Când vine vorba de determinarea venitului net al unei afaceri, gestionarea stocurilor joacă un rol crucial. Metodele de inventariere ajută afacerile să țină evidența stocurilor și să se asigure că raportează cu exactitate poziția lor financiară. Există trei metode comune de inventariere: Primul intrat, primul ieșit (FIFO), Ultimul intrat, primul ieșit (LIFO) și Costul mediu ponderat. Fiecare metodă are propriile avantaje și dezavantaje, iar întreprinderile trebuie să o aleagă pe cea care se potrivește cel mai bine nevoilor lor. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de determinarea celui mai realist venit net, nu există un câștigător clar.
FIFO este cea mai frecvent utilizată metodă de inventariere și presupune că cele mai vechi produse sunt vândute primele. Aceasta înseamnă că costul bunurilor vândute (COGS) se bazează pe cel mai vechi stoc, iar stocul final se bazează pe cele mai recente achiziții. Metoda FIFO este considerată, în general, ca fiind cea mai precisă metodă de determinare a valorii stocurilor din bilanț, în special atunci când prețurile sunt în creștere. Cu toate acestea, ea poate, de asemenea, să supraestimeze venitul net atunci când prețurile sunt în scădere, deoarece stocul mai vechi este evaluat la un cost mai mic.
Pe de altă parte, LIFO presupune că cele mai noi produse sunt vândute primele. Aceasta înseamnă că costurile de producție se bazează pe cele mai recente achiziții, iar stocul final se bazează pe cele mai vechi produse. În general, LIFO este utilizat atunci când prețurile sunt în creștere, deoarece are ca rezultat un venit impozabil mai mic, dar poate duce, de asemenea, la situații financiare inexacte în perioadele de inflație.
Costul mediu ponderat ia în considerare costul mediu al tuturor elementelor de inventar. Această metodă este adesea utilizată atunci când elementele de inventar sunt imposibil de distins și nu este posibil să se identifice care dintre ele au fost vândute. Această metodă poate avea ca rezultat o cifră mai exactă a venitului net, dar calcularea ei poate necesita mult timp.
În cele din urmă, cea mai realistă metodă de inventariere pentru determinarea venitului net depinde de circumstanțele specifice ale afacerii. O întreprindere care vinde bunuri perisabile poate considera că metoda FIFO este cea mai exactă, în timp ce o întreprindere care vinde articole de lux poate prefera LIFO. Întreprinderile ar trebui să își evalueze cu atenție nevoile de gestionare a stocurilor și să se consulte cu contabilul lor pentru a determina cea mai bună metodă pentru afacerea lor.
În concluzie, determinarea celui mai realist venit net necesită o analiză atentă a metodei de inventariere utilizate. În timp ce FIFO, LIFO și costul mediu ponderat sunt cele mai comune metode, nu există o abordare universală. Întreprinderile trebuie să își evalueze nevoile și să se consulte cu contabilul lor pentru a determina cea mai bună metodă pentru circumstanțele lor specifice. Prin selectarea metodei corecte de inventariere, întreprinderile se pot asigura că își raportează cu exactitate poziția financiară și că iau decizii în cunoștință de cauză cu privire la viitorul lor.
FIFO (First-In-First-Out) și LIFO (Last-In-First-Out) sunt două dintre cele mai frecvent utilizate metode de evaluare a stocurilor. Diferența dintre aceste două metode constă în modul în care acestea evaluează costul bunurilor vândute (COGS) și stocul final.
Metoda FIFO presupune că primele elemente de inventar achiziționate sunt primele vândute. Acest lucru înseamnă că valoarea costurilor de producție se bazează pe costul celor mai vechi obiecte de inventar, în timp ce stocul final se bazează pe costul celor mai recente obiecte de inventar.
Metoda LIFO, pe de altă parte, presupune că ultimele obiecte de inventar achiziționate sunt primele vândute. Aceasta înseamnă că costurile de producție se bazează pe costul celor mai recente obiecte de inventar, în timp ce inventarul final se bazează pe costul celor mai vechi obiecte de inventar.
