Un cont de profit și pierdere este o situație financiară importantă care oferă informații valoroase despre veniturile și cheltuielile unei companii pe o anumită perioadă. Înțelegerea diferitelor metode de calculație a costurilor și a impactului acestora asupra întocmirii situației veniturilor este crucială pentru o raportare financiară corectă. În acest articol, ne vom concentra asupra a două metode de calculație a costurilor: calculația costurilor prin absorbție și calculația costurilor marginale.
Calculul costurilor prin absorbție este o metodă de calcul al costurilor care include toate costurile de fabricație în costul unui produs. Aceasta înseamnă că atât costurile variabile, cât și cele fixe sunt incluse în costul de producție. Conform metodei costului de absorbție, costul unui produs include materialele directe, forța de muncă directă și cheltuielile generale de producție fixe și variabile.
Pentru a întocmi o declarație de profit și pierdere în cadrul metodei costului de absorbție, începem cu venitul total din vânzări, care este apoi redus cu costul bunurilor vândute. Costul bunurilor vândute include costul materialelor directe, al forței de muncă directe și al cheltuielilor generale de producție atât fixe, cât și variabile. Orice venit rămas după deducerea costului bunurilor vândute este considerat profit brut.
În continuare, deducem toate cheltuielile de vânzare și administrative din profitul brut pentru a obține profitul net. Aceste cheltuieli includ toate costurile care nu sunt direct legate de producția de bunuri, cum ar fi publicitatea, salariile, chiria și utilitățile.
Calculul costurilor marginale, cunoscut și sub numele de calculul costurilor variabile, este o metodă de calcul al costurilor care include numai costurile variabile în costul de producție. Aceasta înseamnă că costurile fixe sunt tratate ca fiind costuri ale perioadei și nu sunt incluse în costul unui produs. În cadrul metodei de calcul al costurilor marginale, costul unui produs include numai materialele directe, forța de muncă directă și cheltuielile generale de producție variabile.
Pentru a întocmi o declarație de profit și pierdere în condițiile costului marginal, începem cu venitul total din vânzări, din care se scade costul variabil al bunurilor vândute. Costul variabil al bunurilor vândute include costul materialelor directe, al forței de muncă directe și al cheltuielilor generale de producție variabile. Acest lucru ne dă marja de contribuție.
În continuare, deducem toate cheltuielile de vânzare și administrative variabile din marja de contribuție pentru a obține contribuția la costurile fixe. Costurile fixe sunt apoi deduse din contribuția la costurile fixe pentru a obține profitul net.
În concluzie, înțelegerea diferitelor metode de calcul al costurilor și a impactului acestora asupra întocmirii contului de profit și pierdere este esențială pentru o raportare financiară corectă. Calculul costului prin absorbție include în costul de producție atât costurile fixe, cât și cele variabile, în timp ce calculul costului marginal include numai costurile variabile. Ambele metode au avantajele și dezavantajele lor, iar alegerea metodei de calcul al costurilor depinde de natura afacerii și de informațiile solicitate de părțile interesate. Prin înțelegerea diferitelor metode de calcul al costurilor, întreprinderile pot lua decizii în cunoștință de cauză și își pot îmbunătăți performanța financiară.
Calcularea costurilor marginale și a costurilor de absorbție sunt două metode utilizate pe scară largă pentru calcularea costului de producție în contabilitate.
