Gestionarea eficientă a stocurilor este crucială pentru orice afacere pentru a asigura profitabilitatea, satisfacția clienților și buna desfășurare a operațiunilor. FIFO și LIFO sunt două tehnici populare de gestionare a stocurilor utilizate în contabilitate. FIFO înseamnă First-In, First-Out (primul intrat, primul ieșit), iar LIFO înseamnă Last-In, First-Out (ultimul intrat, primul ieșit). Ambele metode au avantajele și dezavantajele lor și pot fi utilizate în funcție de nevoile specifice ale afacerii.
FIFO este o metodă în care primele articole care sunt achiziționate sau produse sunt primele articole care sunt vândute sau utilizate. Aceasta înseamnă că cel mai vechi inventar este vândut primul, iar cel mai nou inventar rămâne în stoc. Această metodă este utilă pentru întreprinderile care vând bunuri perisabile sau produse care au un termen de valabilitate limitat. De exemplu, un magazin alimentar care vinde fructe și legume ar folosi FIFO pentru a se asigura că cele mai vechi produse sunt vândute primele, reducând deteriorarea și risipa. În plus, FIFO oferă o reflectare mai exactă a costului bunurilor vândute și a evaluării stocurilor, deoarece presupune că cel mai vechi stoc este vândut primul, care are de obicei un cost mai mic.
Pe de altă parte, LIFO este o metodă în care ultimele articole achiziționate sau produse sunt primele articole vândute sau utilizate. Aceasta înseamnă că cel mai nou inventar este vândut primul, iar cel mai vechi inventar rămâne în stoc. LIFO este utilă pentru întreprinderile care vând bunuri neperisabile, deoarece presupune că cel mai nou stoc are un cost mai mare, ceea ce reflectă mai bine valoarea de piață curentă. De exemplu, un magazin de feronerie care vinde unelte și echipamente ar folosi LIFO pentru a se asigura că cele mai noi și mai scumpe articole sunt vândute primele, deoarece este probabil ca acestea să aibă o valoare de piață mai mare.
Există avantaje și dezavantaje atât la utilizarea FIFO, cât și la LIFO. FIFO oferă o reflectare mai exactă a costului bunurilor vândute și a evaluării stocurilor, dar poate avea ca rezultat obligații fiscale pentru întreprinderile care se confruntă cu inflația. Acest lucru se datorează faptului că inventarul mai vechi este de obicei evaluat la un cost mai mic, ceea ce duce la o marjă de profit mai mare și la impozite mai mari. Pe de altă parte, LIFO poate ajuta întreprinderile să își reducă datoriile fiscale în perioadele de inflație, deoarece stocul cel mai nou și mai scump este evaluat la un cost mai ridicat, ceea ce duce la o marjă de profit mai mică și la impozite mai mici. Cu toate acestea, LIFO poate duce la evaluări inexacte ale stocurilor în perioadele de inflație, deoarece presupune că stocurile cele mai noi au un cost mai mare, ceea ce poate să nu reflecte costul real.
În concluzie, atât FIFO, cât și LIFO sunt tehnici utile de gestionare a stocurilor în contabilitate, iar întreprinderile le pot utiliza în funcție de nevoile lor specifice. În timp ce FIFO oferă o reflectare mai precisă a evaluării stocurilor și a costului bunurilor vândute, LIFO poate fi util în reducerea obligațiilor fiscale în perioadele de inflație. În cele din urmă, întreprinderile ar trebui să cântărească avantajele și dezavantajele fiecărei metode și să o aleagă pe cea care funcționează cel mai bine pentru ele.
FIFO (First-In-First-Out) este o metodă de evaluare a stocurilor utilizată în contabilitate și în evidența contabilă. Conform FIFO, se presupune că primele bunuri achiziționate sunt primele bunuri vândute. Aceasta înseamnă că costul bunurilor vândute (COGS) se bazează pe costul celor mai vechi articole de inventar aflate în stoc, în timp ce inventarul final se bazează pe costul celor mai recente articole achiziționate.
Un exemplu de FIFO poate fi explicat după cum urmează:
Să presupunem că o companie a cumpărat 100 de unități ale unui produs la prețul de 10 $ fiecare la 1 ianuarie și apoi a cumpărat 200 de unități ale aceluiași produs la prețul de 12 $ fiecare la 1 februarie. În cursul lunii februarie, societatea a vândut 150 de unități din acest produs.
În conformitate cu FIFO, costul bunurilor vândute pentru cele 150 de unități vândute s-ar baza pe costul celui mai vechi stoc (cele 100 de unități achiziționate la 1 ianuarie), care ar fi de 10 dolari pe unitate. Aceasta înseamnă că costurile de producție pentru cele 150 de unități vândute ar fi de 1 500 USD (150 de unități x 10 USD pe unitate).
Stocul final se va baza pe costul celor mai recente articole achiziționate, care ar fi cele 50 de unități rămase de la achiziția din 1 februarie, evaluate la 12 dolari pe unitate, pentru un total de 600 de dolari (50 de unități x 12 dolari pe unitate). Cele 100 de unități rămase, achiziționate la 1 ianuarie, nu ar fi incluse în inventarul final, deoarece au fost deja vândute.
Acesta este doar un exemplu al modului în care funcționează metoda FIFO în contabilitate și în evidența contabilă.
LIFO înseamnă Last-in-First-Out și este o metodă utilizată în contabilitate pentru evaluarea stocurilor. Conform LIFO, se presupune că cele mai recente bunuri achiziționate sunt vândute primele. Acest lucru înseamnă că costul mărfurilor vândute din contul de profit și pierdere reflectă costul celui mai recent inventar achiziționat, în timp ce soldul stocurilor din bilanț reprezintă costul celui mai vechi inventar aflat încă în stoc.
Un exemplu de LIFO poate fi explicat după cum urmează:
Să presupunem că o companie vinde pantofi, iar achizițiile sale de stocuri sunt următoarele:
- 1 ianuarie: 100 de perechi de pantofi la 10 dolari/pereche
- 1 mai: 200 de perechi de pantofi la 12 dolari/pereche
- 1 septembrie: 150 de perechi de pantofi la 14 dolari/pereche
Acum, dacă societatea vinde 300 de perechi de pantofi pe parcursul anului, costul bunurilor vândute (COGS) utilizând metoda LIFO ar fi calculat după cum urmează:
- 150 de perechi de la achiziția din 1 septembrie la 14 dolari/pereche = 2 100 de dolari
- 100 de perechi de la achiziția din 1 ianuarie la 10 dolari/pereche = 1 000 de dolari
- 50 de perechi de la achiziția din 1 mai la 12 dolari/pereche = 600 de dolari
COGS total = 3 700 de dolari
După cum puteți vedea, se presupune că cea mai recentă achiziție de pantofi (adică 1 septembrie) este vândută prima, urmată de achizițiile mai vechi. Acest lucru are ca rezultat o valoare mai mare a costurilor de producție și un venit net mai mic în comparație cu alte metode, cum ar fi FIFO (First-in-First-Out) sau metoda costului mediu.