Munca copiilor a fost cândva o practică obișnuită în Statele Unite, copiii de doar cinci ani lucrând ore îndelungate în fabrici, mine și ferme. Abia la începutul secolului XX au fost adoptate legi care să interzică exploatarea copiilor la locul de muncă. Primul stat care a adoptat astfel de legi a fost Massachusetts, în 1836.
Înainte de adoptarea legilor privind munca copiilor, copiii erau adesea forțați să lucreze în condiții periculoase și insalubre pentru un salariu mic. Ei erau angajați în fabrici și mine, în agricultură și în serviciul domestic. Mulți copii au fost răniți sau uciși la locul de muncă, iar sănătatea și educația lor au avut de suferit ca urmare.
Mișcarea pentru a pune capăt muncii copiilor a luat amploare la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu formarea Comitetului Național pentru Munca Copiilor în 1904. Comitetul a căutat să sensibilizeze publicul cu privire la această problemă și a făcut lobby pentru legi statale și federale care să protejeze copiii de exploatarea la locul de muncă.
În 1916, Congresul a adoptat Legea Keating-Owen privind munca copiilor, care interzicea expedierea interstatală a bunurilor produse de copii cu vârsta sub 14 ani. Cu toate acestea, Curtea Supremă a declarat legea neconstituțională în 1918, argumentând că aceasta încălca clauza privind comerțul din Constituție.
Abia prin Legea privind standardele de muncă echitabile din 1938, guvernul federal a reușit să reglementeze munca copiilor. Legea a stabilit o vârstă minimă de 16 ani pentru angajarea în majoritatea industriilor și a stabilit limite privind orele în care copiii puteau lucra.
Astăzi, munca copiilor este ilegală în Statele Unite, dar rămâne o problemă în multe părți ale lumii. Milioane de copii sunt încă forțați să muncească în condiții periculoase, refuzându-le șansa de a primi o educație și de a se bucura de o copilărie lipsită de exploatare.
În concluzie, adoptarea legilor de prevenire a muncii copiilor a fost o piatră de hotar semnificativă în istoria Statelor Unite. Massachusetts a fost primul stat care a luat atitudine împotriva exploatării copiilor în câmpul muncii, iar acest lucru a constituit un exemplu pentru restul țării. Deși munca copiilor nu mai este legală în Statele Unite, lupta împotriva acesteia continuă în întreaga lume.
Munca copiilor a fost răspândită în Statele Unite până la începutul secolului XX, când guvernul a început să reglementeze condițiile de muncă ale copiilor. Legea Fair Labor Standards Act din 1938, care stabilea salariul minim și numărul maxim de ore de muncă pentru angajați, includea și prevederi care interziceau munca copiilor. Legea interzicea angajarea copiilor sub vârsta de 16 ani în locuri de muncă neagricole considerate periculoase, cum ar fi mineritul și munca în fabrici. Cu toate acestea, copiilor de până la 14 ani li s-a permis să lucreze în locuri de muncă nepericuloase în afara orelor de școală. În 1949, legea a fost modificată pentru a interzice angajarea copiilor sub 16 ani în orice loc de muncă care interferează cu școlarizarea lor. Astăzi, munca copiilor este ilegală în Statele Unite, iar angajatorii care încalcă legile privind munca copiilor pot fi pasibili de amenzi și alte sancțiuni.
Legea care a fost adoptată pentru a limita munca copiilor este cunoscută sub numele de Fair Labor Standards Act (FLSA). FLSA a fost promulgată de președintele Franklin D. Roosevelt la 25 iunie 1938. Această lege a stabilit un salariu minim la nivel național, a stabilit limite privind numărul de ore pe care copiii sub 16 ani le puteau lucra (precum și tipul de muncă pe care aceștia îl puteau efectua) și a stabilit cerințe privind plata orelor suplimentare pentru lucrătorii care depășesc 40 de ore de muncă pe săptămână.
