Angajarea strategică de personal este o componentă esențială a oricărei afaceri de succes. Aceasta implică angajarea, formarea și desfășurarea angajaților într-un mod care se aliniază cu scopurile și obiectivele generale ale companiei. Deși există multe strategii de angajare a personalului, există patru tipuri distincte care merită luate în considerare.
Staffingul tradițional este cel mai comun tip de strategie de angajare a personalului. Aceasta implică angajarea angajaților cu normă întreagă, cu beneficii și salariu. Staffingul tradițional funcționează bine pentru companiile care au un volum de muncă constant și au nevoie de o forță de muncă stabilă pentru a-și satisface nevoile. Cu toate acestea, poate fi costisitoare și inflexibilă, deoarece necesită un angajament pe termen lung atât din partea angajatorului, cât și a angajatului.
Angajarea de personal contingent implică angajarea angajaților pe bază de contract sau temporar. Acest tip de recrutare de personal este ideal pentru companiile care au un volum de muncă fluctuant sau care au nevoie de competențe specializate pentru proiecte specifice. Angajarea de personal contingent poate fi mai rentabilă decât angajarea tradițională, deoarece permite angajatorilor să plătească doar pentru munca de care au nevoie. Cu toate acestea, poate duce, de asemenea, la o forță de muncă mai puțin stabilă, deoarece este posibil ca lucrătorii contingenți să nu fie la fel de implicați în succesul pe termen lung al companiei.
Externalizarea presupune angajarea unei companii terțe pentru a se ocupa de anumite aspecte ale afacerii, cum ar fi contabilitatea sau serviciul clienți. Acest tip de recrutare de personal poate fi rentabil și eficient, deoarece permite companiilor să se concentreze pe competențele lor de bază, externalizând în același timp sarcinile neesențiale. Cu toate acestea, externalizarea poate duce, de asemenea, la pierderea controlului asupra anumitor aspecte ale afacerii și este posibil să nu fie potrivită pentru toate industriile.
Angajarea de personal prin parteneriate strategice implică formarea de parteneriate cu alte companii pentru a împărți resurse și angajați. Acest tip de recrutare de personal poate fi benefic pentru companiile care au puncte forte complementare și care își pot valorifica resursele combinate pentru a-și atinge obiectivele. Angajarea de personal în parteneriat strategic poate fi dificil de pus în aplicare, deoarece necesită un grad ridicat de colaborare și încredere între parteneri.
În concluzie, recrutarea strategică de personal este un aspect esențial pentru orice afacere de succes. Prin alegerea strategiei corecte de dotare cu personal, companiile se pot asigura că au oamenii potriviți în locurile potrivite pentru a-și atinge obiectivele. Indiferent dacă alegeți personal tradițional, contingent, externalizare sau parteneriat strategic, este important să luați în considerare nevoile și obiectivele unice ale companiei dvs. pentru a determina cea mai bună abordare.
Cele trei tipuri de recrutare de personal sunt: recrutarea de personal temporar, recrutarea de personal permanent și recrutarea de personal contractual.
1. Personalul temporar: Personalul temporar presupune angajarea de angajați pentru o perioadă scurtă de timp, de obicei pentru a suplini un angajat absent sau pentru a gestiona o creștere temporară a volumului de muncă. Personalul temporar este benefic pentru organizațiile care au nevoie de flexibilitate în ceea ce privește forța de muncă și doresc să evite angajamentele pe termen lung. Personalul temporar poate fi angajat direct de către organizație sau prin intermediul unei agenții de recrutare de personal.
2. Personalul permanent: Personalul permanent este tipul tradițional de personal în care angajații sunt angajați pe bază permanentă pentru a lucra pentru organizație. Angajaților li se oferă siguranța locului de muncă pe termen lung, beneficii și oportunități de dezvoltare a carierei în cadrul organizației. Personalul permanent este potrivit pentru organizațiile care au un volum de muncă stabil și au nevoie de o forță de muncă constantă.
3. Personalul contractual: Personalul contractual presupune angajarea angajaților pe bază de contract pentru a lucra pentru organizație pentru o anumită perioadă de timp. Angajații sunt, de obicei, angajați pentru un proiect specific sau pentru a suplini un post calificat care necesită abilități specializate. Personalul contractual oferă organizațiilor flexibilitate în ceea ce privește forța de muncă și le permite să angajeze angajați cu competențe specializate fără a se angaja pe termen lung.
Există mai multe modele de dotare cu personal pe care organizațiile le pot folosi pentru a-și gestiona angajații. Iată care sunt cele mai comune 5 modele de staffing:
1. Angajați cu normă întreagă: Angajații cu normă întreagă lucrează pentru un anumit număr de ore pe săptămână și au dreptul la beneficii cum ar fi asigurarea de sănătate, timp liber plătit și planuri de pensionare. Aceștia sunt de obicei angajați pentru poziții pe termen lung și se așteaptă să lucreze ore regulate.
2. Angajații cu fracțiune de normă: Angajații cu fracțiune de normă lucrează mai puține ore decât angajații cu normă întreagă și este posibil să nu aibă dreptul la aceleași beneficii. Angajații cu fracțiune de normă sunt adesea angajați pentru a umple golurile din programări sau pentru a oferi sprijin în perioadele aglomerate.
3. Angajați temporari: Angajații temporari sunt angajați pentru o anumită perioadă de timp sau pentru un anumit proiect. Aceștia nu au dreptul la aceleași beneficii ca și angajații cu normă întreagă, dar pot beneficia de anumite beneficii, cum ar fi indemnizația lucrătorilor.
4. Angajați contractuali: Angajații contractuali sunt angajați pentru a lucra la un anumit proiect sau pentru o anumită perioadă de timp. Aceștia sunt adesea angajați pentru aptitudini sau expertiză specializată și nu au dreptul la aceleași beneficii ca și angajații cu normă întreagă.
5. Freelanceri/contractanți independenți: Freelancerii sau contractanții independenți lucrează pe bază de proiect și nu sunt considerați angajați. Aceștia sunt responsabili pentru propriile impozite și beneficii și sunt adesea angajați pentru competențe sau expertiză specializate.