Evaluarea stocurilor este o parte esențială a oricărei afaceri cu amănuntul. Ea permite proprietarilor de afaceri să determine valoarea produselor lor și să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la strategiile de stabilire a prețurilor, de cumpărare și de vânzare. O metodă obișnuită de calculare a costurilor stocurilor este metoda cu amănuntul. În acest articol, vom explora ce este metoda de vânzare cu amănuntul, cum funcționează, precum și avantajele și dezavantajele sale.
Metoda de calculare a costurilor de inventariere cu amănuntul este o modalitate de estimare a valorii stocurilor prin utilizarea prețului de vânzare cu amănuntul al articolelor. Ea se bazează pe premisa că costul bunurilor vândute (COGS) poate fi calculat ca procent din prețul de vânzare cu amănuntul. Acest procentaj este cunoscut sub numele de raportul cost-retail (CTR) și se calculează prin împărțirea costului stocurilor la prețul de vânzare cu amănuntul al acestora.
Pentru a utiliza metoda de vânzare cu amănuntul, proprietarul unei întreprinderi trebuie să facă un inventar fizic al stocului său și să înregistreze costul și valoarea de vânzare cu amănuntul a fiecărui articol. Apoi calculează costul total și valoarea totală de vânzare cu amănuntul a inventarului său. CTR se aplică apoi la valoarea totală cu amănuntul pentru a calcula costul estimat al bunurilor vândute.
Un avantaj al metodei de vânzare cu amănuntul este simplitatea sa. Este ușor de calculat și necesită o evidență minimă. De asemenea, aceasta permite proprietarilor de întreprinderi să își estimeze costurile de producție fără a fi nevoiți să urmărească costul fiecărui articol în parte. Acest lucru poate fi deosebit de util pentru întreprinderile care comercializează un număr mare de produse diferite.
Cu toate acestea, metoda de vânzare cu amănuntul are unele dezavantaje. Unul dintre acestea este că presupune o marjă de profit constantă pentru toate produsele. Este posibil ca acest lucru să nu fie valabil pentru întreprinderile care vând o combinație de articole cu marje mari și mici. Metoda poate fi, de asemenea, afectată de modificări ale modelelor de vânzări sau de diminuarea stocurilor, ceea ce poate distorsiona CTR și poate duce la calcule inexacte ale costurilor de producție.
În concluzie, metoda de calculație a costurilor de inventariere cu amănuntul poate fi un instrument util pentru întreprinderile de comerț cu amănuntul pentru a-și estima costurile de producție. Cu toate acestea, este important să se înțeleagă limitele sale și potențialele inexactități. Proprietarii de întreprinderi ar trebui să se gândească dacă această metodă este adecvată pentru afacerea lor și ar putea dori să se consulte cu un profesionist financiar pentru a asigura o evaluare exactă a stocurilor.
Metoda inventarului cu amănuntul este în general considerată o variantă a metodei FIFO (First-In, First-Out). În cadrul metodei de inventariere cu amănuntul, costul inventarului este determinat prin aplicarea unui procent de cost de vânzare cu amănuntul la valoarea de vânzare cu amănuntul a inventarului final. Această metodă presupune că primele articole cumpărate sunt primele articole vândute, ceea ce reprezintă aceeași ipoteză ca și în cazul metodei FIFO.
Cu toate acestea, este important de reținut că metoda de inventariere cu amănuntul poate fi utilizată, de asemenea, în combinație cu metoda LIFO (Last-In, First-Out). În acest caz, stocul final este evaluat la valoarea cea mai mică dintre cost sau piață, ceea ce înseamnă că stocul este evaluat la costul celor mai recente achiziții. Această metodă este utilizată în mod obișnuit de comercianții cu amănuntul care activează în industrii cu prețuri care se schimbă rapid, cum ar fi moda sau produsele electronice.
În concluzie, în timp ce metoda de inventariere cu amănuntul este de obicei asociată cu metoda FIFO, ea poate fi utilizată și cu metoda LIFO în anumite circumstanțe.
Cele patru metode de cost al inventarului sunt:
1. Prima intrare, prima ieșire (FIFO): Această metodă presupune că primele bunuri achiziționate sunt și primele bunuri vândute. Costul celor mai vechi articole din stoc este înregistrat ca cost al bunurilor vândute (COGS), în timp ce costul celor mai recente achiziții rămâne în stoc.
2. Ultimul intrat, primul ieșit (LIFO): Această metodă presupune că ultimele bunuri achiziționate sunt primele bunuri vândute. Costul celor mai recente achiziții este înregistrat drept costuri de producție, în timp ce costul celor mai vechi articole rămâne în stoc.
3. Costul mediu ponderat: Această metodă calculează costul mediu al tuturor bunurilor din inventar, iar acest cost mediu este apoi utilizat pentru a calcula costurile de producție.
4. Identificarea specifică: Această metodă se utilizează atunci când fiecare articol din inventar poate fi identificat și urmărit individual. Costul fiecărui articol vândut este calculat pe baza costului său specific.
Fiecare dintre aceste metode de cost al stocurilor are propriile avantaje și dezavantaje, iar metoda aleasă poate avea un impact semnificativ asupra situațiilor financiare și a obligațiilor fiscale ale unei întreprinderi. Este important ca întreprinderile să analizeze cu atenție care metodă este cea mai potrivită pentru nevoile și circumstanțele lor specifice.
Metoda de vânzare cu amănuntul și metoda costului sunt două metode de contabilitate a stocurilor utilizate în mod obișnuit în afacerile cu amănuntul. Metoda cu amănuntul este o metodă de evaluare a stocurilor care presupune calcularea costului bunurilor vândute prin scăderea costului stocului final din costul bunurilor disponibile pentru vânzare. În această metodă, valoarea stocurilor se bazează pe prețul de vânzare cu amănuntul al produselor.
Pe de altă parte, metoda costului este o metodă de evaluare a stocurilor care presupune calcularea costului bunurilor vândute prin scăderea costului stocului inițial din costul bunurilor achiziționate în cursul unei perioade. În această metodă, valoarea stocurilor se bazează pe costul produselor.
Principala diferență între cele două metode este baza de evaluare a stocurilor. În timp ce metoda vânzării cu amănuntul evaluează stocurile pe baza prețului de vânzare al produselor, metoda costului evaluează stocurile pe baza costului produselor.
Metoda de vânzare cu amănuntul este utilizată de obicei de întreprinderile care vând produse cu o marjă de profit mare, cum ar fi magazinele de îmbrăcăminte, în timp ce metoda costului este utilizată de întreprinderile care vând produse cu o marjă de profit mică, cum ar fi magazinele alimentare. Ambele metode au avantajele și dezavantajele lor, iar alegerea metodei depinde de natura afacerii și de produsele vândute.