Când vine vorba de clasificarea întreprinderilor, dimensiunea joacă un rol crucial în determinarea capacităților operaționale și a competitivității acestora pe piață. În timp ce întreprinderile mici și mari sunt relativ ușor de definit, companiile de dimensiuni medii sunt adesea supuse ambiguității. Întrebarea cu privire la ce mărime de companie este considerată de dimensiuni medii este una comună, cu definiții și interpretări diferite în funcție de diverși factori.
În general, companiile de dimensiuni medii se situează între întreprinderile mici și corporațiile mari în ceea ce privește veniturile, numărul de angajați și cota de piață. Deși nu există o definiție standard, Small Business Administration (SBA) din SUA consideră că o companie cu 500 de angajați sau mai puțin este o întreprindere mică, în timp ce cele cu peste 500 de angajați sunt considerate mari. Conform acestei definiții, o companie de dimensiuni medii ar avea între 100 și 499 de angajați. Cu toate acestea, este posibil ca această clasificare să nu se aplice tuturor industriilor sau regiunilor, iar unele surse folosesc criterii diferite.
Un alt mod de a defini o companie de dimensiuni medii este în funcție de venituri sau de capitalizarea pieței. De exemplu, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) definește firmele mijlocii din industria prelucrătoare ca fiind cele cu o cifră de afaceri cuprinsă între 10 milioane și 1 miliard de euro. În Statele Unite, companiile cu capitalizare medie sunt, de obicei, cele cu o capitalizare de piață cuprinsă între 2 miliarde și 10 miliarde de dolari. Totuși, aceste praguri pot varia în funcție de sector și de țară.
În afară de factorii cantitativi, companiile de dimensiuni medii au, de asemenea, caracteristici unice care le diferențiază de întreprinderile mici și mari. De exemplu, acestea pot avea mai multe resurse și infrastructură decât întreprinderile mici, dar mai puțină birocrație și ierarhie decât corporațiile mari. Acest lucru le face mai agile și mai adaptabile la schimbările de pe piață și la nevoile clienților. Întreprinderile mijlocii tind, de asemenea, să aibă un portofoliu de produse sau servicii mai diversificat și o bază de clienți mai largă decât întreprinderile mici, păstrând în același timp o parte din personalizarea și centrarea pe client pentru care sunt cunoscute întreprinderile mici.
În concluzie, întrebarea cu privire la ce dimensiune este considerată o companie de dimensiuni medii nu este una simplă. Ea depinde de diverși factori, cum ar fi industria, veniturile, numărul de angajați și capitalizarea de piață. Cu toate acestea, companiile de dimensiuni medii au în comun anumite caracteristici care le fac să se distingă de întreprinderile mici și mari. Înțelegând avantajele și provocările unice ale companiilor de dimensiuni medii, antreprenorii și investitorii pot lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la strategiile lor de afaceri și planurile de creștere.
Există mai multe moduri de a clasifica dimensiunea unei companii:
1. Numărul de angajați: Aceasta este una dintre cele mai comune metode de clasificare a mărimii unei companii. În mod obișnuit, companiile cu mai puțin de 50 de angajați sunt considerate întreprinderi mici, în timp ce companiile cu 50-500 de angajați sunt considerate întreprinderi mijlocii, iar cele cu peste 500 de angajați sunt considerate întreprinderi mari.
2. Venituri: Un alt mod de a clasifica dimensiunea unei companii este în funcție de veniturile sale. Această metodă este adesea utilizată pentru companiile cotate la bursă. De exemplu, o companie cu venituri mai mici de 10 milioane de dolari este considerată o întreprindere mică, în timp ce o companie cu venituri între 10 milioane și 1 miliard de dolari este considerată o întreprindere de dimensiuni medii, iar o companie cu venituri de peste 1 miliard de dolari este considerată o întreprindere mare.
