Amortizarea este practica contabilă de repartizare a costului unui activ pe durata sa de viață utilă. Există diferite metode de calculare a amortizării, fiecare cu propriile beneficii și dezavantaje. În acest articol, vom discuta diferențele dintre metodele de amortizare prin metoda liniară, metoda balanței duble descrescătoare și metoda unităților de producție.
Amortizarea liniară este cea mai frecvent utilizată metodă de amortizare. Această metodă alocă costul unui activ în mod egal pe durata sa de viață utilă. De exemplu, dacă o companie achiziționează un utilaj pentru 10 000 de dolari și se așteaptă ca acesta să dureze 5 ani, cheltuiala cu amortizarea în fiecare an va fi de 2 000 de dolari (10 000 de dolari împărțit la 5 ani). Această metodă este ușor de calculat și oferă o cheltuială de depreciere constantă în fiecare an. Cu toate acestea, este posibil ca această metodă să nu reflecte cu exactitate scăderea reală a valorii activului în timp.
Metoda amortizării cu sold dublu descrescător este o metodă de amortizare accelerată care alocă o mai mare parte din costul unui activ în primii ani ai duratei sale de viață utilă. Această metodă presupune că activul va pierde mai multă valoare în primii ani și mai puțină valoare în anii următori. De exemplu, dacă o companie utilizează metoda soldului dublu descrescător pentru a deprecia un utilaj cu un cost de 10 000 USD și o durată de viață utilă de 5 ani, cheltuiala cu amortizarea în primul an va fi de 4 000 USD (40% din cost), în al doilea an va fi de 2 400 USD (40% din restul de 6 000 USD) și așa mai departe. Această metodă oferă o cheltuială cu amortizarea mai mare în primii ani, ceea ce poate ajuta la compensarea impozitelor mai mari cu care o companie se poate confrunta în acei ani.
Metoda de amortizare în funcție de unitățile de producție alocă costul unui activ pe baza numărului de unități pe care le produce. Această metodă este adesea utilizată pentru activele care sunt folosite pentru a produce bunuri sau servicii, cum ar fi o presă de tipărire sau un camion. De exemplu, în cazul în care o companie achiziționează un utilaj pentru 10 000 de dolari, care se preconizează că va produce 100 000 de unități pe parcursul duratei sale de viață utilă, cheltuiala cu amortizarea ar fi de 0,10 dolari pe unitate (10 000 de dolari împărțit la 100 000 de unități). Această metodă oferă o reflectare mai exactă a valorii activului, deoarece ia în considerare cât de mult este utilizat activul.
În concluzie, există diferite metode de amortizare pe care o companie le poate utiliza pentru a aloca costul unui activ pe durata sa de viață utilă. Metoda de amortizare liniară este cea mai frecvent utilizată, în timp ce metodele soldului dublu descrescător și a unităților de producție sunt utilizate atunci când o societate dorește să aloce o mai mare parte din costuri în primii ani de viață a unui activ sau atunci când utilizarea activului variază în timp. Este important ca societățile să aleagă metoda de amortizare care se potrivește cel mai bine nevoilor lor și care reflectă cu exactitate valoarea activelor lor în timp.
În contextul contabilității, amortizarea este procesul de alocare a costului unui activ pe durata sa de viață utilă. Două metode comune de amortizare sunt metoda liniară (SLN) și metoda soldului descrescător (DB).
Metoda liniară de amortizare presupune alocarea unei sume egale de cheltuieli de amortizare pe durata de viață utilă a activului. De exemplu, dacă un utilaj costă 10.000 de dolari și are o durată de viață utilă de 5 ani, cheltuiala anuală cu amortizarea prin metoda SLN ar fi de 2.000 de dolari (10.000 de dolari/5 ani). Această metodă este simplă și ușor de înțeles și este adesea preferată pentru activele care au o rată previzibilă și constantă de uzură.
Pe de altă parte, metoda de amortizare cu sold descrescător presupune alocarea unei sume mai mari de cheltuieli de amortizare în primii ani de viață ai activului și diminuarea treptată a valorii amortizării de-a lungul timpului. Această metodă este concepută pentru a reflecta faptul că multe active sunt mai productive în primii ani și își diminuează utilitatea în timp. Metoda DB utilizează o rată fixă de amortizare care se aplică în fiecare an la valoarea contabilă netă a activului. De exemplu, dacă un utilaj costă 10 000 de dolari și are o durată de viață utilă de 5 ani, iar rata de amortizare este stabilită la 40%, cheltuiala anuală cu amortizarea prin metoda DB ar fi de 4 000 de dolari în primul an, 2 400 de dolari în al doilea an și așa mai departe până la sfârșitul duratei de viață utilă a activului.
Pe scurt, principala diferență între metodele de amortizare SLN și DB este că metoda SLN alocă o sumă egală de cheltuieli de amortizare pe durata de viață utilă a activului, în timp ce metoda DB alocă o sumă mai mare de cheltuieli de amortizare în primii ani de viață a activului și scade treptat suma de amortizare de-a lungul timpului.
În domeniul contabilității și al finanțelor, metoda soldului descrescător și metoda soldului dublu descrescător sunt două metode de calculare a amortizării utilizate în mod obișnuit. Principala diferență între aceste două metode constă în rata cu care valoarea contabilă a activului scade în timp.
Metoda soldului descrescător este o metodă de amortizare în care valoarea contabilă a activului este redusă cu un procent fix în fiecare an. Această metodă se bazează pe ipoteza că valoarea activului scade cu o rată constantă de-a lungul duratei sale de viață utilă. De exemplu, dacă se preconizează că durata de viață utilă a activului va fi de 10 ani, iar rata de amortizare este stabilită la 20 %, atunci valoarea contabilă a activului va fi redusă cu 20 % în fiecare an până când acesta va atinge valoarea sa de recuperare.
Pe de altă parte, metoda soldului dublu descrescător este o metodă de amortizare în care valoarea contabilă a activului este redusă într-un ritm accelerat. Această metodă ia în considerare faptul că valoarea unui activ scade adesea mai rapid în primii ani ai duratei sale de viață utilă și încetinește în anii următori. În această metodă, rata de amortizare este de două ori mai mare decât rata de amortizare liniară. De exemplu, dacă rata de amortizare liniară este de 10%, atunci rata dublă de amortizare descrescătoare ar fi de 20%. Aceasta înseamnă că valoarea contabilă a activului va fi redusă cu 20% din valoarea sa curentă în fiecare an, mai degrabă decât cu un procent fix.
Prin urmare, diferența esențială dintre cele două metode constă în rata cu care valoarea contabilă a activului scade în timp. Metoda soldului descrescător utilizează un procent fix, în timp ce metoda soldului dublu descrescător utilizează o rată accelerată care este de două ori mai mare decât rata liniară. Ambele metode au avantajele și dezavantajele lor, iar alegerea metodei care trebuie utilizată depinde de natura activului și de practicile contabile ale societății.