În calitate de proprietar de afacere, este esențial să aveți o înțelegere clară a sănătății financiare a companiei dumneavoastră. Acest lucru include urmărirea stocurilor și a creanțelor, care pot fi incluse într-o declarație de venit. O declarație de venit este o situație financiară care prezintă veniturile și cheltuielile unei companii pe o anumită perioadă de timp, de obicei o lună sau un an. În acest articol, vom discuta despre cum să includem inventarul și creanțele într-o declarație de venit.
Inventarul reprezintă bunurile pe care o companie le deține pentru a le vinde clienților. Acesta include materiile prime, lucrările în curs de execuție și produsele finite. Pentru a include stocurile în contul de profit și pierdere, proprietarul unei afaceri trebuie să calculeze costul bunurilor vândute (COGS). COGS reprezintă costul total de producție sau de achiziție a bunurilor care au fost vândute în cursul unei anumite perioade. Acesta include costul materialelor, al forței de muncă și al cheltuielilor generale. Formula pentru COGS este următoarea:
După ce se calculează COGS, acesta se scade din veniturile totale pentru a obține profitul brut. Profitul brut este profitul realizat de o companie înainte de a deduce cheltuielile precum salariile, chiria și impozitele. Includerea stocurilor în contul de profit și pierdere îi ajută pe proprietarii de afaceri să înțeleagă profitabilitatea produselor lor.
Creanțele, cunoscute și sub numele de conturi de încasat, reprezintă banii datorați unei companii de către clienții săi pentru bunurile sau serviciile furnizate. Pentru a include creanțele în contul de profit și pierdere, proprietarul unei afaceri trebuie să calculeze vânzările nete. Vânzările nete sunt vânzările totale minus orice retururi, reduceri sau indemnizații. Formula pentru vânzările nete este următoarea:
Odată ce vânzările nete sunt calculate, acestea se adaugă la orice alt venit, cum ar fi veniturile din dobânzi sau venituri din chirii. Apoi, orice cheltuieli, cum ar fi salariile, chiria și impozitele, sunt deduse pentru a obține venitul net. Includerea creanțelor în contul de profit și pierdere îi ajută pe proprietarii de afaceri să înțeleagă fluxul de numerar al afacerii lor.
În concluzie, includerea stocurilor și a creanțelor într-o declarație de venit este esențială pentru ca proprietarii de afaceri să înțeleagă sănătatea financiară a companiei lor. Aceasta îi ajută să urmărească rentabilitatea produselor lor și fluxul de numerar al afacerii lor. Prin calcularea exactă a costurilor de producție și a vânzărilor nete, proprietarii de afaceri pot lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la stocurile și creanțele lor, ceea ce poate duce, în cele din urmă, la succesul afacerii lor.
De obicei, creanțele nu sunt incluse în contul de profit și pierdere, deoarece reprezintă un element de bilanț. Contul de profit și pierdere sau contul de profit și pierdere prezintă veniturile generate de o afacere și cheltuielile suportate pentru a genera aceste venituri pe o anumită perioadă. Contul de creanțe este un cont de activ care reprezintă sumele datorate unei întreprinderi de către clienții săi pentru bunuri sau servicii vândute pe credit. Atunci când se efectuează o vânzare pe credit, venitul este recunoscut în contul de profit și pierdere, dar creanțele corespunzătoare sunt înregistrate în bilanț ca activ. Pe măsură ce clienții fac plăți, soldul creanțelor scade, iar aceste plăți sunt recunoscute ca venituri în contul de profit și pierdere.
Nu, conturile de încasat nu sunt prezentate în contul de profit și pierdere. Contul de profit și pierdere este un raport financiar care prezintă veniturile, cheltuielile și venitul sau pierderea netă a unei afaceri pe o anumită perioadă de timp. Contul de creanțe este un cont de activ care reprezintă suma de bani datorată unei întreprinderi de către clienții săi pentru bunuri sau servicii care au fost vândute, dar care nu au fost încă plătite.
În timp ce creanțele reprezintă o parte importantă a sănătății financiare a unei întreprinderi, ele nu sunt direct legate de veniturile și cheltuielile care sunt raportate în contul de profit și pierdere. În schimb, creanțele sunt de obicei raportate în bilanț, care prezintă o imagine instantanee a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale unei întreprinderi la un anumit moment dat.
Cu toate acestea, valoarea creanțelor unei întreprinderi poate afecta indirect contul de profit și pierdere dacă acestea nu sunt încasate în timp util. De exemplu, dacă o întreprindere are o sumă mare de creanțe neplătite, este posibil să aibă dificultăți în a-și acoperi cheltuielile sau în a genera un flux de numerar suficient pentru a-și susține operațiunile. Acest lucru poate afecta în cele din urmă venitul net sau pierderea netă raportată în contul de profit și pierdere.
Conturile de încasat și stocurile sunt două categorii importante din bilanțul unei întreprinderi care trebuie evaluate corect pentru o raportare financiară corectă.
Creanțele sunt sumele datorate de clienți întreprinderii pentru bunuri sau servicii care au fost vândute, dar care nu au fost încă plătite. Pentru a evalua creanțele, întreprinderile utilizează de obicei metoda valorii nete realizabile. Această metodă presupune scăderea din soldul total al creanțelor a unei estimări pentru conturile necolectabile, cunoscute și sub denumirea de creanțe neperformante. Această estimare se bazează pe procentajul istoric al conturilor nerecuperabile sau pe alți factori care pot avea un impact asupra capacității de plată a clienților.
Pe de altă parte, stocurile reprezintă valoarea bunurilor pe care o întreprindere le are la dispoziție și care sunt disponibile pentru vânzare. Există diferite metode de evaluare care pot fi utilizate pentru a evalua stocurile, inclusiv metoda "primul intrat, primul ieșit" (FIFO), metoda "ultimul intrat, primul ieșit" (LIFO) și metoda costului mediu ponderat. Metoda aleasă va depinde de natura afacerii și de produsele vândute.
În cadrul metodei FIFO, cel mai vechi stoc este vândut primul, iar costul celui mai recent stoc achiziționat este utilizat pentru a evalua stocul rămas. Conform metodei LIFO, cel mai recent stoc achiziționat este vândut primul, iar costul celui mai vechi stoc este utilizat pentru a evalua stocul rămas. Metoda costului mediu ponderat ia în considerare costul mediu al tuturor obiectelor de inventar aflate în stoc.
Este important ca întreprinderile să aleagă o metodă coerentă de evaluare a stocurilor și a creanțelor și să prezinte această metodă în situațiile lor financiare. Acest lucru le permite investitorilor, creditorilor și altor părți interesate să compare performanța financiară a întreprinderii în timp și între diferite întreprinderi. În plus, întreprinderile ar trebui să își revizuiască periodic soldurile stocurilor și ale creanțelor pentru a se asigura că acestea sunt corecte și actualizate.