Conducerea unei afaceri necesită jonglarea cu multe cheltuieli, iar unul dintre cele mai importante costuri este forța de muncă. Cu toate acestea, costurile cu forța de muncă nu sunt la fel de simple ca și cum ar fi doar plata salariilor angajaților. Există două tipuri de costuri cu forța de muncă: costurile generale și costurile directe cu forța de muncă. Înțelegerea diferențelor dintre aceste două tipuri de costuri cu forța de muncă este crucială pentru ca orice proprietar de afacere să-și gestioneze eficient finanțele.
Costurile directe cu forța de muncă sunt cheltuielile legate direct de producția de bunuri sau servicii. Acestea cuprind salariile, beneficiile și alte cheltuieli conexe ale angajaților care lucrează pe linia de producție sau furnizează servicii direct clienților. Costurile directe cu forța de muncă sunt ușor de identificat și variază în funcție de cantitatea și calitatea muncii efectuate.
Pe de altă parte, costurile de regie sunt cheltuielile ocazionate de funcționarea unei întreprinderi care nu sunt direct legate de producția de bunuri sau servicii. Aceste costuri includ chiria, utilitățile, asigurările și alte cheltuieli indirecte care susțin operațiunile zilnice ale afacerii. Costurile generale sunt, de obicei, fixe și rămân constante, indiferent de cantitatea sau calitatea muncii efectuate.
În timp ce costurile directe cu forța de muncă și costurile generale sunt ambele esențiale, ele necesită strategii de gestionare diferite. Costurile cu forța de muncă directă sunt mai variabile și pot fi ajustate în funcție de nivelul de producție. O întreprindere poate angaja mai mulți angajați, poate reduce orele de lucru sau poate externaliza unele lucrări pentru a controla costurile directe cu forța de muncă. Costurile generale, pe de altă parte, sunt mai greu de controlat, deoarece sunt cheltuieli fixe. Cu toate acestea, o întreprindere poate reduce costurile generale prin negocierea unor tarife mai bune cu furnizorii sau prin implementarea unor practici eficiente din punct de vedere energetic pentru a reduce facturile la utilități.
Înțelegerea diferenței dintre costurile generale și costurile directe cu forța de muncă este crucială pentru ca orice proprietar de afacere să ia decizii informate cu privire la finanțele sale. Prin gestionarea eficientă a ambelor tipuri de costuri cu forța de muncă, întreprinderile își pot îmbunătăți rezultatul final și pot obține un succes pe termen lung.
Costurile directe cu forța de muncă sunt cheltuieli care sunt direct asociate cu forța de muncă necesară pentru a fabrica un produs sau a furniza un serviciu. Printre exemplele de costuri directe cu forța de muncă se numără salariile, plățile și beneficiile plătite angajaților care lucrează pe linia de producție, pe linia de asamblare sau în orice altă calitate în care sunt direct implicați în procesul de producție. Alte exemple de costuri directe cu forța de muncă pot include:
1. Plata orelor suplimentare pentru angajații care lucrează peste programul normal de lucru pentru a finaliza o lucrare sau pentru a respecta un termen limită.
2. Bonusuri sau stimulente plătite angajaților care ating sau depășesc obiectivele de producție sau standardele de calitate.
3. Taxele și contribuțiile salariale, inclusiv asigurările sociale, Medicare și asigurarea de șomaj.
4. Cheltuieli de formare legate de angajații care au nevoie de aptitudini sau cunoștințe specifice pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu.
5. Beneficiile angajaților, cum ar fi asigurarea de sănătate, planurile de pensionare și timpul liber plătit.
6. Prime de asigurare de compensare a accidentelor de muncă pentru acoperirea rănilor sau a bolilor care apar la locul de muncă.
Identificarea și urmărirea costurilor directe cu forța de muncă este esențială pentru o contabilitate exactă a costurilor, pentru întocmirea bugetului și pentru luarea deciziilor privind prețurile.
Forța de muncă indirectă se referă la costurile indirecte cu forța de muncă suportate de o întreprindere care nu pot fi atribuite direct unui anumit produs sau serviciu. Aceste costuri nu contribuie în mod direct la procesul de producție, dar sunt necesare pentru ca afacerea să funcționeze. Printre exemplele de costuri indirecte cu forța de muncă se numără salariile angajaților care nu lucrează direct în producție, cum ar fi personalul administrativ, lucrătorii de întreținere și personalul de securitate. Alte costuri pot include plata chiriei sau a leasingului pentru instalații, utilități, asigurări și impozite. Aceste costuri sunt de obicei incluse în cheltuielile generale ale întreprinderii și sunt alocate la costul bunurilor vândute sau al serviciilor furnizate. Urmărirea precisă a costurilor generale cu forța de muncă este importantă pentru ca întreprinderile să își determine costul real de producție și profitabilitatea.
În contabilitate și în evidența contabilă, costurile indirecte sunt cheltuieli indirecte suportate de o afacere care nu pot fi ușor atribuite unui anumit produs sau serviciu. Există două tipuri principale de costuri generale:
1. Costurile indirecte fixe: Acestea sunt cheltuieli care nu variază în funcție de modificările producției sau ale volumului de vânzări. Printre exemplele de costuri generale fixe se numără chiria, impozitele pe proprietate și primele de asigurare. Aceste costuri sunt de obicei suportate indiferent dacă întreprinderea produce sau nu produse sau generează venituri.
2. Costurile generale variabile: Acestea sunt cheltuieli care variază în funcție de modificările producției sau ale volumului de vânzări. Printre exemplele de costuri generale variabile se numără materiile prime, costurile directe cu forța de muncă și utilitățile. Aceste costuri sunt, de obicei, suportate ca rezultat direct al producției și vânzării de produse sau servicii.
Este important ca întreprinderile să urmărească și să aloce cu exactitate costurile de regie pentru a determina costul real de producție și rentabilitatea lor. Acest lucru poate fi realizat prin metode de contabilitate a costurilor, cum ar fi calculația costurilor pe activități sau calculația costurilor pe locuri de muncă.
Nu, manopera indirectă nu este același lucru cu cheltuielile generale. Forța de muncă indirectă se referă la costurile forței de muncă asociate cu angajații care nu contribuie direct la producția de bunuri sau servicii, cum ar fi supraveghetorii sau personalul de întreținere. Aceste costuri sunt considerate indirecte deoarece nu pot fi atribuite cu ușurință unui anumit produs sau serviciu.
Pe de altă parte, cheltuielile generale includ toate costurile indirecte asociate cu producția de bunuri sau servicii. Acestea includ forța de muncă indirectă, precum și alte costuri, cum ar fi chiria, utilitățile și amortizarea echipamentelor. Costurile generale sunt necesare pentru ca procesul de producție să aibă loc, dar nu pot fi atribuite direct unui anumit produs sau serviciu.
Pe scurt, forța de muncă indirectă este o componentă a cheltuielilor generale. Deși ambele tipuri de costuri sunt considerate indirecte, forța de muncă indirectă se referă în mod specific la costurile forței de muncă asociate cu angajații care nu sunt angajați în producție, în timp ce cheltuielile generale includ toate costurile indirecte asociate cu producția.