Inventarul este un aspect crucial al oricărei afaceri care se ocupă cu bunuri tangibile. Gestionarea eficientă a stocurilor poate fi diferența dintre profitabilitate și pierderi. Un aspect al gestionării stocurilor care este adesea trecut cu vederea este inventarul preplătit. Inventarul preplătit se referă la bunurile pe care o afacere le-a cumpărat, dar pe care nu le-a primit încă. Se pune întrebarea: când ar trebui ca întreprinderile să treacă pe cheltuieli stocurile preplătite?
În general, întreprinderile ar trebui să deconteze stocurile plătite în avans atunci când primesc bunurile. Acest lucru înseamnă că costul stocurilor ar trebui înregistrat în sistemul contabil al întreprinderii imediat ce acestea sunt primite. Motivul pentru care se procedează astfel este că întreprinderea a suportat deja costul stocurilor, chiar dacă nu le-a primit încă fizic. Prin înregistrarea costului stocurilor ca o cheltuială, întreprinderea poate reflecta cu exactitate poziția sa financiară.
Cu toate acestea, există unele situații în care întreprinderile pot alege să amâne cheltuielile cu stocurile plătite în avans. În cazul în care întreprinderea a făcut o achiziție mare de stocuri și se așteaptă să le primească pe parcursul unei perioade de timp, ea poate alege să deconteze stocurile pe măsură ce le primește. Această metodă este cunoscută sub numele de metoda ratelor. Metoda eșalonării permite întreprinderilor să repartizeze costul stocurilor pe perioada în care acestea sunt primite, ceea ce poate contribui la echilibrarea impactului asupra situațiilor financiare ale întreprinderii.
O altă situație în care întreprinderile pot alege să amâne cheltuielile cu stocurile plătite în avans este atunci când au făcut o plată în avans către un furnizor pentru stocuri. În acest caz, întreprinderea nu a primit încă stocul, dar a plătit deja pentru el. Pentru a reflecta cu exactitate poziția financiară a întreprinderii, plata anticipată trebuie înregistrată ca o cheltuială plătită în avans. Cheltuiala plătită în avans poate fi apoi trecută pe cheltuieli în perioada în care se primește stocul, folosind metoda ratelor.
Este important ca întreprinderile să țină o evidență exactă a stocurilor plătite în avans și să își revizuiască și să își actualizeze periodic politicile de gestionare a stocurilor. Acest lucru va asigura că întreprinderea reflectă cu exactitate poziția sa financiară și că ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la inventarul său.
În concluzie, inventarul preplătit este un aspect important al gestionării stocurilor care nu trebuie neglijat. Întreprinderile ar trebui să deconteze stocurile plătite în avans în momentul în care primesc bunurile, dar pot alege să amâne cheltuielile folosind metoda ratelor în anumite situații. Ținând evidențe exacte și revizuindu-și periodic politicile, întreprinderile își pot gestiona eficient stocurile plătite în avans și se pot asigura că iau decizii în cunoștință de cauză cu privire la gestionarea stocurilor.
Inventarul preplătit este un cont de activ care înregistrează costul bunurilor pentru care o întreprindere a plătit deja, dar pe care nu le-a primit încă. Acest cont este utilizat atunci când o întreprindere face o plată către un furnizor pentru bunuri care nu au fost încă livrate. Contul de stocuri plătite în avans este de obicei ajustat atunci când inventarul este primit și înregistrat în contul de inventar.
Contul de stocuri plătite în avans este important pentru întreprinderi, deoarece le ajută să urmărească cu exactitate costurile de inventariere și să își gestioneze fluxul de numerar. Prin înregistrarea costului inventarului în contul de stoc preplătit, întreprinderile se pot asigura că au suficient numerar la îndemână pentru a plăti inventarul atunci când acesta este livrat.
Este demn de remarcat faptul că contul de inventar preplătit nu este același lucru cu contul de inventar obișnuit. Contul de inventar obișnuit este utilizat pentru a înregistra valoarea bunurilor pe care o întreprindere le are în stoc și care sunt disponibile pentru vânzare. În schimb, contul de stocuri preplătite înregistrează doar costul bunurilor care au fost plătite, dar care nu au fost încă primite.
Pe scurt, inventarul preplătit este un cont de activ important pe care întreprinderile îl utilizează pentru a urmări costul bunurilor pentru care au plătit deja, dar pe care nu le-au primit încă. Acest cont ajută întreprinderile să își gestioneze fluxul de numerar și să urmărească cu exactitate costurile stocurilor.
Cheltuielile plătite în avans sunt cheltuieli pe care o întreprindere le-a plătit în avans, dar care nu au fost încă utilizate sau consumate. Aceste cheltuieli sunt înregistrate, de obicei, ca active în bilanț și sunt apoi trecute treptat pe cheltuieli în timp, pe măsură ce sunt consumate.
Există două metode principale de înregistrare a cheltuielilor plătite în avans: metoda liniară și metoda consumului.
1. Metoda liniară: Conform acestei metode, cheltuiala plătită în avans este împărțită în mod egal pe perioada de timp în care va fi utilizată. De exemplu, dacă o întreprindere plătește 12.000 de dolari pentru chirie pentru următoarele 12 luni, chiria plătită în avans va fi înregistrată ca un activ de 12.000 de dolari în bilanț. În fiecare lună, 1 000 de dolari ar fi cheltuiți în contul de profit și pierdere, reprezentând partea din chiria plătită în avans care a fost consumată în luna respectivă.
2. Metoda consumului: Cu această metodă, cheltuiala plătită în avans este trecută la cheltuieli pe măsură ce este consumată. De exemplu, dacă o întreprindere achiziționează consumabile de birou în valoare de 5.000 de dolari, aceste consumabile vor fi înregistrate ca un activ de 5.000 de dolari în bilanț. Pe măsură ce consumă consumabilele, întreprinderea ar înregistra costul acestora ca o cheltuială în contul de profit și pierdere. Astfel, dacă consumă consumabile în valoare de 1 000 USD în prima lună, întreprinderea va înregistra o cheltuială de 1 000 USD în contul de profit și pierdere.
În cele din urmă, metoda de înregistrare a cheltuielilor plătite în avans pe care o întreprindere alege să o utilizeze va depinde de diverși factori, cum ar fi natura cheltuielilor plătite în avans și politicile contabile ale întreprinderii.