Când vine vorba de administrarea unei afaceri, este important să înțelegeți diferitele tipuri de costuri care sunt implicate. Una dintre categoriile cheie de costuri este cunoscută sub numele de costuri generale de fabrică. În acest articol, vom examina mai îndeaproape ce se consideră cheltuieli generale de fabrică și de ce contează pentru întreprinderile de toate dimensiunile.
Cheltuielile generale de fabrică se referă la costurile indirecte de fabricare a unui produs. Aceste costuri nu sunt legate direct de producția produsului în sine, ci mai degrabă de procesul general de producție. Printre exemplele de costuri generale ale fabricii se numără chiria, utilitățile, echipamentele și consumabilele.
Înțelegerea cheltuielilor generale ale fabricii este crucială pentru întreprinderi, deoarece poate avea un impact semnificativ asupra rezultatelor lor. Urmărind cu exactitate costurile generale ale fabricii, companiile pot înțelege mai bine costul lor global de producție și pot lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la prețuri și profitabilitate.
În plus, costurile generale ale fabricii pot fi folosite pentru a identifica zonele în care se pot realiza economii de costuri. De exemplu, o întreprindere ar putea negocia o rată de închiriere mai bună pentru instalația de producție sau ar putea trece la echipamente mai eficiente din punct de vedere energetic pentru a reduce costurile cu utilitățile.
Calcularea cheltuielilor generale ale fabricii poate fi un pic mai complicată decât calcularea altor tipuri de costuri. În mod obișnuit, întreprinderile vor folosi o rată de cheltuieli generale predeterminată (POR) pentru a-și estima costurile generale ale fabricii. Această rată este calculată prin împărțirea costurilor generale totale preconizate ale fabricii la numărul de unități care vor fi produse.
De exemplu, să presupunem că o întreprindere se așteaptă să suporte 100.000 de dolari în costuri generale de fabrică pe parcursul unui an și intenționează să producă 10.000 de unități în aceeași perioadă de timp. POR ar fi de 10 dolari pe unitate (100.000 de dolari ÷ 10.000 de unități).
Odată stabilit POR, acesta poate fi utilizat pentru a estima costurile de regie ale fabricii pentru fiecare unitate produsă. Aceste informații pot fi apoi utilizate pentru a lua decizii de stabilire a prețurilor și pentru a identifica domeniile în care se pot realiza economii de costuri.
Cheltuielile de regie din fabrică pot să nu fie cel mai interesant subiect de discutat, dar este un concept important pe care întreprinderile trebuie să îl înțeleagă. Urmărind și gestionând cu atenție costurile generale ale fabricii, companiile își pot controla mai bine costul total de producție și își pot îmbunătăți rezultatul final.
Cheltuielile generale de fabrică sunt costuri indirecte de producție care sunt suportate în timpul procesului de fabricație. Aceste costuri nu sunt asociate direct cu producția unei unități specifice de produs. Există trei categorii de cheltuieli generale de fabrică:
1. Materiale indirecte: Acestea sunt materiale care nu sunt utilizate direct în procesul de producție, dar care sunt necesare pentru ca procesul de fabricație să aibă loc. Printre exemple se numără lubrifianții, materialele de curățare și uneltele mici.
2. Manopera indirectă: Aceasta include costurile cu forța de muncă care nu sunt implicate direct în procesul de producție, cum ar fi salariile și retribuțiile lucrătorilor de întreținere, ale supraveghetorilor și ale angajaților din domeniul controlului calității.
3. Alte cheltuieli generale: Această categorie include toate celelalte costuri indirecte care sunt necesare pentru procesul de producție, inclusiv chiria, utilitățile, asigurările, impozitele pe proprietate, deprecierea și reparațiile și întreținerea.
Este important pentru companii să urmărească și să aloce cu exactitate cheltuielile generale ale fabricii pentru a se asigura că costul de producție este reflectat cu exactitate în costul produsului final. Aceste informații pot fi, de asemenea, utilizate pentru a identifica domeniile în care se pot realiza economii de costuri și pentru a lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la strategia de stabilire a prețurilor și de producție.
Cheltuielile generale de fabrică se referă la costurile indirecte suportate în procesul de producție care nu pot fi atribuite direct unui anumit produs. Aceste costuri includ cheltuieli precum chiria, utilitățile, deprecierea, asigurarea și întreținerea.
Următoarea este o listă de cheltuieli care nu sunt considerate cheltuieli generale de fabrică:
1. Materiale directe: Acestea sunt materiile prime necesare pentru a produce un produs și sunt direct legate de acesta.
2. Forța de muncă directă: Acesta este costul forței de muncă care este direct implicată în procesul de producție.
3. Cheltuieli de vânzare și administrative: Acestea sunt cheltuieli care nu sunt direct legate de procesul de producție, dar care sunt suportate pentru a sprijini funcțiile de vânzare și administrative ale întreprinderii.
4. Costul bunurilor vândute: Acesta este costul materialelor, al forței de muncă și al cheltuielilor generale necesare pentru a produce un produs și este direct legat de veniturile generate de vânzarea acelui produs.
Pe scurt, materialele directe, forța de muncă directă, cheltuielile de vânzare și administrative și costul bunurilor vândute nu sunt considerate cheltuieli generale de fabrică.
Există mai multe costuri care sunt considerate, de obicei, costuri generale de fabrică. Printre acestea se numără materialele indirecte, forța de muncă indirectă, utilitățile fabricii, chiria, impozitele pe proprietate, asigurările, amortizarea echipamentelor, costurile de întreținere și reparații și așa mai departe.
Cu toate acestea, un cost general de fabrică nu este un cost direct de producție a unui anumit produs sau serviciu. În schimb, este un cost indirect care este asociat cu funcționarea generală a fabricii.
Prin urmare, orice cost direct care este direct asociat cu producția unui anumit produs sau serviciu nu ar fi considerat un cost de regie al fabricii. De exemplu, costul materiilor prime, costurile directe cu forța de muncă și cheltuielile directe legate de producție, cum ar fi costurile de ambalare și de expediere, nu ar fi considerate costuri generale de fabrică.