitate valoarea acestora în bilanțul său. Acest lucru se face, de obicei, prin utilizarea contabilității la valoarea justă, care presupune evaluarea investiției pe baza prețului său actual de piață. Dacă prețul de piață al investiției crește, societatea va raporta un câștig în bilanț, în timp ce dacă prețul de piață scade, societatea va raporta o pierdere.
Pe lângă raportarea exactă a valorii investițiilor sale în capitaluri proprii, o societate trebuie, de asemenea, să prezinte orice riscuri semnificative asociate cu aceste investiții. Acestea pot include riscuri legate de compania sau industria specifică în care se face investiția, precum și riscuri economice mai largi care ar putea avea un impact asupra valorii investiției.
În cele din urmă, este important de reținut că societățile trebuie să respecte, de asemenea, orice cerințe de reglementare legate de raportarea investițiilor în capitaluri proprii. Acestea pot include cerințe specifice de informare sau alte standarde de raportare impuse de organismele de reglementare, cum ar fi Securities and Exchange Commission.
În concluzie, raportarea corectă a investițiilor în capitaluri proprii în bilanț este esențială pentru a maximiza profiturile și pentru a se asigura că situațiile financiare ale unei companii reflectă cu exactitate poziția sa financiară. Prin înțelegerea standardelor de contabilitate, prin raportarea exactă a valorii investițiilor, prin dezvăluirea riscurilor asociate și prin respectarea cerințelor de reglementare, companiile se pot asigura că investițiile în capitaluri proprii sunt gestionate într-un mod care să le sprijine obiectivele financiare generale.
Investițiile contabilizate prin punere în echivalență se referă la investițiile în alte societăți în care investitorul are o influență semnificativă, dar nu și controlul asupra societății în care investește. Contabilizarea investițiilor contabilizate prin punere în echivalență presupune recunoașterea cotei investitorului din profiturile și pierderile entității investite în situațiile financiare ale investitorului.
Primul pas în contabilizarea investițiilor contabilizate prin punere în echivalență este determinarea nivelului de influență a investitorului asupra entității în care s-a investit. În cazul în care investitorul are capacitatea de a exercita o influență semnificativă asupra entității în care a investit, dar nu și controlul, se utilizează metoda punerii în echivalență.
În cadrul metodei punerii în echivalență, investitorul recunoaște partea sa din profiturile și pierderile entității în care a investit în contul său de profit și pierdere. Cota investitorului din profiturile și pierderile entității în care s-a investit este calculată pe baza procentului de participare a investitorului în entitatea în care s-a investit.
În plus față de recunoașterea cotei sale din profiturile și pierderile entității în care a investit, investitorul înregistrează, de asemenea, orice dividende primite de la entitatea în care a investit ca venit în contul său de profit și pierdere. Dividendele primite sunt înregistrate ca o reducere a valorii contabile a investiției.
Valoarea contabilă a investiției este ajustată pentru partea investitorului din profiturile și pierderile entității în care s-a investit, precum și pentru orice dividende primite. Orice pierderi din deprecierea investiției sunt, de asemenea, recunoscute în contul de profit și pierdere al investitorului.
Pe scurt, contabilizarea investițiilor contabilizate prin punere în echivalență implică recunoașterea cotei investitorului din profiturile și pierderile entității în care s-a investit, a dividendelor primite și ajustarea corespunzătoare a valorii contabile a investiției. Este important ca întreprinderile să aibă o înțelegere clară a modului de contabilizare a investițiilor contabilizate prin punere în echivalență pentru a asigura o raportare financiară corectă.
Investițiile în capitaluri proprii sunt considerate, de obicei, mai degrabă active decât pasive pentru o întreprindere. Acest lucru se datorează faptului că o investiție în capitaluri proprii reprezintă o cotă de proprietate în companie și potențialul pentru profituri viitoare. Atunci când o întreprindere primește o investiție în capitaluri proprii, aceasta crește valoarea totală a întreprinderii și oferă capital suplimentar care poate fi utilizat pentru a finanța creșterea sau operațiunile.
Cu toate acestea, este important să rețineți că există anumite circumstanțe în care investițiile în capitaluri proprii pot fi considerate pasive. De exemplu, dacă o întreprindere emite acțiuni preferențiale cu obligația de a plăti dividende, aceste dividende vor fi considerate un pasiv și trebuie plătite acționarilor înainte ca orice profit să poată fi distribuit acționarilor obișnuiți.
În general, însă, investițiile în capitaluri proprii sunt privite ca active, deoarece reprezintă o investiție pe termen lung în succesul și potențialul de creștere al companiei.
Investițiile proprietarilor sunt de obicei clasificate ca fiind capitaluri proprii într-un bilanț. Aceasta înseamnă că orice fonduri investite de proprietar(i) în afacere sunt înregistrate ca o creștere a capitalului propriu al companiei. Capitalul propriu reprezintă participația proprietarului sau a acționarilor în afacere și se calculează prin scăderea pasivelor companiei din activele sale.
În bilanț, capitalurile proprii sunt, de obicei, împărțite în mai multe categorii, printre care se numără acțiunile ordinare, capitalul vărsat suplimentar, profiturile nerepartizate și acțiunile de trezorerie. Investițiile proprietarilor sunt înregistrate, de obicei, în secțiunea "acțiuni ordinare" sau "capital vărsat suplimentar" din partea de capitaluri proprii a bilanțului.
Este important de reținut că investițiile proprietarilor nu sunt considerate venituri sau venituri pentru întreprindere. Mai degrabă, acestea sunt contribuții făcute de proprietar(i) pentru a sprijini afacerea și a o ajuta să se dezvolte. Ca atare, ele nu au niciun impact asupra venitului net sau a contului de profit/pierderi al întreprinderii. Cu toate acestea, ele oferă o sursă de finanțare care poate fi utilizată pentru a finanța creșterea și operațiunile viitoare ale întreprinderii.