În calitate de proprietar de afacere, maximizarea profitabilității este întotdeauna pe primul loc. Un factor cheie în atingerea acestui obiectiv este înțelegerea diferitelor metode de calcul al costurilor aprobate de Principiile contabile general acceptate (GAAP). Metodele de calculație a costurilor aprobate de GAAP oferă o abordare standardizată pentru determinarea costului bunurilor vândute (COGS) și pot avea un impact asupra situațiilor financiare și a obligațiilor fiscale ale unei companii. În acest articol, vom trece în revistă cele două metode de calculație a costurilor aprobate de GAAP cel mai frecvent utilizate, precum și avantajele și dezavantajele acestora.
Prima metodă este metoda identificării specifice. Această abordare atribuie costul real al fiecărui articol vândut vânzării respective. Această metodă este utilizată cel mai bine atunci când costul bunurilor este ridicat, iar articolele sunt ușor de identificat. Această metodă oferă cel mai precis cost al bunurilor vândute, dar poate fi greoaie atunci când este vorba de volume mari de stocuri.
A doua metodă este cea mai frecvent utilizată metodă de calcul al costului mediu. Această metodă ia costul total al stocurilor și îl împarte la numărul de articole din stoc pentru a determina costul mediu pe unitate. Această abordare este ideală pentru întreprinderile cu un volum mare de stocuri și costuri fluctuante. Cu toate acestea, calculul mediei costurilor poate să nu reprezinte costul real al bunurilor vândute, în special atunci când costurile stocurilor variază semnificativ, deoarece poate amesteca costurile stocurilor mai vechi și mai noi.
O altă metodă de calculație a costurilor aprobată de GAAP este metoda First-In-First-Out (FIFO). Această metodă presupune că primele articole cumpărate sunt primele articole vândute. Această abordare este benefică atunci când costurile de inventariere tind să crească în timp, asigurându-se că costurile de producție reflectă costul mai ridicat al stocurilor mai noi. Cu toate acestea, în cazul în care costurile de inventariere scad în timp, această metodă poate avea ca rezultat o valoare mai mare a costurilor de producție, ceea ce duce la o rentabilitate mai mică.
În cele din urmă, metoda LIFO (Last-In-First-Out) este opusul metodei FIFO, în care se presupune că ultimele articole cumpărate sunt primele vândute. Această abordare este benefică atunci când costurile stocurilor tind să scadă în timp, reflectând costul mai mic al stocurilor mai vechi. Cu toate acestea, în cazul în care costurile de inventariere tind să crească în timp, această metodă poate avea ca rezultat o valoare mai mică a costurilor de producție, ceea ce duce la o rentabilitate mai mare.
În concluzie, înțelegerea metodelor de calculație a costurilor aprobate de GAAP este esențială pentru maximizarea rentabilității. Fiecare abordare are avantajele și dezavantajele sale, iar companiile ar trebui să ia în considerare tipurile de stocuri, volumul și fluctuațiile costurilor atunci când stabilesc care metodă este cea mai potrivită pentru afacerea lor. Alocarea precisă a costurilor este crucială în luarea unor decizii de afaceri informate, iar utilizarea metodelor de calcul al costurilor aprobate de GAAP oferă o abordare standardizată și fiabilă pentru atingerea acestui obiectiv.
Metoda de calcul al costurilor care nu este permisă în conformitate cu GAAP (Principiile contabile general acceptate) din SUA este metoda de calcul al costurilor LIFO (Last-In, First-Out). Această metodă presupune că ultimul inventar achiziționat sau produs este primul care se vinde, ceea ce duce la un cost mai mare al bunurilor vândute și la un venit impozabil mai mic în perioadele de inflație. Cu toate acestea, GAAP din SUA prevede ca societățile să utilizeze fie metoda FIFO (First-In, First-Out), fie metoda costului mediu ponderat pentru evaluarea stocurilor. Aceste metode sunt considerate mai precise și mai conforme cu principiul corespondenței, care impune ca cheltuielile să corespundă cu veniturile din aceeași perioadă contabilă.
Cele trei metode de calcul al costurilor sunt:
1) Calcularea costurilor pe locuri de muncă: Aceasta este o metodă de calculație a costurilor utilizată în întreprinderile care produc produse sau servicii personalizate pentru clienți individuali. Aceasta presupune urmărirea costului materialelor, al forței de muncă și al altor cheltuieli pentru fiecare lucrare sau proiect individual.
2) Calcularea costurilor de proces: Aceasta este o metodă de calculație a costurilor utilizată în întreprinderile care produc cantități mari de produse identice. Aceasta implică urmărirea costului materialelor, al forței de muncă și al altor cheltuieli pentru fiecare etapă a procesului de producție.
3) Calcularea costurilor pe activități (ABC): Aceasta este o metodă de calculație a costurilor utilizată în întreprinderile care au operațiuni complexe și produse sau servicii multiple. Aceasta implică identificarea activităților care intră în producția fiecărui produs sau serviciu și alocarea costurilor pentru aceste activități pe baza utilizării lor. ABC oferă o imagine mai exactă a costului real al fiecărui produs sau serviciu.
Da, principiile contabile general acceptate (GAAP) impun întreprinderilor să utilizeze calculația costurilor standard pentru anumite tipuri de stocuri. Calcularea costurilor standard este o metodă de evaluare a stocurilor care atribuie un cost prestabilit fiecărei unități de stoc pe baza costului estimat al materialelor, al forței de muncă și al cheltuielilor generale necesare pentru a o produce. Acest cost este apoi utilizat pentru a calcula valoarea stocurilor companiei în bilanț.
Conform GAAP, societățile care utilizează calculația standard a costurilor trebuie să își revizuiască și să își actualizeze periodic estimările de costuri pentru a se asigura că acestea reflectă cu exactitate costurile reale de producție. Acest lucru se face printr-un proces numit analiză a variațiilor, care compară costurile reale de producție cu costurile standard prestabilite.
În timp ce calcularea costurilor standard nu este necesară pentru toate tipurile de stocuri sau pentru toate întreprinderile, aceasta este adesea utilizată în industria prelucrătoare și în alte întreprinderi care produc bunuri. Ea oferă o imagine mai precisă a valorii stocurilor companiei decât alte metode, cum ar fi metoda "primul intrat, primul ieșit" (FIFO) sau "ultimul intrat, primul ieșit" (LIFO), care pot avea ca rezultat valori umflate sau deflatate în mod artificial.
În general, deși GAAP nu impune calculația standard a costurilor pentru toate întreprinderile, aceasta este un instrument important pentru cele care produc bunuri și doresc să își evalueze cu exactitate inventarul în situațiile financiare.