Când vine vorba de contabilitate, înregistrările de regularizare reprezintă o parte crucială a procesului. Aceste intrări sunt folosite pentru a actualiza soldurile conturilor și pentru a se asigura că situațiile financiare reflectă cu exactitate poziția financiară a companiei. Cu toate acestea, nu toate conturile necesită înregistrări de regularizare. Iată câteva conturi care, de obicei, nu necesită înregistrări de regularizare:
1. Conturi de numerar: Conturile de numerar sunt, de obicei, cele mai simple conturi din situațiile financiare ale unei companii. Ele reflectă numerarul real în mână sau în bancă și nu trebuie să se țină seama de diferențe temporare sau de angajamente. Ca urmare, conturile de numerar nu necesită, de obicei, înregistrări de ajustare.
2. Cheltuieli plătite în avans: Cheltuielile plătite în avans sunt cheltuieli care au fost plătite în avans, dar care nu au fost încă angajate. De exemplu, o companie poate plăti în avans pentru acoperirea asigurării pentru următoarele șase luni. Pe măsură ce trece fiecare lună, o parte din cheltuielile plătite în avans este transferată în contul de cheltuieli. Deoarece acesta este un proces sistematic, nu sunt necesare înregistrări de regularizare.
3. Conturi de plătit: Conturile de furnizori este un cont de pasiv care urmărește suma datorată furnizorilor pentru bunuri sau servicii primite, dar neplătite încă. Plățile efectuate către furnizori sunt înregistrate direct în contul de datorii, astfel încât nu există diferențe de timp sau angajamente de contabilizat.
4. Conturi de încasat: Contul de creanțe este un cont de activ care urmărește suma datorată companiei de către clienți pentru bunuri sau servicii furnizate, dar neplătite încă. Plățile primite de la clienți sunt înregistrate direct în contul de creanțe, astfel încât nu există diferențe de timp sau angajamente de contabilizat.
În concluzie, în timp ce înregistrările de regularizare sunt o parte esențială a procesului contabil, nu toate conturile au nevoie de ele. Conturile care reflectă numerarul real în mână sau în bancă, cheltuielile plătite în avans, conturile de plătit și conturile de primit nu necesită, de obicei, înregistrări de ajustare. Cu toate acestea, este întotdeauna important să se revizuiască în mod regulat toate conturile pentru a se asigura că situațiile financiare reflectă cu exactitate poziția financiară a companiei.
În contabilitate, o intrare de regularizare este o intrare efectuată la sfârșitul unei perioade contabile pentru a ajusta conturile de venituri și cheltuieli pentru a reflecta mai exact poziția financiară a unei companii. Există mai multe conturi care pot necesita o intrare de regularizare, dar unele dintre cele mai frecvente sunt următoarele:
1. Cheltuieli angajate: Acestea sunt cheltuieli care au fost suportate, dar care nu au fost încă plătite, cum ar fi salariile sau dobânzile la împrumuturi. O intrare de regularizare este necesară pentru a înregistra aceste cheltuieli și pentru a se asigura că ele sunt reflectate în perioada contabilă corectă.
2. Cheltuieli plătite în avans: Acestea sunt cheltuieli care au fost plătite în avans, cum ar fi chiria sau asigurarea. Este necesară o intrare de regularizare pentru a aloca cheltuielile plătite în avans la perioada contabilă corectă.
3. Venituri înregistrate în avans: Acestea sunt venituri care au fost obținute, dar care nu au fost încă încasate, cum ar fi dobânda sau chiria. Este necesară o intrare de regularizare pentru a înregistra aceste venituri și pentru a se asigura că ele sunt reflectate în perioada contabilă corectă.
4. Amortizarea: Acesta este procesul de alocare a costului unui activ pe termen lung pe durata sa de viață utilă. Este necesară o intrare de ajustare pentru a înregistra cheltuiala cu amortizarea și pentru a reduce valoarea contabilă a activului în bilanț.
În general, orice cont care este afectat de o diferență de timp între momentul în care o tranzacție este recunoscută și momentul în care este efectiv plătită sau primită poate necesita o intrare de ajustare pentru a reflecta cu exactitate poziția financiară a unei companii.
În domeniul contabilității și al evidenței contabile, există anumite conturi care nu necesită nicio ajustare. Aceste conturi sunt cunoscute sub numele de conturi permanente sau conturi reale. Conturile permanente sunt cele care nu sunt închise la sfârșitul unei perioade contabile, iar soldurile lor sunt reportate în perioada următoare.
Printre exemplele de conturi permanente se numără conturile de active, de pasive și de capitaluri proprii. Aceste conturi nu necesită ajustări, deoarece ele reflectă soldurile reale ale poziției financiare a societății. Soldurile acestor conturi nu sunt afectate de tranzacții temporare, cum ar fi veniturile, cheltuielile, câștigurile sau pierderile.
Pe de altă parte, conturile temporare sau conturile nominale sunt cele care sunt închise la sfârșitul fiecărei perioade contabile. Aceste conturi includ conturile de venituri, cheltuieli, câștiguri și pierderi. Aceste conturi necesită ajustări, deoarece reflectă performanța societății pe parcursul unei anumite perioade contabile.
Pe scurt, conturile care nu vor fi ajustate sunt cele care sunt conturi permanente sau conturi reale, cum ar fi conturile de active, de pasive și de capitaluri proprii. Aceste conturi reflectă poziția financiară a societății și nu sunt afectate de tranzacții temporare.
O intrare de regularizare este o intrare în jurnal efectuată la sfârșitul unei perioade contabile pentru a actualiza conturile și a înregistra orice tranzacții care nu au fost încă înregistrate. Pentru a identifica care dintre următoarele nu este un exemplu de înregistrare de regularizare, trebuie să înțelegem ce tipuri de tranzacții necesită de obicei înregistrări de regularizare.
Înregistrările de regularizare se efectuează de obicei pentru următoarele tipuri de tranzacții:
1. Reglementări de angajamente: Acestea sunt venituri sau cheltuieli care au fost obținute sau suportate, dar care nu au fost încă înregistrate în contabilitate. Exemplele includ dobânzile câștigate, dar care nu au fost încă încasate, sau cheltuielile de chirie suportate, dar care nu au fost încă plătite.
2. Amânări: Acestea sunt venituri sau cheltuieli care au fost înregistrate în contabilitate, dar care nu au fost încă câștigate sau suportate. Printre exemple se numără asigurările plătite în avans sau veniturile neîncasate.
3. Deprecierea: Acesta este procesul de repartizare a costului unui activ pe termen lung pe durata sa de viață utilă.
4. Amortizarea: Acesta este procesul de repartizare a costului unei imobilizări necorporale pe durata sa de viață utilă.
Pe baza acestor informații, putem concluziona că toate opțiunile oferite în întrebare ar putea fi exemple de înregistrări de ajustare. Prin urmare, niciuna dintre ele nu este un exemplu de intrare de ajustare.