Contabilitatea stocurilor este un aspect esențial al oricărei afaceri care se ocupă cu cumpărarea și vânzarea de bunuri. Este un proces de urmărire și gestionare a nivelurilor de inventar ale unei companii, care îi ajută să ia decizii informate în ceea ce privește achizițiile și vânzările. Există mai multe tipuri de metode de contabilitate a stocurilor disponibile, iar fiecare are avantajele și dezavantajele sale. În acest articol, vom discuta câteva dintre metodele de contabilitate a stocurilor utilizate în mod obișnuit.
Metoda FIFO (primul intrat-primul ieșit)
Metoda FIFO presupune că primele articole cumpărate sunt și primele care se vând. Această metodă este ideală pentru companiile care se ocupă de bunuri perisabile, cum ar fi articolele alimentare, unde stocul mai vechi trebuie vândut primul. Metoda FIFO ajută, de asemenea, companiile să determine cu exactitate costul bunurilor vândute.
Metoda LIFO (Last-In-First-Out)
Metoda LIFO presupune că ultimele articole cumpărate sunt primele care se vând. Această metodă este ideală pentru companiile care se ocupă de bunuri neperisabile, cum ar fi electronicele și mobilierul. Metoda LIFO presupune că ultimul inventar achiziționat are o valoare mai mare, ceea ce poate fi util în scopuri fiscale. Cu toate acestea, ea poate duce, de asemenea, la calcule inexacte ale costului bunurilor vândute.
Metoda mediei ponderate
Metoda mediei ponderate calculează costul mediu al tuturor obiectelor de inventar disponibile pentru vânzare. Această metodă este ideală pentru companiile care se ocupă cu o gamă de bunuri, unde calculul costului bunurilor vândute poate fi dificil. Metoda mediei ponderate ajută companiile să determine cu exactitate costul bunurilor vândute și poate duce la o marjă de profit mai lină.
Metoda identificării specifice
Metoda identificării specifice este utilizată atunci când o companie poate urmări costul fiecărui articol vândut. Această metodă este ideală pentru companiile care se ocupă cu articole unice, de mare valoare, cum ar fi bijuteriile sau operele de artă. Această metodă poate oferi calcule exacte ale costului bunurilor vândute, dar poate fi o metodă care necesită mult timp și este costisitoare de implementat.
În concluzie, gestionarea corectă a contabilității stocurilor este esențială pentru orice afacere care se ocupă cu cumpărarea și vânzarea de bunuri. Alegerea metodei de contabilitate a stocurilor depinde de tipul de bunuri vândute, precum și de nevoile și preferințele companiei. Companiile trebuie să aleagă metoda adecvată de contabilizare a stocurilor pentru a asigura o raportare financiară precisă și decizii de afaceri informate.
În contabilitate și în evidența contabilă, există, în general, cinci tipuri de inventar cu care întreprinderile se pot confrunta. Acestea sunt:
1. Inventarul de materii prime: Acest inventar include toate materialele și consumabilele de care o întreprindere are nevoie pentru a-și fabrica sau produce produsele. Acestea pot include elemente precum metale brute, materiale plastice, țesături sau produse chimice.
2. Inventarul lucrărilor în curs de execuție: Acest tip de inventar include produsele neterminate la care se lucrează în prezent în procesul de fabricație. Acestea sunt parțial finisate și pot necesita mai multă muncă înainte de a putea fi vândute.
3. Stocuri de produse finite: Acest tip de inventar include toate produsele care au fost finalizate și sunt gata de vânzare. Acestea pot fi articole care așteaptă să fie expediate către clienți sau care sunt păstrate în depozit pentru vânzări viitoare.
4. Stocuri de întreținere, reparații și exploatare (MRO): Acest inventar include toate consumabilele și materialele de care o întreprindere are nevoie pentru a-și menține echipamentele și instalațiile în bună stare de funcționare. Acestea pot include lucruri precum consumabile de curățenie, piese de schimb și alte articole de întreținere.
5. Inventarul de consignație: Acest tip de inventar este deținut de o întreprindere care vinde bunuri în numele unei alte părți. Inventarul rămâne în proprietatea proprietarului inițial până când este vândut, moment în care veniturile sunt împărțite între cele două părți.
Cele două tipuri de contabilitate a stocurilor sunt sistemul de inventariere periodică și sistemul de inventariere permanentă.
Sistemul de inventariere periodică presupune numărarea fizică și înregistrarea inventarului disponibil la sfârșitul unei perioade determinate, cum ar fi lunar sau anual. Costul bunurilor vândute se calculează prin scăderea inventarului final din inventarul inițial și prin adăugarea achizițiilor nete efectuate în cursul perioadei. Acest sistem este mai simplu și mai puțin costisitor de întreținut, dar nu oferă informații în timp real cu privire la nivelul stocurilor și poate duce la o contabilitate inexactă în cazul în care există pierderi de inventar sau discrepanțe.
Pe de altă parte, sistemul de inventariere permanentă presupune urmărirea continuă a nivelului stocurilor prin utilizarea unor sisteme computerizate care actualizează automat registrele de inventariere la fiecare achiziție, vânzare sau returnare. Acest sistem oferă informații în timp real despre nivelul stocurilor și permite o urmărire mai precisă a pierderilor sau discrepanțelor de inventar. Cu toate acestea, poate fi mai complex și mai costisitor de implementat și de întreținut, în special pentru întreprinderile mici cu resurse limitate.
În contabilitate și în evidența contabilă, există trei tipuri de conturi de inventar, și anume:
1. Inventarul de materii prime: Acest cont înregistrează costul tuturor materialelor pe care o întreprindere le achiziționează și le utilizează pentru a-și fabrica produsele. Acesta poate include materiile prime utilizate în producție, cum ar fi cherestea, metale, țesături sau produse chimice.
2. Inventarul lucrărilor în curs de execuție: Acest cont înregistrează costul bunurilor care sunt în curs de fabricație, dar care nu sunt încă finalizate. Aceasta poate include produse parțial finite, cum ar fi mobilierul parțial asamblat sau vehiculele parțial finalizate.
3. Stocuri de produse finite: Acest cont înregistrează costul tuturor produselor finalizate pe care o societate le-a produs, dar pe care nu le-a vândut încă. Aceasta poate include produse care sunt ținute în stoc în așteptarea expedierii către clienți sau produse care sunt ținute în așteptarea unei cereri viitoare.
Fiecare dintre aceste conturi de stocuri este important pentru a urmări costul stocurilor unei companii și pentru a calcula costul bunurilor vândute. Costul bunurilor vândute reprezintă costul stocurilor pe care o societate le-a vândut într-o anumită perioadă și este un factor cheie în determinarea profitabilității unei societăți.