Leadershipul este un aspect crucial al oricărei organizații și joacă un rol esențial în obținerea succesului. Pentru ca liderii să fie eficienți, ei trebuie să fie capabili să se adapteze la diferite situații și să utilizeze diferite stiluri de conducere în funcție de nevoile echipei lor. Leadershipul situațional este un model de leadership care îi poate ajuta pe lideri să determine cel mai eficient stil de leadership pe care să îl folosească în diferite situații.
Leadershipul situațional este un model dezvoltat de Paul Hersey și Ken Blanchard la sfârșitul anilor 1960. Modelul se bazează pe ideea că liderii eficienți trebuie să fie capabili să își adapteze stilul de conducere la nevoile membrilor echipei lor. Modelul de leadership situațional propune că liderii trebuie să își schimbe stilul de conducere în funcție de nivelul de pregătire sau de maturitate al adepților lor. Nivelul de pregătire al adepților este determinat de doi factori: capacitatea și dorința acestora de a îndeplini o sarcină.
Există patru stiluri de conducere în modelul de conducere situațională: dirijarea, antrenarea, sprijinirea și delegarea. Fiecare dintre aceste stiluri este eficient în diferite situații și cu diferite niveluri de pregătire. Stilul de dirijare este utilizat atunci când adepții au un nivel scăzut de pregătire, iar liderul trebuie să ofere instrucțiuni și îndrumări clare. Stilul de coaching este utilizat atunci când adepții au un grad de pregătire moderat, iar liderul trebuie să ofere sprijin și îndrumare. Stilul de sprijin este utilizat atunci când adepții au un nivel ridicat de pregătire, iar liderul trebuie să ofere încurajare și sprijin. Stilul de delegare este utilizat atunci când adepții au o disponibilitate foarte mare, iar liderul poate delega sarcini și responsabilități.
Pentru a determina nivelul de pregătire al adepților, liderii situaționali folosesc o combinație de comportament de sarcină și de relaționare. Comportamentul de sarcină reprezintă măsura în care liderul oferă îndrumare, direcție și structură. Comportamentul de relaționare este măsura în care liderul oferă sprijin emoțional, încurajare și recunoaștere. Prin combinarea comportamentului de sarcină și de relaționare, liderii situaționali pot determina stilul de conducere adecvat pe care trebuie să-l folosească în diferite situații.
În concluzie, leadershipul situațional este un model de leadership puternic care îi poate ajuta pe lideri să își adapteze stilul de conducere la nevoile membrilor echipei lor. Modelul propune că liderii trebuie să își schimbe stilul de conducere în funcție de nivelul de pregătire al adepților lor. Cele patru stiluri de conducere din model sunt: dirijarea, antrenarea, susținerea și delegarea. Prin utilizarea unei combinații de comportamente legate de sarcini și de relații, liderii situaționali pot determina stilul de conducere adecvat care trebuie utilizat în diferite situații. Leadershipul situațional este un instrument valoros pentru orice lider care dorește să fie eficient în obținerea succesului.
Leadershipul situațional este o teorie a conducerii care sugerează că nu există o abordare unică a conducerii, iar cel mai eficient stil de conducere depinde de situația în cauză. Un bun exemplu de leadership situațional ar fi un manager care își adaptează stilul de conducere în funcție de nivelul de îndemânare și de disponibilitatea membrilor echipei sale.
De exemplu, dacă un membru al echipei este nou în această sarcină, este posibil ca managerul să fie nevoit să ofere mai multe direcții și îndrumări pentru a-l ajuta să se familiarizeze. Pe de altă parte, dacă un membru al echipei este experimentat și are încredere în abilitățile sale, managerul poate adopta o abordare mai detașată și îi poate permite să își asume mai mult responsabilitatea pentru munca sa.
În acest fel, conducerea situațională presupune ca liderii să fie flexibili și adaptabili, capabili să evalueze nevoile și abilitățile membrilor echipei lor și să își ajusteze stilul de conducere în consecință. Procedând astfel, ei pot crea un mediu de lucru mai productiv și mai pozitiv și pot ajuta membrii echipei să crească și să își dezvolte abilitățile.
Leadershipul situațional este un stil de conducere care presupune adaptarea abordării proprii de conducere în funcție de situația specifică de față. Există trei abilități cheie care sunt esențiale pentru un leadership situațional eficient:
1. Diagnosticarea: Capacitatea de a evalua cu acuratețe situația și de a determina nivelul de dezvoltare al individului sau al grupului condus. Acest lucru implică înțelegerea abilităților, cunoștințelor, experienței și motivației acestora, precum și a naturii sarcinii sau proiectului în cauză.
2. Flexibilitate: Capacitatea de a-și adapta stilul de conducere în funcție de situație și de nevoile individului sau grupului condus. Acest lucru poate implica să fie mai directiv sau mai susținător, în funcție de situație.
3. Comunicare: Capacitatea de a comunica în mod eficient cu individul sau grupul pe care îl conduce, oferind îndrumări și feedback clare și asigurându-se că toată lumea este pe aceeași lungime de undă. Aceasta implică ascultarea activă, adresarea de întrebări și furnizarea de feedback constructiv într-un mod adecvat situației și nevoilor individului sau grupului.
Stăpânind aceste trei abilități, liderii pot naviga eficient în diferite situații și își pot adapta abordarea pentru a sprijini cât mai bine dezvoltarea și succesul echipelor lor.
Cele 4 stiluri de leadership situațional sunt:
1. 1. Direcționarea (Telling): Acest stil este utilizat atunci când angajatul este nou la locul de muncă sau la sarcină și nu are abilitățile sau cunoștințele necesare. Liderul oferă instrucțiuni clare, supraveghează îndeaproape angajatul și oferă feedback frecvent.
2. Coaching (Vânzarea): Acest stil este utilizat atunci când angajatul are anumite cunoștințe și abilități, dar îi lipsește încrederea sau motivația. Liderul oferă îndrumare și sprijin, ascultă preocupările angajatului și oferă feedback și încurajări.
3. Sprijinirea (Participarea): Acest stil este utilizat atunci când angajatul are abilitățile și cunoștințele necesare, dar îi lipsește încrederea sau are nevoie de un anumit sprijin. Liderul oferă resurse și sprijin, îl încurajează pe angajat să ia decizii și oferă feedback și recunoaștere.
4. Delegarea (Observarea): Acest stil este utilizat atunci când angajatul are abilitățile, cunoștințele și încrederea necesare pentru a finaliza sarcina în mod independent. Liderul oferă direcții minime, permite angajatului să ia decizii și oferă feedback și sprijin, după cum este necesar.
Modelul de leadership situațional sugerează că liderii eficienți ar trebui să fie capabili să își adapteze stilul de leadership pentru a se potrivi situației și nevoilor angajaților lor. Procedând astfel, liderii îi pot ajuta pe angajații lor să își dezvolte abilitățile, cunoștințele și încrederea necesare pentru a reuși în rolurile lor.