Teoria constrângerilor (TOC) este o filozofie de management care se concentrează pe identificarea și eliminarea constrângerilor care împiedică capacitatea unei companii de a-și atinge obiectivele. Scopul TOC este de a optimiza întregul sistem mai degrabă decât părțile individuale. Măsurile operaționale joacă un rol important în implementarea TOC, deoarece ajută la identificarea și măsurarea constrângerilor și a impactului acestora asupra sistemului. Acest articol va explora impactul TOC asupra măsurilor operaționale și modul în care aceste măsuri pot ajuta o companie să își atingă obiectivele.
Măsurile operaționale sunt esențiale pentru identificarea și măsurarea constrângerilor din cadrul unui sistem. Principalele măsuri operaționale utilizate în TOC sunt randamentul, inventarul și cheltuielile operaționale. Randamentul este rata la care un sistem generează bani prin vânzări, în timp ce inventarul este reprezentat de banii investiți în achiziționarea de lucruri pe care sistemul intenționează să le vândă. Cheltuielile operaționale reprezintă banii cheltuiți pentru a transforma inventarul în randament. Aceste măsuri ajută la identificarea constrângerilor care împiedică capacitatea unei companii de a genera bani și de a optimiza întregul sistem.
TOC identifică trei tipuri de constrângeri: fizice, de politică și de piață. Constrângerile fizice sunt limitări care sunt inerente sistemului, cum ar fi capacitatea unei mașini sau viteza unei linii de producție. Constrângerile de politică sunt limitări autoimpuse, cum ar fi programele de lucru sau politicile care restricționează procesul decizional al angajaților. Constrângerile de piață sunt limitări impuse de factori externi, cum ar fi concurența sau cererea de pe piață. Măsurile operaționale ajută la identificarea acestor constrângeri și a impactului lor asupra sistemului.
Odată ce constrângerile au fost identificate, TOC utilizează un proces în cinci etape pentru a le gestiona. Primul pas constă în identificarea constrângerii. Al doilea pas este de a exploata constrângerea, ceea ce înseamnă maximizarea producției sale. Al treilea pas este de a subordona orice altceva constrângerii, ceea ce înseamnă alinierea tuturor celorlalte activități la constrângere. Al patrulea pas este de a înălța constrângerea, ceea ce înseamnă a investi în modernizarea sau îmbunătățirea acesteia. Ultimul pas este acela de a repeta procesul, deoarece sistemul va avea întotdeauna constrângeri.
În concluzie, Teoria constrângerilor este o filozofie de management esențială care se concentrează pe optimizarea întregului sistem, mai degrabă decât a părților individuale. Măsurile operaționale joacă un rol semnificativ în implementarea TOC, deoarece ajută la identificarea și măsurarea constrângerilor și a impactului acestora asupra sistemului. Producția, inventarul și cheltuielile operaționale sunt principalele măsuri operaționale utilizate în cadrul TOC. Aceste măsuri ajută la identificarea constrângerilor fizice, de politică și de piață și la gestionarea acestora cu ajutorul unui proces în cinci etape. Prin implementarea TOC și utilizarea măsurilor operaționale, o companie își poate optimiza sistemul și își poate atinge obiectivele.
Teoria constrângerilor (TOC) este o filozofie de management care urmărește să îmbunătățească organizațiile prin identificarea și eliminarea constrângerilor care le împiedică succesul. Există cinci teorii principale ale constrângerilor:
1. Cele cinci etape de focalizare: Această teorie oferă un cadru pentru identificarea și rezolvarea constrângerilor din cadrul unei organizații. Etapele includ identificarea constrângerii, exploatarea constrângerii, subordonarea a orice altceva constrângerii, ridicarea constrângerii și repetarea procesului.
2. Contabilitatea randamentului: Această teorie se concentrează pe identificarea măsurilor cheie ale succesului unei afaceri și pe utilizarea acestora pentru a conduce procesul decizional. Ea pune accentul pe importanța maximizării randamentului, care reprezintă rata la care o afacere generează venituri prin vânzări.
3. Drum-Buffer-Rope (DBR): Această teorie este utilizată în producție și se concentrează pe sincronizarea producției cu cererea. "Tamburul" reprezintă rata la care funcționează constrângerea, "tamponul" este utilizat pentru a proteja constrângerea de variabilitate, iar "frânghia" este utilizată pentru a trage materialul prin procesul de producție la rata tamburului.
4. Managementul proiectelor cu lanț critic (CCPM): Această teorie aplică principiile TOC la managementul proiectelor. Ea pune accentul pe importanța identificării și gestionării traseului critic al unui proiect, care este secvența de activități care determină data de finalizare a proiectului.
5. Procesele de gândire: Această teorie oferă o abordare structurată a rezolvării problemelor și a luării deciziilor. Ea include instrumente precum Arborele realității actuale, Arborele realității viitoare și Norul evaporator, care sunt utilizate pentru a identifica cauzele profunde ale problemelor și pentru a dezvolta soluții.
Teoria constrângerilor (TOC) este o filozofie de management care se concentrează pe identificarea și gestionarea constrângerilor sau a blocajelor dintr-un sistem pentru a îmbunătăți performanța globală a acestuia. În contextul strategiei operaționale, TOC are un impact semnificativ asupra modului în care organizațiile își gestionează angajații.
Unul dintre principiile-cheie ale TOC este acela că performanța unui sistem este limitată de veriga sa cea mai slabă sau de gâtul de îmbulzeală. Acest lucru înseamnă că, dacă o organizație dorește să își îmbunătățească performanța globală, trebuie să identifice și să abordeze blocajele sale. În contextul gestionării angajaților, acest lucru înseamnă că organizațiile trebuie să identifice angajații sau grupurile de angajați care le limitează performanțele și să ia măsuri pentru a le îmbunătăți.
TOC subliniază, de asemenea, importanța îmbunătățirii continue și încurajează organizațiile să adopte o abordare proactivă în ceea ce privește gestionarea angajaților lor. Acest lucru înseamnă că organizațiile trebuie să monitorizeze în permanență performanța angajaților lor și să identifice domeniile de îmbunătățire. De asemenea, acestea trebuie să le ofere angajaților lor resursele și sprijinul necesar pentru a-i ajuta să își îmbunătățească performanța.
Un alt aspect important al TOC este accentul pus pe colaborare și munca în echipă. TOC încurajează organizațiile să colaboreze pentru a identifica și soluționa blocajele lor. Acest lucru înseamnă că angajații trebuie să colaboreze pentru a identifica cauzele profunde ale problemelor lor de performanță și să dezvolte soluții pentru a le rezolva.
În concluzie, Teoria constrângerilor are un impact semnificativ asupra strategiei operaționale atunci când vine vorba de gestionarea angajaților. Aceasta subliniază importanța identificării și abordării blocajelor, a îmbunătățirii continue, a colaborării și a muncii în echipă. Prin adoptarea acestor principii, organizațiile pot îmbunătăți performanța angajaților lor și, în cele din urmă, își pot îmbunătăți performanța generală.