Angajații contractuali, cunoscuți și sub numele de lucrători cu contract de muncă, sunt persoane care lucrează pentru o organizație în mod temporar sau cu jumătate de normă, de obicei pentru un anumit proiect sau o anumită perioadă de timp. Deși acest tip de angajare poate oferi flexibilitate și oportunități unice, este important atât pentru angajatori, cât și pentru angajați să înțeleagă legile muncii care se aplică muncii pe bază de contract.
Una dintre principalele preocupări pentru angajații contractuali este statutul lor în conformitate cu Fair Labor Standards Act (FLSA), care subliniază salariul minim, plata orelor suplimentare și alte reglementări pentru angajați. În conformitate cu FLSA, angajații contractuali au dreptul la același salariu minim și la aceleași protecții privind orele suplimentare ca și angajații tradiționali, cu excepția cazului în care sunt exceptați din cauza sarcinilor lor de serviciu sau a nivelului de salariu. Acest lucru înseamnă că angajatorii trebuie să se asigure că angajații lor contractuali sunt plătiți corect și în conformitate cu legea federală.
O altă lege a muncii importantă de luat în considerare este Family and Medical Leave Act (FMLA), care oferă angajaților eligibili până la 12 săptămâni de concediu neplătit pentru anumite motive familiale sau medicale. Deși este posibil ca angajații contractuali să nu fie eligibili pentru concediul FMLA, angajatorii ar trebui totuși să fie conștienți de cerințele și să se asigure că oferă acomodări adecvate pentru angajații care ar putea avea nevoie de timp liber din motive medicale sau personale.
În plus față de legile federale ale muncii, pot exista reglementări la nivel de stat care se aplică angajaților contractuali. De exemplu, unele state au legi care obligă angajatorii să ofere anumite beneficii, cum ar fi concediul medical sau asigurarea de sănătate, angajaților lor cu contract de muncă temporară. Angajatorii ar trebui să fie conștienți de aceste cerințe și să se asigure că respectă toate reglementările aplicabile.
În cele din urmă, este important ca angajatorii să prezinte în mod clar termenii contractului cu angajații lor, inclusiv durata contractului, domeniul de activitate și orice compensație sau beneficii care vor fi oferite. Prin stabilirea unor așteptări și acorduri clare, ambele părți pot evita neînțelegerile sau disputele ulterioare.
În concluzie, înțelegerea legislației muncii este esențială atât pentru angajatori, cât și pentru angajații contractuali. Angajatorii trebuie să se asigure că oferă o compensație echitabilă și că respectă reglementările federale și de stat, în timp ce angajații trebuie să fie conștienți de drepturile și protecțiile lor în temeiul legii. Cu o comunicare clară și un angajament de conformitate, angajarea prin contract poate fi un aranjament pozitiv și reciproc avantajos pentru toate părțile implicate.
Cei patru factori utilizați pentru a determina dacă o persoană este un contractant independent sunt următorii:
1. Controlul comportamental: Acest factor se referă la nivelul de control pe care angajatorul îl are asupra lucrătorului. Antreprenorii independenți au un grad ridicat de control asupra muncii lor și nu sunt supuși supravegherii sau direcționării de către angajator.
2. Controlul financiar: Acest factor se referă la gradul de independență financiară pe care lucrătorul îl are față de angajator. Antreprenorii independenți își furnizează, de obicei, propriile unelte și echipamente, își plătesc propriile cheltuieli și sunt plătiți cu o sumă fixă sau în funcție de proiect, mai degrabă decât cu un salariu orar.
3. Relația dintre părți: Acest factor se referă la natura relației dintre lucrător și angajator. Antreprenorii independenți sunt de obicei angajați pentru un proiect sau o sarcină specifică și nu au o relație pe termen lung cu angajatorul.
4. Tipul de muncă: Acest factor se referă la tipul de muncă pe care o efectuează lucrătorul. Antreprenorii independenți prestează de obicei servicii specializate sau unice care necesită un nivel ridicat de calificare sau expertiză, cum ar fi lucrările de consultanță sau de proiectare. Aceștia nu sunt de obicei implicați în sarcini de rutină sau repetitive.
Un angajat 1099 (denumit, de asemenea, contractant independent) este o persoană care desfășoară o activitate independentă și care prestează servicii unei companii sau unei persoane fizice, dar care nu este considerată un angajat. Acest lucru înseamnă că firma sau persoana fizică nu reține impozite și nici nu oferă beneficii cum ar fi asigurarea de sănătate sau planurile de pensionare.
Pentru a se califica ca angajat 1099, persoana trebuie să îndeplinească anumite criterii stabilite de Internal Revenue Service (IRS). IRS ia în considerare mai mulți factori pentru a determina dacă persoana este un angajat sau un contractant independent, inclusiv:
1. Controlul comportamental: Acest lucru se referă la faptul dacă compania sau individul are dreptul de a controla modul în care este efectuată munca. Dacă lucrătorului i se spune ce să facă, când să facă și cum să facă, acesta este probabil un angajat. În cazul în care lucrătorul are mai mult control asupra modului în care este efectuată munca, acesta este probabil un contractant independent.
2. Controlul financiar: Acesta se referă la faptul dacă societatea sau persoana fizică are dreptul de a controla aspectele financiare ale muncii, cum ar fi modul în care este plătit lucrătorul și dacă acesta poate lucra pentru alți clienți. În cazul în care compania sau persoana fizică controlează aceste aspecte, lucrătorul este probabil un angajat. În cazul în care lucrătorul are mai mult control asupra acestor aspecte, acesta este probabil un contractant independent.
3. Relația dintre părți: Aceasta se referă la natura relației dintre companie sau individ și lucrător. Dacă lucrătorului i se oferă beneficii, cum ar fi asigurarea de sănătate sau planurile de pensionare, acesta este probabil un angajat. În cazul în care lucrătorul este plătit doar pentru munca pe care o face și nu are alte beneficii, este probabil că este un contractant independent.
În general, este important ca firmele și persoanele fizice să clasifice în mod corespunzător lucrătorii fie ca angajați, fie ca antreprenori independenți, pentru a evita consecințele juridice și financiare.