În societatea de astăzi, tatuajele și piercing-urile sunt mai populare și mai acceptate ca niciodată. Cu toate acestea, în ciuda acceptării crescânde a artei corporale, mulți angajatori încă discriminează persoanele cu tatuaje și piercing-uri vizibile la locul de muncă. Această discriminare poate lua mai multe forme, de la interzicerea evidentă a tatuajelor și piercingurilor vizibile până la prejudecăți mai subtile în practicile de angajare și promovare.
Una dintre cele mai comune forme de discriminare prin tatuaje și piercing-uri la locul de muncă este implementarea unor coduri vestimentare stricte care interzic tatuajele și piercing-urile vizibile. În timp ce angajatorii susțin că aceste politici sunt necesare pentru a menține un aspect profesional, deseori nu țin cont de faptul că tatuajele și piercingurile sunt o formă personală de exprimare și nu reflectă neapărat etica sau capacitatea de muncă a unei persoane. În plus, aceste politici afectează în mod disproporționat femeile și persoanele de culoare, care sunt mai susceptibile de a avea tatuaje și piercing-uri vizibile.
În plus față de politicile privind codul vestimentar, mulți angajatori se angajează, de asemenea, în forme mai subtile de discriminare împotriva persoanelor cu tatuaje și piercing-uri. De exemplu, este posibil ca managerii care fac angajări să fie mai puțin dispuși să angajeze o persoană cu tatuaje sau piercing-uri vizibile, chiar dacă aceasta este altfel calificată pentru postul respectiv. În mod similar, persoanele cu tatuaje și piercing-uri pot fi respinse pentru promovări sau li se pot da sarcini mai puțin dorite din cauza aspectului lor.
Impactul discriminării prin tatuaje și piercing-uri la locul de muncă poate fi semnificativ. Nu numai că creează un mediu de lucru ostil pentru persoanele cu artă corporală, dar perpetuează, de asemenea, stereotipurile negative și prejudecățile împotriva persoanelor care aleg să se exprime în acest mod. Această discriminare poate avea, de asemenea, consecințe financiare pentru persoanele cu tatuaje și piercing-uri, deoarece acestea pot fi obligate să își acopere arta corporală sau să renunțe la oportunitățile de angajare care le cer să facă acest lucru.
A sosit momentul ca angajatorii să recunoască faptul că tatuajele și piercingurile sunt o formă de auto-exprimare și nu reflectă etica de muncă sau abilitățile unei persoane. Angajatorii ar trebui să își revizuiască politicile privind codul vestimentar pentru a permite tatuaje și piercing-uri vizibile, iar managerii care fac angajări ar trebui să evalueze candidații pe baza calificărilor și a experienței lor, mai degrabă decât a aspectului lor. Procedând astfel, angajatorii pot crea o cultură a locului de muncă mai incluzivă și mai acceptabilă, care să valorizeze diversitatea și individualitatea.
Da, un angajator poate cere unui angajat să își scoată piercingurile, dar acest lucru depinde de politica de cod vestimentar a companiei. Dacă politica privind codul vestimentar interzice piercingurile vizibile, un angajator poate cere unui angajat să și le scoată în timp ce se află la serviciu. Cu toate acestea, dacă nu există o politică privind codul vestimentar sau dacă aceasta nu menționează în mod specific piercingurile, este posibil ca un angajator să nu aibă dreptul de a cere unui angajat să le îndepărteze.
Este important ca angajatorii să aibă o politică de cod vestimentar clară și specifică, care să sublinieze ce este și ce nu este acceptabil în ceea ce privește aspectul angajaților. În cazul în care un angajator îi cere unui angajat să își îndepărteze piercingurile care nu sunt interzise în mod specific în politica privind codul vestimentar, angajatul poate avea motive pentru o plângere pentru discriminare.
În plus, dacă piercing-urile unui angajat sunt din motive religioase sau culturale, angajatorul poate fi obligat să facă adaptări rezonabile, cum ar fi să permită angajatului să poarte piercing-uri mici sau discrete.
În concluzie, un angajator poate cere unui angajat să își îndepărteze piercing-urile dacă acestea încalcă politica vestimentară a companiei, dar politica trebuie să fie clară și specifică. Angajatorii ar trebui, de asemenea, să fie conștienți de orice adaptări religioase sau culturale care ar putea fi necesare.
În majoritatea cazurilor, este legal ca un angajator să discrimineze candidații la un loc de muncă sau angajații pe baza tatuajelor lor. Cu toate acestea, există anumite situații în care discriminarea pe baza tatuajelor poate fi considerată ilegală.
Angajatorii au, în general, dreptul de a stabili coduri vestimentare și standarde de îngrijire pentru angajații lor, care pot include restricții privind tatuajele vizibile. Acest lucru se datorează faptului că angajatorii au dreptul de a prezenta o anumită imagine clienților sau clienților lor, iar tatuajele pot fi considerate neprofesionale sau nepotrivite în anumite industrii.
Cu toate acestea, dacă politicile unui angajator privind tatuajele afectează în mod disproporționat anumite grupuri de persoane, cum ar fi cele cu tatuaje religioase sau culturale, acestea pot fi considerate discriminatorii. În plus, dacă un angajator permite unor angajați să aibă tatuaje vizibile, dar nu și altora, acest lucru poate fi considerat, de asemenea, discriminare.
Este important ca angajatorii să aibă politici clare și coerente privind tatuajele și să aplice aceste politici în mod echitabil tuturor angajaților. Candidații la un loc de muncă și angajații ar trebui, de asemenea, să fie conștienți de drepturile lor și să vorbească dacă simt că sunt discriminați pe baza tatuajelor lor.
Angajatorii au dreptul de a-și stabili propriul cod vestimentar și propriile politici privind aspectul la locul de muncă, care pot include restricții privind tatuajele vizibile. Cu toate acestea, aceste politici trebuie să respecte legile antidiscriminare, ceea ce înseamnă că angajatorii nu pot discrimina angajații sau candidații la un loc de muncă pe baza unor caracteristici protejate, cum ar fi rasa, sexul, religia și handicapul.
În cazul în care politica unui angajator privind tatuajele afectează în mod disproporționat persoanele cu anumite caracteristici protejate, cum ar fi rasa sau religia, aceasta poate fi considerată discriminatorie. În plus, în cazul în care un angajat are tatuaje care sunt considerate o formă de autoexprimare sau protejate de Primul Amendament, cum ar fi tatuajele care exprimă convingeri politice sau religioase, angajatorul poate fi obligat să facă o adaptare rezonabilă.
În cele din urmă, dacă un angajator ar trebui sau nu să permită unei persoane cu tatuaje excesive să lucreze pentru el va depinde de circumstanțele specifice ale situației, inclusiv de politicile angajatorului, de natura tatuajelor și de orice lege aplicabilă.