Înainte de FLSA, munca copiilor era o practică obișnuită, în special în industrii precum agricultura, industria prelucrătoare și mineritul. Copii de doar șase ani erau adesea forțați să lucreze ore îndelungate în condiții periculoase, fără nicio protecție legală. FLSA a fost un act legislativ de referință care a contribuit la asigurarea siguranței și bunăstării copiilor care muncesc și continuă să fie o componentă esențială a legislației muncii din SUA până în prezent.
Munca copiilor face parte din istoria omenirii de secole, dar utilizarea pe scară largă a muncii copiilor în industrie a început în timpul Revoluției Industriale din secolele XVIII și XIX. În Europa și America de Nord, copii de doar cinci sau șase ani erau angajați în fabrici, mine și fabrici, lucrând ore îndelungate în condiții periculoase pentru un salariu foarte mic. Practica muncii copiilor a fost determinată de nevoia de forță de muncă ieftină, precum și de convingerea că copiii sunt mai ușor de gestionat și mai ușor de controlat decât lucrătorii adulți. Munca copiilor a devenit o problemă globală în secolul XX, pe măsură ce organizații internaționale precum Organizația Internațională a Muncii (OIM) și Organizația Națiunilor Unite (ONU) au început să pledeze pentru drepturile copiilor și pentru eliminarea muncii copiilor. Astăzi, munca copiilor rămâne o problemă semnificativă în multe părți ale lumii, în special în țările în curs de dezvoltare, unde sărăcia, lipsa educației și legile slabe privind munca contribuie la exploatarea copiilor.
Sfârșitul muncii copiilor în America a fost pus în aplicare printr-o serie de reforme legislative, mișcări sociale și activism. Mai multe persoane și organizații au jucat un rol vital în eliminarea muncii copiilor în America.
Una dintre figurile semnificative care a jucat un rol cheie în eliminarea muncii copiilor în America a fost Florence Kelley. Ea a fost o reformatoare socială, activistă în domeniul muncii și susținătoare a drepturilor copiilor. Kelley a lucrat neobosit pentru a expune condițiile grele de muncă și exploatarea copiilor în fabrici și mine. De asemenea, a colaborat îndeaproape cu Liga Națională a Consumatorilor și cu Biroul Copiilor pentru a face presiuni în favoarea unei legislații federale care să protejeze copiii de exploatarea prin muncă. Eforturile sale de advocacy au dus la adoptarea Legii privind standardele echitabile de muncă din 1938, care a stabilit standarde minime de salarizare și ore maxime pentru lucrători, inclusiv pentru copii.
O altă figură importantă în eliminarea muncii copiilor în America a fost Lewis W. Hine. Hine a fost un fotograf care și-a folosit aparatul foto pentru a documenta condițiile grele de muncă ale copiilor din fabrici, mine și alte industrii. Fotografiile sale au fost folosite ca dovezi pentru a expune exploatarea copiilor și pentru a milita pentru reforme în domeniul muncii. Munca sa a contribuit la schimbarea opiniei publice și a deschis calea pentru acțiuni guvernamentale.
Printre alte persoane și organizații care au jucat un rol vital în eliminarea muncii copiilor în America se numără sindicatele, reformatorii sociali și politicienii progresiști. De exemplu, Federația Americană a Muncii (American Federation of Labor - AFL) și Congresul Organizațiilor Industriale (Congress of Industrial Organizations - CIO) au făcut presiuni pentru reformele privind munca copiilor și au sprijinit acțiunile legislative pentru a proteja copiii de exploatarea prin muncă. Politicieni progresiști precum Theodore Roosevelt și Woodrow Wilson au susținut, de asemenea, reformele privind munca copiilor și au semnat mai multe acte legislative pentru a proteja copiii de exploatarea prin muncă.
În concluzie, nicio persoană nu poate fi creditată ca fiind cea care a pus capăt muncii copiilor în America. A fost un efort colectiv al reformatorilor sociali, al activiștilor din domeniul muncii, al fotografilor, al sindicatelor și al factorilor de decizie politică care au lucrat neobosit pentru a expune și a aborda exploatarea copiilor la locul de muncă. Eforturile lor au culminat cu o legislație federală care a stabilit un salariu minim și un număr maxim de ore pentru lucrători, inclusiv pentru copii, și a marcat sfârșitul muncii copiilor în America.