Când vine vorba de gestionarea finanțelor afacerii dumneavoastră, este esențial să țineți evidența conturilor de încasat. Conturile de încasat, sau banii datorați afacerii dvs. de către clienți sau clienți, reprezintă o parte importantă a fluxului de numerar al companiei dvs. Pentru a gestiona eficient conturile de încasat, trebuie să dispuneți de un sistem contabil solid. În acest articol, vom explora diferitele tipuri de contabilitate pentru conturile de creanțe și vom examina beneficiile acestora.
Un tip comun de contabilitate pentru conturile de creanțe este metoda bazată pe numerar. Cu metoda bazată pe numerar, veniturile sunt recunoscute doar atunci când se primește plata de la client sau client. Această metodă este directă și ușor de înțeles, ceea ce o face o alegere ideală pentru întreprinderile mai mici cu nevoi contabile mai simple. Cu toate acestea, ea poate fi, de asemenea, limitativă, deoarece nu ia în considerare facturile restante care nu au fost încă plătite.
Un alt tip de contabilitate pentru conturile de creanțe este metoda contabilității de angajamente. Această metodă recunoaște veniturile atunci când sunt obținute, chiar dacă plata nu a fost încă primită. Acest lucru permite o imagine mai precisă a fluxului de numerar al afacerii dumneavoastră, deoarece ia în considerare toate facturile restante. Cu toate acestea, poate fi mai complexă și mai consumatoare de timp pentru a fi gestionată, necesitând un nivel mai mare de expertiză contabilă.
O a treia opțiune este metoda hibridă, care combină elemente atât ale metodei de numerar, cât și ale celei de angajamente. Cu metoda hibridă, veniturile sunt recunoscute atunci când sunt obținute, dar cheltuielile sunt recunoscute doar atunci când se face plata. Această metodă poate oferi o imagine mai cuprinzătoare a finanțelor afacerii dumneavoastră, fiind în același timp relativ simplu de gestionat.
În cele din urmă, tipul de contabilitate pentru conturile de creanțe pe care îl alegeți va depinde de nevoile specifice ale afacerii dumneavoastră. Luați în considerare factori precum dimensiunea afacerii dvs., complexitatea nevoilor dvs. contabile și nivelul de expertiză contabilă de care dispuneți. Prin alegerea metodei corecte de contabilitate pentru conturile de creanțe, vă puteți asigura că finanțele afacerii dumneavoastră sunt gestionate în mod eficient și eficace.
În contabilitate, creanțele se referă la banii datorați unei companii de către clienții sau clienții săi. Există trei clasificări principale ale creanțelor în scopuri contabile, care sunt următoarele:
1. Creanțe comerciale: Acestea sunt cel mai comun tip de creanțe și sunt create atunci când o companie vinde bunuri sau servicii pe credit clienților săi. Ele reprezintă suma de bani care este datorată companiei de către clienții săi și sunt, de obicei, pe termen scurt.
2. Efecte de încasat: Efectele de primit sunt similare cu creanțele comerciale, dar sunt create atunci când o companie împrumută bani unui client sau unui client și primește în schimb un bilet la ordin. Biletul prezintă termenii împrumutului, inclusiv rata dobânzii și programul de rambursare.
3. Alte creanțe: Această categorie include orice alte tipuri de creanțe care nu se încadrează în categoria creanțelor comerciale sau a efectelor de primit. Printre exemplele de alte creanțe se pot număra rambursările de impozite, cererile de despăgubire pentru asigurări sau avansurile acordate angajaților.
În general, clasificarea creanțelor este importantă în scopuri contabile, deoarece ajută companiile să urmărească și să își gestioneze fluxul de numerar și să raporteze cu exactitate poziția lor financiară către părțile interesate.
GAAP înseamnă Generally Accepted Accounting Principles (Principii contabile general acceptate), care reprezintă un set de practici contabile și de raportare financiară standardizate care sunt utilizate pentru a asigura coerența și acuratețea în diferite organizații și industrii. În ceea ce privește conturile de încasat, GAAP prevede ca întreprinderile să recunoască veniturile din vânzarea de bunuri sau servicii atunci când acestea sunt câștigate, și nu atunci când se primește plata. Acest lucru înseamnă că întreprinderile trebuie să înregistreze creanțele ca activ în bilanțul lor și trebuie să revizuiască și să ajusteze periodic soldurile creanțelor pentru a reflecta modificările în ceea ce privește probabilitatea de plată. În plus, GAAP prevede că întreprinderile trebuie să prezinte în situațiile lor financiare orice modificări semnificative sau incertitudini legate de creanțele lor, pentru a asigura transparența și acuratețea raportării lor. În general, respectarea principiilor GAAP este esențială pentru asigurarea unei raportări financiare exacte și fiabile și pentru menținerea încrederii părților interesate, cum ar fi investitorii, creditorii și autoritățile de reglementare.
Cele două tipuri de creanțe sunt creanțele comerciale și creanțele necomerciale.
Creanțele comerciale sunt sumele datorate unei întreprinderi de către clienții săi pentru bunuri sau servicii vândute pe credit. Acestea sunt considerate ca făcând parte din cursul normal al activității și sunt, de obicei, pe termen scurt.
Pe de altă parte, creanțele necomerciale sunt sume datorate unei întreprinderi care nu sunt legate de operațiunile sale principale. Printre exemple se numără împrumuturile acordate angajaților sau investițiile terților. Acestea sunt, de obicei, pe termen mai lung și nu pot fi încasate la fel de repede ca și creanțele comerciale.
Este important pentru întreprinderi să țină evidența ambelor tipuri de creanțe și să dispună de un sistem de colectare la timp pentru a asigura un flux de numerar sănătos și stabilitate financiară.
Cele șapte categorii contabile de bază, denumite și cele șapte tipuri de conturi, sunt următoarele:
1. Active: Activele sunt resursele deținute de o întreprindere care au o valoare monetară și de la care se așteaptă să furnizeze beneficii economice viitoare. Printre exemplele de active se numără numerarul, creanțele, proprietățile, inventarul și echipamentele.
2. Pasive: Pasivele sunt obligații pe care o întreprindere le datorează altora și care se așteaptă să fie decontate în viitor. Printre exemplele de pasive se numără conturile de plătit, împrumuturile și impozitele datorate.
3. Capitaluri proprii: Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual în activele unei întreprinderi după deducerea pasivelor. Capitalul propriu include contribuțiile făcute de proprietari și orice profit nerepartizat.
4. Venituri: Veniturile reprezintă veniturile obținute de o întreprindere din operațiunile sale normale. Veniturile includ veniturile din vânzări, veniturile din dobânzi și câștigurile din vânzarea de active.
5. Cheltuieli: Cheltuielile sunt costurile suportate de o întreprindere în desfășurarea operațiunilor sale. Printre exemplele de cheltuieli se numără salariile, chiria, utilitățile și amortizarea.
6. Costul bunurilor vândute: Costul bunurilor vândute (COGS) reprezintă costul direct de producție a bunurilor vândute de către o întreprindere. COGS include costul materiilor prime, al forței de muncă și al cheltuielilor generale.
7. Alte venituri și câștiguri: Alte venituri și câștiguri sunt veniturile neoperaționale obținute de o întreprindere. Printre exemple se numără câștigurile din vânzarea de investiții și veniturile din chirii.