În ceea ce privește venitul net, alegerea metodei de evaluare a stocurilor poate avea un impact semnificativ. În perioadele de creștere a prețurilor, metoda LIFO tinde să aibă ca rezultat un venit net mai mic, deoarece evaluează costurile de producție utilizând costul mai ridicat al celui mai recent stoc. În schimb, metoda FIFO tinde să aibă ca rezultat un venit net mai mare, deoarece evaluează costurile de producție utilizând costul mai mic al stocurilor mai vechi.
Dimpotrivă, în perioadele de scădere a prețurilor, metoda LIFO tinde să genereze un venit net mai mare, deoarece evaluează costurile de producție utilizând costul mai mic al celui mai vechi stoc. În schimb, metoda FIFO tinde să genereze un venit net mai mic, deoarece evaluează costurile de producție utilizând costul mai ridicat al celui mai recent stoc.
În general, alegerea între metoda FIFO și LIFO depinde de mai mulți factori, inclusiv de normele din industrie, de sistemul de gestionare a stocurilor companiei și de implicațiile fiscale. Este important ca întreprinderile să se consulte cu contabilii lor pentru a determina ce metodă este cea mai potrivită pentru nevoile lor.
Nu există un răspuns definitiv la întrebarea ce metodă de inventariere este cea mai exactă, deoarece depinde de tipul de afacere, de natura inventarului și de cerințele și constrângerile specifice ale afacerii. Cu toate acestea, există câteva metode comune de inventariere care sunt utilizate pe scară largă și care pot fi eficiente în diferite scenarii.
Prima intrare-primul ieșit (FIFO) este o metodă în care se presupune că cele mai vechi articole de inventar sunt vândute primele, iar cele mai noi articole sunt considerate a fi rămase în inventar. FIFO este adesea utilizată de întreprinderile care se ocupă de bunuri perisabile sau de articole cu un termen de valabilitate scurt, deoarece asigură că cele mai vechi articole sunt vândute primele, reducând riscul de deteriorare sau de obsolescență. FIFO poate fi, de asemenea, util pentru întreprinderile care doresc să mențină o strategie coerentă de stabilire a prețurilor, deoarece reflectă cu mai multă acuratețe costul real al bunurilor vândute.
Ultimul intrat-primul ieșit (LIFO) este o metodă prin care se presupune că cele mai noi articole din inventar sunt vândute primele, iar cele mai vechi rămân în stoc. LIFO este adesea utilizată de întreprinderile care doresc să își reducă obligațiile fiscale, deoarece poate avea ca rezultat un cost mai mic al bunurilor vândute și profituri mai mari. LIFO poate fi, de asemenea, util pentru întreprinderile care se confruntă cu prețuri în creștere pentru obiectele de inventar, deoarece reflectă valoarea curentă de piață a inventarului.
Costul mediu este o metodă prin care costul bunurilor vândute este calculat pe baza costului mediu al tuturor obiectelor de inventar, indiferent de data sau de prețul lor de achiziție. Costul mediu este adesea utilizat de întreprinderile care se ocupă de bunuri omogene sau de articole cu prețuri stabile, deoarece uniformizează fluctuațiile costurilor și oferă o metodă simplă și consecventă de evaluare a stocurilor.
Identificarea specifică este o metodă prin care costul real al fiecărui articol de inventar este urmărit și utilizat pentru a calcula costul bunurilor vândute. Identificarea specifică este adesea utilizată de întreprinderile care se ocupă de articole unice sau de mare valoare, deoarece asigură că fiecare articol este evaluat cu exactitate și reflectă costul și valoarea sa specifică.
În cele din urmă, alegerea metodei de inventariere depinde de nevoile, obiectivele și resursele întreprinderii. Este important să se aleagă o metodă de inventariere care să fie consecventă, fiabilă și conformă cu standardele și reglementările contabile. De asemenea, este important să se revizuiască și să se ajusteze periodic metoda de inventariere pe măsură ce afacerea evoluează și apar noi provocări.