Calcularea costurilor marginale, cunoscută și sub denumirea de calcularea costurilor variabile, este o metodă de calculare a costurilor în care numai costurile variabile sunt luate în considerare în costul de producție. Costurile variabile sunt cele care se modifică în funcție de nivelul producției, cum ar fi materiile prime, forța de muncă directă și cheltuielile generale variabile. În calcularea costurilor marginale, costurile indirecte fixe sunt tratate ca costuri periodice și sunt deduse din venitul total pentru a obține marja de contribuție. Marja de contribuție este apoi utilizată pentru a acoperi costurile fixe, iar orice surplus este tratat ca profit. Formula de calcul a marjei de contribuție este următoarea:
Marja de contribuție = Veniturile din vânzări - Costurile variabile
Pe de altă parte, calculul costurilor de absorbție este o metodă de calcul al costurilor în care atât costurile variabile, cât și cele fixe sunt luate în considerare în costul de producție. În calculul costurilor de absorbție, toate costurile de producție, inclusiv materialele directe, forța de muncă directă, cheltuielile generale variabile și cheltuielile generale fixe, sunt incluse în costul de producție. Costul de producție este apoi utilizat pentru a determina costul bunurilor vândute și valoarea stocului final. Formula de calcul a costului de producție în cadrul calculației prin absorbție este următoarea:
Costul de producție = Materiale directe + Muncă directă + Cheltuieli generale variabile + Cheltuieli generale fixe
Pentru a rezuma, calculul costului marginal ia în considerare doar costurile variabile în costul de producție, în timp ce calculul costului de absorbție ia în considerare atât costurile variabile, cât și cele fixe. Ambele metode au avantajele și dezavantajele lor, iar alegerea între cele două metode depinde de circumstanțele specifice ale afacerii.
Un cont de profit și pierdere întocmit folosind calculația costurilor variabile este cunoscut și sub denumirea de cont de profit și pierdere cu marja de contribuție. Aceasta arată contribuția fiecărei unități vândute la acoperirea costurilor fixe ale afacerii. Formula de calcul a marjei de contribuție este următoarea:
Marja de contribuție = Vânzări - Costuri variabile
Pentru a întocmi o declarație de venit utilizând calculația costurilor variabile, veți avea nevoie de următoarele informații:
1. Veniturile din vânzări: Aceasta este suma totală obținută din vânzarea de bunuri sau servicii.
2. Costurile variabile: Acestea sunt costurile care variază în funcție de nivelul producției sau al vânzărilor, cum ar fi materialele directe, forța de muncă directă și cheltuielile generale variabile.
3. Costuri fixe: Acestea sunt costuri care rămân constante indiferent de nivelul producției sau al vânzărilor, cum ar fi chiria, salariile și asigurările.
Etapele de întocmire a unui cont de profit și pierdere utilizând calculația costurilor variabile sunt următoarele:
Etapa 1: Calculați costurile variabile totale prin înmulțirea costului variabil pe unitate cu numărul de unități vândute. De exemplu, dacă costul variabil pe unitate este de 10 $ și sunt vândute 1.000 de unități, costurile variabile totale vor fi de 10.000 $.
Pasul 2: Calculați marja de contribuție scăzând costurile variabile totale din veniturile din vânzări. De exemplu, dacă venitul din vânzări este de 20.000 de dolari și costurile variabile totale sunt de 10.000 de dolari, marja de contribuție va fi de 10.000 de dolari.
Pasul 3: Calculați costurile fixe totale suportate în timpul perioadei. De exemplu, dacă costurile fixe sunt de 5 000 USD, această sumă va fi inclusă în contul de profit și pierdere.
Etapa 4: Calculați venitul din exploatare scăzând costurile fixe totale din marja de contribuție. De exemplu, dacă marja de contribuție este de 10 000 USD și costurile fixe sunt de 5 000 USD, venitul din exploatare va fi de 5 000 USD.
Pasul 5: Prezentați rezultatele sub forma unei declarații de venit cu marja de contribuție, indicând veniturile totale din vânzări, costurile variabile totale, marja de contribuție, costurile fixe totale și venitul din exploatare.
Pe scurt, pentru a pregăti o declarație de venit utilizând calculul costurilor variabile, trebuie să calculați marja de contribuție și să deduceți costurile fixe pentru a obține venitul din exploatare. Formatul contului de profit și pierdere cu marja de contribuție este util pentru a analiza rentabilitatea fiecărei unități vândute și pentru a identifica pragul de rentabilitate.