Evaluarea stocurilor este un aspect esențial al contabilității financiare, deoarece afectează profiturile raportate de o companie și venitul impozabil. Două dintre cele mai comune metode de evaluare a stocurilor utilizate de întreprinderi sunt metoda "primul intrat, primul ieșit" (FIFO) și metoda "ultimul intrat, primul ieșit" (LIFO). Fiecare metodă are avantajele și dezavantajele sale, iar alegerea metodei de utilizat poate avea un impact asupra impozitului pe profit plătit de o companie.
FIFO este o metodă prin care cele mai vechi articole din inventar sunt vândute primele, în timp ce LIFO este o metodă prin care cele mai noi articole sunt vândute primele. Metoda FIFO este folosită în mod obișnuit de companiile care vând bunuri perisabile sau de cele care se confruntă cu inflația, deoarece are ca rezultat un cost mai mic al bunurilor vândute și profituri mai mari. LIFO, pe de altă parte, este mai frecvent utilizată de companiile care vând bunuri neperisabile sau de cele care se confruntă cu deflația, deoarece duce la un cost mai mare al bunurilor vândute și la profituri mai mici.
În ceea ce privește impozitul pe profit, alegerea metodei de evaluare a stocurilor poate avea un impact asupra venitului impozabil al unei companii și, prin urmare, asupra valorii impozitului pe profit plătit. În cadrul metodei FIFO, costul bunurilor vândute este calculat pe baza celor mai vechi obiecte de inventar, ceea ce duce la un cost mai mic și la profituri mai mari. Acest lucru, la rândul său, duce la un venit impozabil mai mare și la impozite pe profit mai mari plătite. În cadrul LIFO, costul bunurilor vândute este calculat pe baza celor mai noi obiecte de inventar, ceea ce duce la un cost mai mare și la profituri mai mici. Acest lucru duce la un venit impozabil mai mic și la impozite pe venit mai mici plătite.
Este important de reținut că, în Statele Unite, Internal Revenue Service (IRS) permite companiilor să își aleagă metoda de evaluare a stocurilor, dar, odată aleasă, aceasta trebuie să fie aplicată în mod consecvent. Acest lucru înseamnă că o companie nu poate trece de la FIFO la LIFO sau viceversa fără un motiv valabil și fără aprobarea IRS.
În concluzie, alegerea metodei de evaluare a stocurilor poate avea un impact semnificativ asupra profiturilor raportate de o companie și asupra venitului impozabil. În timp ce FIFO poate duce la profituri mai mari, aceasta conduce, de asemenea, la un venit impozabil mai mare și, prin urmare, la plata unor impozite pe profit mai mari. LIFO, pe de altă parte, poate avea ca rezultat profituri mai mici, dar conduce, de asemenea, la un venit impozabil mai mic și la impozite pe venit mai mici plătite. În cele din urmă, alegerea metodei de evaluare a stocurilor ar trebui să se bazeze pe circumstanțele și obiectivele specifice ale unei companii și ar trebui să fie făcută în urma consultării cu un contabil calificat.
LIFO (Last-In-First-Out) și FIFO (First-In-First-Out) sunt două metode de contabilizare a stocurilor utilizate de întreprinderi pentru a calcula costul bunurilor vândute și valoarea stocurilor. LIFO presupune că cele mai recente obiecte de inventar achiziționate sunt primele vândute, în timp ce FIFO presupune că cele mai vechi obiecte de inventar sunt vândute primele.
În ceea ce privește impozitele, LIFO este, în general, considerată mai bună pentru întreprinderi, deoarece le permite să își diminueze obligațiile fiscale prin reducerea venitului impozabil. Acest lucru se datorează faptului că LIFO presupune că inventarul cel mai recent și mai scump este vândut primul, ceea ce înseamnă că costul bunurilor vândute este mai mare și, prin urmare, venitul impozabil este mai mic.
Pe de altă parte, FIFO poate avea ca rezultat un venit impozabil mai mare, deoarece presupune că stocul cel mai vechi și cel mai ieftin este vândut primul, ceea ce înseamnă că costul bunurilor vândute este mai mic și, prin urmare, venitul impozabil este mai mare.
Cu toate acestea, este important de reținut că LIFO nu este întotdeauna cea mai bună opțiune pentru fiecare întreprindere. Deși poate reduce obligațiile fiscale, poate duce, de asemenea, la costuri de inventar mai mari și la profituri mai mici, deoarece crește costul bunurilor vândute. În plus, LIFO nu este permisă de anumite standarde și reglementări contabile, cum ar fi Standardele internaționale de raportare financiară (IFRS).
În concluzie, LIFO este, în general, considerată mai bună din punct de vedere fiscal, deoarece poate reduce obligațiile fiscale, dar este important ca întreprinderile să analizeze cu atenție circumstanțele lor specifice și impactul potențial asupra situațiilor lor financiare înainte de a decide asupra unei metode de contabilizare a stocurilor.
FIFO (First-In, First-Out) este o metodă utilizată pentru gestionarea stocurilor care presupune că primele produse sau articole pe care o companie le achiziționează sau le produce sunt primele care se vând. Aceasta înseamnă că costul bunurilor vândute (COGS) se bazează pe costul celor mai vechi articole din stoc, iar articolele mai noi sunt lăsate în stoc până când cele mai vechi sunt vândute.
FIFO poate avea un efect asupra profiturilor și impozitelor, deoarece afectează calculul costurilor de producție, care este o componentă cheie a situațiilor financiare și a declarațiilor fiscale ale unei companii. Utilizarea FIFO poate duce la profituri mai mari și impozite mai mici în perioadele de inflație și la profituri mai mici și impozite mai mari în perioadele de deflație.
În perioadele de inflație, costul bunurilor vândute se bazează pe articolele de inventar mai vechi, cu costuri mai mici, în timp ce articolele mai noi, cu costuri mai mari, sunt lăsate în stoc. Acest lucru duce la o valoare mai mică a costurilor de producție și la un profit brut mai mare, ceea ce poate crește venitul net și, prin urmare, venitul impozabil al societății. Cu toate acestea, deoarece valoarea stocurilor crește, de asemenea, din cauza inflației, este posibil ca societatea să fie nevoită să plătească impozite mai mari pentru câștigurile nerealizate din stocurile sale.
În perioadele de deflație, se întâmplă contrariul. Costul bunurilor vândute se bazează pe articolele de inventar mai noi, cu costuri mai mari, în timp ce articolele mai vechi, cu costuri mai mici, sunt lăsate în stoc. Acest lucru duce la o valoare mai mare a costurilor de producție și la o valoare mai mică a profitului brut, ceea ce poate duce la scăderea venitului net și, prin urmare, a venitului impozabil al societății. Cu toate acestea, având în vedere că valoarea stocurilor scade, de asemenea, din cauza deflației, societatea poate solicita o deducere fiscală pentru pierderile nerealizate ale stocurilor sale.
În general, utilizarea FIFO poate afecta calculul costurilor de producție, care, la rândul său, poate afecta rentabilitatea și obligațiile fiscale ale unei societăți. Este important ca societățile să analizeze cu atenție metodele lor de gestionare a stocurilor și impactul potențial al acestora asupra situațiilor financiare și a declarațiilor fiscale.