Discriminarea prin preț este o strategie de stabilire a prețurilor folosită de întreprinderi pentru a-și vinde produsele sau serviciile la prețuri diferite pentru clienți diferiți. Această strategie este adesea utilizată pentru a maximiza profiturile prin perceperea de către clienți a prețului maxim pe care aceștia sunt dispuși să îl plătească. Există trei tipuri de discriminare prin preț pe care le utilizează întreprinderile, și anume: discriminarea prin preț de gradul întâi, discriminarea prin preț de gradul doi și discriminarea prin preț de gradul trei.
Discriminarea prin preț de gradul întâi este cunoscută și sub denumirea de discriminare perfectă prin preț. Această formă de discriminare prin preț presupune taxarea fiecărui client cu suma maximă pe care acesta este dispus să o plătească pentru un produs sau serviciu. Această strategie este posibilă numai atunci când întreprinderile dispun de informații complete despre disponibilitatea de plată a clienților lor. De exemplu, un dealer auto poate oferi clienților prețuri diferite pentru aceeași mașină în funcție de informațiile financiare ale acestora, cum ar fi scorul de credit și venitul. Această strategie de stabilire a prețurilor permite întreprinderii să capteze întregul surplus al consumatorului, care reprezintă diferența dintre prețul maxim pe care un client este dispus să îl plătească și prețul real pe care îl plătește.
Discriminarea prin preț de gradul doi este, de asemenea, cunoscută sub denumirea de prețuri neliniare. Acest tip de discriminare prin preț presupune oferirea de prețuri diferite în funcție de cantitatea de produs sau serviciu achiziționată. Cel mai frecvent exemplu în acest sens este stabilirea prețurilor de vânzare în vrac, în care întreprinderile oferă reduceri pentru cumpărarea unei cantități mai mari de produs. Un alt exemplu este practicarea unor prețuri diferite pentru diferite niveluri de servicii, cum ar fi o versiune de bază și una premium a unui serviciu pe bază de abonament.
Discriminarea prin preț de gradul trei este cea mai frecventă formă de discriminare prin preț. Această strategie implică aplicarea unor prețuri diferite pentru diferite segmente de clienți. Stabilirea prețurilor se bazează de obicei pe caracteristici demografice, cum ar fi vârsta, venitul, locația sau sexul. De exemplu, un cinematograf poate oferi reduceri persoanelor în vârstă sau studenților. Această formă de discriminare prin preț permite întreprinderilor să obțină mai mult surplus de consumator prin aplicarea unor prețuri diferite pentru diferite segmente de clienți.
În concluzie, discriminarea prin preț este o strategie de stabilire a prețurilor care este utilizată în mod obișnuit de întreprinderi pentru a-și maximiza profiturile. Cele trei tipuri de discriminare prin preț sunt: discriminarea prin preț de gradul întâi, discriminarea prin preț de gradul doi și discriminarea prin preț de gradul trei. Fiecare dintre aceste forme de discriminare a prețurilor permite întreprinderilor să obțină mai mult surplus de la consumatori prin aplicarea unor prețuri diferite pentru diferite segmente de clienți. Înțelegerea diferitelor forme de discriminare prin preț poate ajuta întreprinderile să dezvolte strategii de stabilire a prețurilor care sunt mai eficiente pentru a-și maximiza profiturile, rămânând în același timp corecte față de clienții lor.
Discriminarea prin preț este o strategie de stabilire a prețurilor care presupune practicarea unor prețuri diferite pentru același produs sau serviciu pe baza unor factori diferiți, cum ar fi locația, timpul și segmentul de clienți. Iată trei forme diferite de discriminare a prețurilor:
1. Discriminarea prin preț de gradul întâi: Aceasta este cunoscută și sub denumirea de discriminare perfectă a prețurilor și presupune practicarea pentru fiecare client a prețului maxim pe care acesta este dispus să îl plătească pentru un produs sau serviciu. Această strategie presupune ca vânzătorul să aibă informații perfecte despre disponibilitatea de plată a fiecărui client și să ajusteze prețul în consecință. De exemplu, un dealer auto poate negocia prețul unei mașini cu fiecare client în funcție de venitul acestuia, de scorul de credit și de alți factori.
2. Discriminarea prin preț de gradul doi: Această strategie presupune practicarea unor prețuri diferite în funcție de cantitatea de produs sau serviciu achiziționat. De exemplu, un comerciant cu amănuntul poate oferi o reducere pentru achiziționarea unei cantități mai mari dintr-un produs. Această strategie îi stimulează pe clienți să cumpere mai mult, ceea ce poate crește veniturile globale ale vânzătorului.
3. Discriminarea prin preț de gradul trei: Această strategie presupune practicarea unor prețuri diferite în funcție de caracteristicile segmentului de clienți. De exemplu, un parc tematic poate percepe o taxă de intrare mai mare în timpul sezonului de vârf, când cererea este mare, și o taxă mai mică în afara sezonului. Această strategie permite vânzătorului să obțină mai multe venituri de la clienții care sunt dispuși să plătească mai mult, fără a pierde clienții care nu sunt dispuși să plătească un preț mai mare.
Discriminarea directă prin preț se referă la practica de a percepe prețuri diferite de la clienți diferiți pentru același produs sau serviciu, în funcție de disponibilitatea și capacitatea individuală de plată a acestora. Iată câteva exemple de discriminare directă prin preț în contextul resurselor umane:
1. Negocierea salariului: Atunci când o companie negociază salariile cu angajați individuali, aceasta poate oferi salarii diferite în funcție de educația, experiența, abilitățile de negociere și alți factori ai candidatului. Acest lucru poate duce la faptul că angajați diferiți efectuează același lucru pentru salarii diferite.
2. Plata în funcție de performanță: Unele companii oferă salarii bazate pe performanță, în care angajații sunt recompensați cu bonusuri sau salarii mai mari în funcție de performanța lor individuală. Acest lucru poate duce la faptul că angajați diferiți îndeplinesc același loc de muncă pentru salarii diferite, în funcție de productivitatea și contribuția lor la companie.
3. Salarizarea bazată pe vechime: Unele companii oferă o salarizare bazată pe vechime, în care angajații sunt recompensați cu salarii mai mari în funcție de vechimea lor în cadrul companiei. Acest lucru poate duce la faptul că angajați diferiți efectuează același lucru pentru salarii diferite, în funcție de vechimea lor în cadrul companiei.
4. Prețuri variabile: Unele companii oferă prețuri diferite pentru produsele sau serviciile lor în funcție de locația clientului, de momentul achiziției sau de alți factori. De exemplu, companiile aeriene pot oferi prețuri diferite pentru același zbor în funcție de momentul în care este cumpărat biletul sau de locația clientului.
În general, discriminarea directă prin preț poate fi o practică controversată, deoarece poate duce la un tratament inegal al angajaților sau al clienților. Cu toate acestea, ea poate fi, de asemenea, o modalitate prin care companiile pot maximiza profiturile, cerând clienților sau plătind angajaților ceea ce aceștia sunt dispuși să plătească sau să accepte.