Dacă sunteți proprietarul unei afaceri și căutați capital pentru a finanța creșterea sau extinderea, emiterea unei obligațiuni corporative poate fi o opțiune pentru dumneavoastră. O obligațiune corporativă este un titlu de creanță emis de o companie pentru a strânge fonduri de la investitori. Obligațiunea plătește o rată fixă a dobânzii investitorilor și are o dată de scadență la care compania trebuie să ramburseze investiția principală. Iată câteva argumente pro și contra pe care trebuie să le luați în considerare înainte de a decide să emiteți o obligațiune corporativă.
Pro:
1. Rate mai mici ale dobânzii: Obligațiunile corporative au, în general, rate ale dobânzii mai mici decât împrumuturile bancare sau alte forme de datorie. Acest lucru se datorează faptului că acestea sunt considerate investiții mai sigure, deoarece sunt susținute de activele și fluxurile de venituri ale companiei. Acest lucru poate duce la economii semnificative pe durata de viață a obligațiunii.
2. Flexibilitate: Atunci când emite o obligațiune corporativă, compania poate alege termenii obligațiunii, cum ar fi rata dobânzii, data scadenței și frecvența plăților. Acest lucru permite companiei să adapteze obligațiunea la nevoile și obiectivele sale financiare specifice.
3. Diversificarea: Emiterea unei obligațiuni corporative poate diversifica sursele de finanțare ale companiei. Acest lucru poate reduce riscul de a se baza prea mult pe un singur tip de finanțare, cum ar fi împrumuturile bancare.
Contra:
1. Costuri: Emiterea unei obligațiuni corporative vine cu costuri semnificative, cum ar fi taxele legale și de subscriere. Aceste costuri pot fi substanțiale, în special pentru companiile mai mici.
2. Riscul de neplată: În cazul în care societatea nu este în măsură să efectueze plățile dobânzilor sau să ramburseze principalul la scadență, aceasta poate intra în incapacitate de plată a obligațiunii. Acest lucru poate duce la acțiuni în justiție împotriva societății și la deteriorarea ratingului de credit al acesteia.
3. Condițiile pieței: Rata dobânzii la obligațiune este determinată de condițiile pieței, care pot fi imprevizibile. Dacă ratele dobânzilor cresc, este posibil ca societatea să fie nevoită să plătească dobânzi mai mari pentru obligațiunile viitoare.
În concluzie, emiterea unei obligațiuni corporative poate fi o modalitate eficientă pentru ca o companie să strângă fonduri, dar aceasta vine cu riscuri și costuri care ar trebui analizate cu atenție. Înainte de a decide să emită o obligațiune corporativă, compania ar trebui să se consulte cu profesioniști din domeniul financiar și să cântărească argumentele pro și contra.
Costul emiterii unei obligațiuni corporative poate varia foarte mult în funcție de o serie de factori, cum ar fi mărimea emisiunii de obligațiuni, solvabilitatea societății emitente, complexitatea condițiilor și a structurii obligațiunilor, precum și comisioanele percepute de asigurători și de alți profesioniști implicați în procesul de emitere.
În general, costul emiterii unei obligațiuni corporative poate fi împărțit în mai multe categorii principale: comisioane de subscriere, comisioane juridice, comisioane contabile, comisioane ale agențiilor de rating, comisioane de tipărire și distribuție și alte cheltuieli diverse.
Comisioanele de subscriere sunt, de obicei, cea mai mare componentă a costului de emitere a unei obligațiuni corporative. Aceste comisioane sunt percepute de băncile de investiții sau de alte instituții financiare care subscriu emisiunea de obligațiuni și variază de obicei între 1% și 3% din valoarea totală a obligațiunii.
Taxele juridice și de contabilitate sunt, de asemenea, costuri semnificative asociate cu emisiunile de obligațiuni corporative. Aceste comisioane acoperă costurile de pregătire a documentelor de ofertă, de verificare a informațiilor financiare ale societății emitente și de asigurare a conformității cu legile și reglementările privind valorile mobiliare. Aceste taxe pot varia foarte mult în funcție de complexitatea condițiilor obligațiunilor și de mărimea emisiunii.
Comisioanele agențiilor de rating sunt percepute de agențiile de rating de credit care evaluează solvabilitatea societății emitente și atribuie un rating obligațiunii. Aceste comisioane pot varia de la câteva mii de dolari la zeci de mii de dolari, în funcție de mărimea emisiunii și de numărul de agenții de rating implicate.
Comisioanele de tipărire și distribuire acoperă costurile de tipărire și distribuire a documentelor de ofertă către potențialii investitori. Aceste comisioane pot fi relativ mici în comparație cu alte costuri, dar se pot aduna în cazul în care emisiunea este mare sau dacă documentele trebuie distribuite unui număr mare de investitori potențiali.
În cele din urmă, pot exista și alte cheltuieli diverse asociate cu emisiunea unei obligațiuni corporative, cum ar fi taxele pentru listarea obligațiunii la o bursă de valori sau taxele pentru obținerea aprobărilor de reglementare necesare.
În general, costul emiterii unei obligațiuni corporative poate varia de la câteva zeci de mii de dolari la câteva milioane de dolari, în funcție de mărimea și complexitatea emisiunii. Este important ca societățile să analizeze cu atenție toate costurile asociate cu o emisiune de obligațiuni și să lucreze cu profesioniști cu experiență pentru a ajuta la gestionarea acestor costuri și a asigura un rezultat de succes.
Obligațiunile sunt un tip de instrument de datorie pe care companiile, guvernele și alte organizații îl folosesc pentru a strânge fonduri de la investitori. Există trei moduri principale în care pot fi emise obligațiunile:
1. Oferta publică: Un emitent de obligațiuni poate oferi obligațiuni publicului prin intermediul unei oferte publice. În acest caz, emitentul va angaja, de obicei, o bancă de investiții sau un subscriitor pentru a ajuta la comercializarea și vânzarea obligațiunilor către investitori. De obicei, subscriitorul va cumpăra obligațiunile de la emitent și apoi le va revinde investitorilor. Ofertele publice sunt adesea folosite pentru emisiuni mari de obligațiuni și sunt supuse unor cerințe de reglementare.
2. Plasament privat: Un emitent de obligațiuni poate, de asemenea, să emită obligațiuni prin intermediul unui plasament privat. În acest caz, obligațiunile sunt vândute direct unui grup select de investitori, cum ar fi investitori instituționali sau persoane fizice înstărite. Plasamentele private sunt adesea utilizate pentru emisiuni de obligațiuni mai mici și nu sunt supuse acelorași cerințe de reglementare ca și ofertele publice.
3. Obligațiuni convertibile: Obligațiunile convertibile sunt un tip special de obligațiuni care pot fi convertite în acțiuni ale emitentului la un preț și la un moment dat. Obligațiunile convertibile pot fi emise fie printr-o ofertă publică, fie printr-un plasament privat. Acestea sunt adesea folosite de companiile care doresc să strângă fonduri, dar care doresc, de asemenea, să ofere investitorilor opțiunea de a-și converti obligațiunile în acțiuni dacă acțiunile companiei au performanțe bune.