3. Capitalizarea pieței: Această metodă este utilizată, de asemenea, pentru companiile cotate la bursă. Capitalizarea de piață reprezintă valoarea totală a acțiunilor în circulație ale unei companii. Companiile cu o capitalizare de piață mai mică de 1 miliard de dolari sunt considerate întreprinderi mici, în timp ce cele cu o capitalizare de piață între 1 miliard și 10 miliarde de dolari sunt considerate întreprinderi mijlocii, iar cele cu o capitalizare de piață de peste 10 miliarde de dolari sunt considerate întreprinderi mari.
4. Activele: Această metodă este adesea utilizată pentru companiile private. Companiile cu active mai mici de 5 milioane de dolari sunt considerate întreprinderi mici, în timp ce cele cu active între 5 milioane și 100 de milioane de dolari sunt considerate întreprinderi mijlocii, iar cele cu active de peste 100 de milioane de dolari sunt considerate întreprinderi mari.
Este important de reținut faptul că clasificarea mărimii unei companii poate varia în funcție de industria sau sectorul în care aceasta activează. De exemplu, o companie cu 100 de angajați poate fi considerată o întreprindere mare în sectorul comerțului cu amănuntul, dar o întreprindere mică în sectorul de producție.
O companie de dimensiuni medii este o afacere care se situează între companiile mici și cele mari în ceea ce privește numărul de angajați, veniturile anuale și cota de piață. Definiția exactă a unei companii mijlocii variază în funcție de țară sau regiune, dar, în general, o companie care are între 50 și 250 de angajați și un venit anual cuprins între 10 milioane și 1 miliard de dolari poate fi clasificată ca fiind o companie de dimensiuni medii. Companiile mijlocii au adesea o structură și resurse mai bine stabilite decât întreprinderile mici, dar sunt totuși suficient de flexibile pentru a se adapta la schimbările de pe piață. De asemenea, ele pot avea mai multe departamente și manageri care supraveghează diferite domenii ale afacerii. Companiile mijlocii pot fi găsite în diverse industrii, inclusiv în finanțe, producție, tehnologie și sănătate.
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) sunt clasificate în funcție de mai mulți factori, inclusiv numărul de angajați, cifra de afaceri anuală și activele totale. Cu toate acestea, cele cinci categorii de IMM-uri care sunt recunoscute în mod obișnuit sunt:
1. Microîntreprinderi: Acestea sunt întreprinderi care au mai puțin de 10 angajați și o cifră de afaceri anuală mai mică de 2 milioane de euro. De obicei, acestea sunt conduse de o singură persoană sau de o echipă mică și operează adesea pe piețe de nișă.
2. Întreprinderi mici: Aceste întreprinderi au între 10 și 50 de angajați și o cifră de afaceri anuală cuprinsă între 2 milioane și 10 milioane de euro. Ele sunt în general mai bine stabilite decât microîntreprinderile și pot avea o gamă mai diversificată de produse sau servicii.
3. Întreprinderi mijlocii: Aceste întreprinderi au între 50 și 250 de angajați și o cifră de afaceri anuală cuprinsă între 10 milioane și 50 de milioane de euro. Acestea sunt de obicei bine stabilite și pot avea o prezență națională sau internațională.
4. Întreprinderi mari: Acestea sunt întreprinderi care au mai mult de 250 de angajați și o cifră de afaceri anuală de peste 50 de milioane de euro. Acestea sunt adesea corporații multinaționale și pot avea un impact semnificativ asupra economiei globale.
5. Întreprinderi nou-înființate: Acestea sunt întreprinderi nou înființate care se află încă în primele etape de dezvoltare. Este posibil ca acestea să nu aibă încă un model de afaceri clar, iar produsele sau serviciile lor să fie încă în faza de testare.
Pe scurt, cele cinci categorii de întreprinderi mici și mijlocii sunt: microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii, întreprinderi mari și start-up-uri. Aceste categorii se bazează pe diverși factori, inclusiv numărul de angajați și cifra de afaceri anuală, și pot ajuta întreprinderile să identifice unde se încadrează în peisajul IMM-urilor.