În lumea afacerilor, există diverse strategii pe care antreprenorii le folosesc pentru a-și dezvolta și dezvolta companiile. Două dintre aceste strategii sunt integrarea verticală și industria de externalizare. Ambele metode au avantajele și dezavantajele lor și este la latitudinea proprietarului afacerii să decidă pe care dintre ele să o folosească în funcție de scopurile și obiectivele sale.
Integrarea verticală este o strategie de afaceri în care o companie controlează mai multe etape ale lanțului de aprovizionare. Aceasta înseamnă că întreprinderea deține și gestionează producția, distribuția și vânzarea cu amănuntul a produselor sau serviciilor sale. De exemplu, un producător de automobile care deține o fabrică de oțel, o companie de anvelope și un dealer este un exemplu de integrare verticală. Printre beneficiile integrării verticale se numără reducerea costurilor, creșterea eficienței și un control mai bun al calității. Prin controlul întregului lanț de aprovizionare, compania poate reduce costurile prin eliminarea intermediarilor și poate îmbunătăți eficiența prin raționalizarea proceselor.
Pe de altă parte, externalizarea este o strategie de afaceri prin care o companie deleagă anumite funcții unor terți furnizori de servicii. Aceasta înseamnă că societatea angajează o altă companie pentru a se ocupa de anumite sarcini, cum ar fi producția, serviciul clienți sau contabilitatea. Printre beneficiile externalizării se numără reducerea costurilor, creșterea flexibilității și accesul la expertiză specializată. Prin externalizarea anumitor funcții, compania poate reduce costurile, profitând de economiile de scară, și poate avea acces la expertiză specializată pe care nu o are la nivel intern.
Un exemplu de industrie cu integrare verticală este industria petrolieră. Companiile petroliere, precum ExxonMobil și Chevron, controlează întregul lanț de aprovizionare, de la explorarea și forarea petrolului până la rafinare și distribuție. Acest lucru le permite să aibă un control mai bun asupra costurilor și să se asigure că produsele lor îndeplinesc standarde de înaltă calitate. Cu toate acestea, dezavantajul integrării verticale în industria petrolieră este că necesită o sumă semnificativă de investiții de capital, pe care companiile mai mici ar putea să nu o aibă.
Pe de altă parte, un exemplu de industrie de externalizare este industria confecțiilor. Multe mărci de îmbrăcăminte, cum ar fi Nike și Adidas, își externalizează producția către fabrici terțe din țări precum China și Bangladesh. Acest lucru le permite să profite de costurile mai mici ale forței de muncă și să aibă acces la expertiză specializată în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. Cu toate acestea, externalizarea în industria confecțiilor a fost criticată pentru condițiile de muncă precare și salariile mici din fabrici.
În concluzie, atât integrarea verticală, cât și industria de externalizare au avantajele și dezavantajele lor. Depinde de proprietarul afacerii să determine care este cea mai bună strategie pentru compania sa în funcție de obiectivele și resursele sale. În timp ce integrarea verticală permite un control mai bun al calității, aceasta necesită o cantitate semnificativă de investiții. Externalizarea, pe de altă parte, este mai flexibilă și mai eficientă din punct de vedere al costurilor, dar poate veni cu probleme etice. În cele din urmă, succesul unei întreprinderi depinde de capacitatea de a se adapta la condițiile de piață în schimbare și de a lua decizii în cunoștință de cauză pe baza opțiunilor disponibile.
Integrarea verticală este o strategie de afaceri prin care o companie își extinde operațiunile prin achiziția sau fuziunea cu alte întreprinderi care se află fie în amonte, fie în aval în lanțul de aprovizionare. Acest lucru permite companiei să dețină mai mult control asupra lanțului său de aprovizionare și să își reducă dependența de furnizorii terți.
Iată câteva exemple de integrare verticală:
1. Integrarea înainte: O companie care produce un produs și îl vinde comercianților cu amănuntul se poate integra pe verticală prin deschiderea propriilor sale magazine de vânzare cu amănuntul. Acest lucru poate ajuta compania să aibă mai mult control asupra canalului său de distribuție și să își crească profiturile.
2. Integrarea în sens invers: O companie care produce un produs se poate integra pe verticală prin achiziționarea furnizorilor de materii prime. Acest lucru poate ajuta compania să aibă un control mai mare asupra lanțului său de aprovizionare și să reducă riscul de întreruperi cauzate de furnizorii terți.
3. Integrarea echilibrată: O companie se poate integra pe verticală prin achiziționarea atât a întreprinderilor din amonte, cât și a celor din aval din lanțul de aprovizionare. Acest lucru poate ajuta compania să aibă un control complet asupra lanțului său de aprovizionare și să reducă costurile.
4. Integrarea conglomerată: O întreprindere se poate integra pe verticală prin achiziționarea de întreprinderi care nu sunt legate de operațiunile sale de bază. Acest lucru poate ajuta compania să își diversifice portofoliul și să își reducă riscul.
În general, integrarea verticală este o decizie complexă și strategică care necesită o planificare și o analiză atentă. Aceasta poate ajuta o companie să își îmbunătățească eficiența operațională, să își sporească profiturile și să își reducă dependența față de furnizorii terți.
Nu, McDonald's nu este un exemplu de integrare verticală. Integrarea verticală se referă la faptul că o companie deține și controlează întregul lanț de aprovizionare a produselor sale, de la materiile prime până la produsul finit. McDonald's nu deține ferme sau ferme proprii pentru a produce ingredientele pentru mâncarea sa; în schimb, le procură de la diverși furnizori din întreaga lume.
Cu toate acestea, McDonald's utilizează o formă de integrare orizontală prin deținerea și operarea propriului lanț de restaurante. Acest lucru îi permite companiei să dețină un control complet asupra operațiunilor din restaurantele sale, de la meniu la personal și experiența clienților.
Pe scurt, în timp ce McDonald's exercită un anumit grad de control asupra lanțului său de aprovizionare și a operațiunilor din restaurante, compania nu se încadrează în definiția integrării verticale din cauza dependenței sale de furnizorii externi pentru materiile prime.